Buna seara,
Privesc tacut bucata de hartie din fata mea. O lacrima stranie se prelige usor pe geamul de langa mine in timp ce stropii de ploaie danseaza nepasatori ritmul unei melodii doar de ei stiute. Pierdut, cu gandurile plecate departe, e greu sa ma concentrez pentru a-ti raspunde. Zile in sir am privit nehotarat scrisoarea ta, cuprins de o lupta interioara mistuitoare, incercand sa-mi dau seama ce vreau.
Poti repara un pod care nu a existat niciodata?
Am crescut singur, am invatat sa ma educ singur, tot ceea ce stiu, tot ceea ce sunt le-am invatat singur. Unde este locul tau in aceasta poveste? De unde vine aceasta scrisoare?
Recunosc ca impactul emotional, atunci cand am deschis cutia de scrisori, a fost unul puternic. Dar stropii de ploaie se preling usor, lasand, intr-un final sticla sa straluceasca sub stralucirea razelor de soare. Cuvintele tale, puternice, sunt doar ecoul unei voci ce trebuia sa o aud acum 18 ani.
Stiu, sunt doar un copil, si nu am nici un drept sa imbrac hainele unui chirurg pentru ati diseca viata. Am crescut autoeducandu-ma sa privesc in primul rand in mine, fara sa fiu preocupat de trasaturile interioare ale celorlalti.Gasim atata frumusete si atata mizerie in fiecare dintre noi incat mi se pare total inutil sa cautam in ceilalti ceea ce putem gasi din belsug in noi insine.
Am citit ca m-ai urmarit pentru a ma cunoaste. Ridicol. Oare daca ai sta si ai privii zi de zi o casa de pe trotuarul de vis a vis ai reusi vreodata sa afli cum arata interiorul ?Nu poti intelege interiorul unui om privindu-l de pe trotoarul de vis a vis. Trebuie sa incerci sa te apropii, sa fi incerci sa intri inauntru, si apoi, dupa ce treci de mai multe usi, sa descoperi ce ascunde interiorul acelei frumoase case.
Totusi am sa-ti spun o poveste.
Acum ceva timp am cunoscut o fata. O pustoaica extrem de atragatoare atat fizic cat si intelectual. Se spune ca exista o partitura muzicala cosmica in care fiecare individ este acordat cu o alta persoana pe acelasi ritm, ier ei vibreaza printre stele intr-un dans silentios al sufletelor. Atunci credeam ca ea este sufletul meu pereche.
Era 18 iulie,ziua mea de nastere, si organizam prima mea petrecere de anvergura din viata mea. Cu un an in urma, brusc, fara un motiv anume si fara un precedent o boala imi mutilase chipul si o parte din trup. Desi am refuzat sa cad in genuchi si sa ma declar invins, pasii mei erau infinit mai greu de facut decat ai pustilor de varsta mea.Privit cu o mare doza de compatimire de cei din jur, in sufletul meu nu am incetat niciodata sa cred in mine. Pe pustoaica de care-ti vorbeam am remarcat-o cu cateva luni inaintea zilei aniversare. Totusi frumusetea ei, precum si mitul care exista prin bloc ca este inabordabila, m-a facut sa am anumite retineri. Oricat de ambitios as fi fost imi era totusi greu sa cred ca o tipa care refuzase toate incercarile de apropiere ale celorlalti ar fi putut sa accepte provocarea unui pusti cu un handicap extrem de vizibil. Dar sunt mult prea incapatanat sa ma dau batut. Nu fara lupta. Asa ca, desi stiam ca sansele mele sunt de domeniul ridicolului, i-am cerut o sansa. Sansa de a sta impreuna la petrecerea de ziua mea. Grupul meu de prieteni au ras cu pofta de curajul meu, stiind cat este de inabordabila, dar asta nu ma descurajat. A urmat o perioada destul de lunga de tacere. nici un raspuns, nimic. Apoi in acea zi de 18 iulie, cu cateva ore inainte sa inceapa petrecerea de ziua mea, cineva imi inmaneaza o bucata de hartie.Era o bucata de la ea. Am sa-ti citez franturi din acea scrisoare:
„Draga Albert
M-ai rugat sa stau cu tine azi.De dragul acestei zile, de dragul caracterului si firii tale, o voi face.Vor fi multe victime si vom capata multi dusmani dar ce conteaza…
…Of,Albert, tu cu inocenta ta ai sa observi cam greu ce labirintul naibi va fi .Eu oricum nu ma tem de urmari si nici de victime nu-mi pasa…
…Sti ce ma atrage la tine? Faptul ca esti ca un pui zbarlit de frica. Tie teama in sufletul tau ca nu te plac fetele[sti tu motivul], dar desi sunt extraordinar de pretentioasa cu baietii ceva ma atrage la tine. Ai multe trasaturi dorite la un baiat…
…si sper ca aceasta zi a ta sa fie de neuitat pentru noi doi”
Da,stiu, vei spune ce legatura are aceasta poveste cu scrisoarea ta. Voi ajunge si acolo, si misterul cuvintelor mele vor capata un sens. Sti, in seara aceea, la petrecerea mea, cand am aparut cu ea, chiar multe suflete s-au rupt. Tipa inabordabila, pustoaica frumoasa rupea acest lant al singuratatii afisandu-se alaturi de un tip altfel decat se asteptau toti ceilalti. A fost un gest al ei de razvlatire, fata de toti cei care au incercat sa o abordeze? Se poate. Desi, asa cum am reusit sa o cunosc eu, era mult prea independenta pentru ai pasa ce cred ceilalti. Dar nu asta conteaza. Nu despre ea am vrut sa-ti vorbesc, ci despre mine. Intr-o bucata de hartie, ea a reusit sa-ma picteze asa cum arat eu la 18 ani. O poza perfecta a imaginii mele : „Albert as vrea sa-ti povestesc si filmul pe care as vrea sa-l traim impreuna. Un baiat chiar frumusel, cu par buclat, cu ochi foarte blanzi si limpezi. Daca ar fi negrii ai semana cu Eminescu. Ai o culoare ciudata. Parca ai avea doua boabe de strugure sau doua margele de fosfor in noapte. Nu este prea plastic, dar eu iti spun cu ceea ce seamana. Esti micut si gingas ca o fata. Esti vioi, iti place sa dansezi. Caracterul tau imi place nespus. Stiu precis ceea ce vrei Albert, te inteleg bine,bine. Vrei sa fi iubit, alintat, mangaiat . Sa nu sti de nimic, decat de iubirea ta”
Vezi , poate asta nu ai reusit sa surprinzi in zecile de zile in care m-ai urmarit si in cele 5-6 pagini de scrisoare. Nu sunt atat de complicat cum par. Dar pentru a cunoaste asta, trebuie sa patrunzi in sufletul meu. Oamenii se hranesc cu multe lucruri. Eu functionez putin mai simplu. Pentru mine exista dragoste….si restul. Ma hranesc cu asta, imi iau puterea din asta, toate celelalte devin lucruri efemere atunci cand pe taler pun un gram de dragoste. Imi amintesc, uneori ravasit, scrisorile ei :
Setos iti beau mireasma
si-ti cuprind obrajii
cu palmele amandoua cum cuprinzi
in suflet o minune
Ne arde apropierea, ochi in ochi,
cum stam
Si totusi Albert:Mi-asa dor de tine
Au trecut 6 luni in care am trait fiecare zi crezand ca sunt in rai. Fiecare secunda era o lunga simfonie a fericirii. Stiu ca pentru un om matur senzatiile acestea se distorsioneaza si capata alt sens decat pentru un adolescent, dar incerc sa te fac sa intelegi cat de fericit eram, cat de frumoasa era acea relatie.
Intr-o zi, de sarbatori, a plecat la bunicii ei. Mi-a lasat un bilet :
„N-am timp si eu macar sa-mi iau ramas bun de la tine. Albert am plecat foarte necajita ca nu te-am vazut.
Ma crezi?
Nu vreau sa te iubesc, nu trebuie sa iubesc pe nimeni acum, dar simt cum incet, incet ma tragi spre pieptul tau.
Te sarut cu dor si astept sa ne revedem cat mai curand. G”
Sti ce a urmat Conty? Nu s-a mai intors niciodata. Si nu ma refer la locuinta. A disparut brusc din viata mea, asa cum a aparut, fara nici o explicatie, fara nici o logica. Nu mi-a mai raspuns la scrisori, la usa, la nimic. Parca nu existasem niciodata.
Sti ce mi-a lipsit cel mai mult atunci Conty?
Sfatul cuiva! Pe cineva aproape.Dar nu a fost nimeni langa mine.Nici tu, nici altcineva…
Sti ce este cel mai cumplit cand zbori. Ca atunci cand te prabusesti, cu cat esti mai sus, cu atat doare mai tare.
Si atunci ce rost au toate aceste sfaturi ale tale, daca atunci cand aveam nevoie de cineva eram singur?
Scrisoarea ta este o poveste imbracata intr-un frumos staniol de ciocolata. Apetisanta fara doar si poate, dar putin cam expirata.
Regret daca raspunsul meu nu a fost cel pe care-l asteptai. Niciodata nu am stiut sa fi previzibil. Imi este teama ca nici nu am sa invat.
O seara buna.
Albert.
Ratacit printre litere 