Vis de prima vara.

 

 

     
O adiere ratacita imi mangaia usor fata.
Incercam cu greu sa-mi deschid pleoapele, pierdut intr-o lupta inegala cu un vis frumos, flamand sa ma traga inapoi.
Simt o stranie senzatie de insingurare si realizez ca imi lipseste ceva.
Parul ei, care in mod normal se revarsa rebel pe pieptul meu in fiecare dimineata, lipsea, creandu-mi o senzatie de goliciune.  
Ridic usor capul si realizez ca nu este langa mine.
Geamul intredeschis era un semn ca s-a trezit prima. Iubeam amandoi sa deschidem putin geamul si sa ne scaldam in aerul curat de munte si in concertul uimitor al naturii.
Primul lucru pe care l-am sesizat, inca din prima dimineata cand ne-am mutat in locul acesta izolat de lume, era senzationala muzica pe care natura stie sa o compuna si sa o dirijeze. Stateam imbratisati si ascultam in tacere, in fiecare dimineata, ceva nou. Aveam deja sase luni de cand ne-am mutat si inca nu ne-am plictisit de senzatia pe care ne-o datea acest sentiment.
Fosnetul frunzelor, o pasare stranie pe care nu reusisem sa o vad niciodata, clipocitul micutului parau ce ne strabatea curtea, respiratia ei, a iubitei la pieptul meu, zeci de alte sunete care nu pot fi reproduse in litere, toate faceau ca diminetile noastre sa fie un adevarat izvor de tamaduire sufleteasca.

Decizia de a ne rupe de lume o luasem impreuna cu mult timp inainte.
Sincer, cred ca niciodata, niciunul dintre noi nu s-a simtit cu adevarat confortabil intre betoane.
Intotdeauna am iubit natura. Ea era indragostita de flori. Le adora.
In fiecare dimineata, inca de cand locuiam intr-un apartament in mijlocul Bucurestiului, se trezea si vorbea minute in sir cu florile. Era o iubire tainica si reciproca. 
Cei mai multi ne-au privit straniu, ca pe niste ciudati, cand am renuntat la tot pentru casuta aceasta de munte. A fost cu atat mai greu de inteles, cu cat financiar si profesional ne mergea destul de bine.
Micuta ei afacere era pe un trend ascendent, vanzarile la ultima mea carte depasise orice asteptari, amandoi aveam suficente motive de satisfactie profesionale si financiare. 
Si totusi am ales sa ne urmam visul nostru, dincolo de clisee si ambitii materiale. 

Evident ca nu a fost totul atat de simplu.
Ilinca, fetita noastra, inca in clasa a V-a, parcurgea zilnic 10 km pana la o scoala din orasul apropiat. Dar judecand dupa ranjetul ei fericit din fiecare dimineata, parea ca este extrem de incantata. Seara alerga cu Ana prin iarba si cand reusea cu greu sa fie prinsa ii povestea cu zambetul ei luminos cat de minunati sunt colegii de clasa. Cred ca in doua sau trei weekenduri i-am chemat acasa pe toti colegii ei, iar curtea noastra s-a transformat intr-un furnicar galagios.
Ana era atat de fericita atunci.
Se pierdea printre copii, se juca cu ei fericita, ii coplesea pe fiecare cu atentia ei, iar seara cand parinti veneau pentru a-si lua copiii, de fiecare data despartirea era o tragedie.
Imi amintesc ca intr-o dimineata, cand o tineam la pieptul meu si-i mangaiam chipul, am intrebat-o cati copii si-ar dori sa avem, a zambit sagalnic si mi-a raspuns:
– Multi Allan, multi! Apoi ciupindu-ma usor de picior ma tachina razand:
– Nu ti se pare ca este prea liniste doar cu mine si cu Ilinca in casa?

Ii lipsea, Luc. O surprindeam cum astepta nerabdatoare seara, sa intre pe laptop si sa-l descoase cum mai este la facultate. Luc crescuse, era anul III la ARTE cu o bursa la Universitatea din Paris, dar Ana continua sa-l tachineze si sa nu-l slabeasca din ochi.
Noroc ca mai sunt doar trei saptamani pana la vacanta.  
Luc ne anuntase ca vine cu prietena lui marocana in vizita, iar Ana era mai linistita, devenind un munte de fericire.

Cobor usor cele doua trepte de lemn calcand in iarba umeda.
Era o senzatie fantastica atunci cand firele de iarba proaspata iti matura gleznele.
Inca de la inceput am stabilit cu Ana sa pastram cat mai mult din creatia naturii in jurul nostru.
Casuta noastra era simpla, departe de a fi somptuoasa, uneori radeam cu Ana ca a investit mai mult in sera de flori decat in casa.
Este adevarat ca Ana reusise, cu o incapatanare greu de descris, sa construiasca aproape un regat pentru florile ei. O gradina superba, gandita astfel incat iarna se inchidea si creea un habitat perfect pentru orice anotimp.

Am simtit o umbra cum se furiseaza pe langa piciorul meu, semn ca Max m-a zarit si facea ceea ce stie cel mai bine. Sa se alinte. Intotdeauna Max a fost un caine lingusitor. Il las in urma si cobor usor spre paraul ce trecea la cativa zeci de metri de casa noastra. Descult, aleg sa trec direct prin apa micuta, decat sa urc pe pietrele de trecere.
Apa rece, de munte, ma face sa tresar putin. Trec repede prin ea si intru in liziera de pe celalalt mal al paraului.
Undeva, la cativa metri departare, in iarba verde, silueta unui trup aproape dezgolit imi confirma ca Ana isi hranea cel mai hulpav eu interior. Cel al visarii.
Adora sa iasa dimineata si sa se piarda pe malul paraului sau la marginea lizierii si sa viseze.

Ma apropii usor, furisandu-ma in spatele ei si ii cuprind ochii cu palmele
– Hmm, sa fie Zmeul? graii ea sugubat…
Daca vrei sa ma rapesti fa-o repede cat doarme sotul meu, pentru ca altfel va fi greu sa ma insfaci din mainile lui. Omul e nebun dupa mine.
Si incepu sa rada singura…
– Nu cred. Sotul tau este in casa cu doua gemele superbe, cred ca este ocupat. I-am raspuns intrand in jocul ei.
– Da? perfect! sopti ea. Atunci sa facem liniste sa nu-l deranjam.
Si incerca sa fuga din bratele mele, razand copilareste. Dupa cativa pasi am reusit sa o prind si sa ne rostogolim amandoi in iarba umeda de roua. Prinsa intr-un maracinis, la cativa metri departare, rochita Anei ramasese prozoniera ramurilor.
Goala, sub presiunea trupului meu, Ana incerca sa mimeze ca se zbate. Intotdeauna a avut o incapatanare greu de exprimat in cuvinte.
Ii priveam trupul gol si realizam cat de norocos sunt. Nici nasterea, nici trecerea anilor nu-si pusese amprenta asupra ei.

Un chip angelic, cu niste ochi patrunzatori, buze senzuale si un gat superb. Dupa doua nasteri sanii ei erau inca atat de fermi, de bine proportionati. De fiecare data cand ii atingeam simteam cum miliarde de unde imi strabate fiecare celula din corp. Niciodata nu am inteles cum a reusit natura sa-si incalce propriile reguli iar trupul Anei sa ramana atat de tanar. Sfarcurile ei pareau desenate cu pensula de un pictor maestru intr-un tablou plin de viata. Coapsele, picioarele, totul conturau un trup pe care l-am dorit din prima secunda in care l-am vazut.
Cand dorea sa ma necajeasca se juca cu mine spunand ca are picioare strambe, sani de baiat,si ca ce vad eu la ea frumos. Dar evident ca nu era asa. Ana era o femeie superba.
Parul ei saten revarsat pe spatele firav, mainile feminine, sanii fermi trada un erotism de care Ana era constienta, dar ii placea sa provoace.

O sarut usor pe buzele carnoase, ii simt atingerea, renunta sa se mai zbata, o musc usor de buza, ma duc cu sarutul pe lobul urechii si simt cum se arcuieste sub trupul meu.
-Zanule, ce faci? Nu te juca cu mine.
Am continuat sa o sarut apasat, coborand cu buzele pe gat, apoi pe sani, pentru ca in momentul in care am muscat-o usor de sfarc sa o vad cum inchide ochii pierduta. Mainile mele ii mangaiau usor coapsele, in acelasi timp ce iarba o atingea complice in alte zeci de locuri.
-De ce-mi faci asta?
O privesc o secunda si in timp ce-i sarut din nou buzele o intreb usor la urceche:
-De ce te iubesc, veverita?
-Da, Allan si se smucii brusc rasturndu-ma si urcandu-se pe mine, de ce ma iubesti?
-Pai…sa vedem.
Te iubesc, Ana. Te iubesc pentru felul in care ma simt atunci cand esti langa mine. Dar, te iubesc si mai mult pentru felul in care ma simt atunci cand NU esti langa mine. Pentru cat de mult imi lipsesti in fiecare secunda cand nu-ti simt prezenta. Te iubesc pentru ca ma faci sa plang de fericire atunci cand imi zambesti. Te iubesc pentru privirea ta pe care am adorat-o din prima clipa in care te-am vazut. Nu am vazut nimic pe lumea asta mai frumos decat ochii tai. Te iubesc in fiecare secunda in care-ti aud vocea.Off, daca ai sti cat de multi iti iubesc vocea. Te iubesc Ana,pentru noptile in care-mi bantui visele. Te iubesc pentru invidia din privirile celorlalti barbati atunci cand ma tii de mana. Te iubesc pentru ca fiecare dimineata alaturi de tine este cel mai frumos cadou pe care l-am primit de la viata. Te-am iubit din prima secunda cand te-am auzit razand. Te iubesc pentru felul in care ma faci sa visez,pentru ca uneori doar inchid ochii, iti vad chipul, iti simt buzele cum ma ating si ideile in tot ceea ce scriu vin ca un izvor nascut din dragostea noastra. De aceea te iubesc atat de mult. Pentru ca tu esti focul ce arde in mine si care nu se va stinge niciodata. Tu ai fost intotdeauna inspiratia mea. Fara tine eram doar un tip gol, anost, fara puterea de a calatori printre stele. Te iubesc pentru ca alaturi de tine am devenit un alt om. Un om mai bun, mai complet, un om care nu as fi fost niciodata fara tine. Te iubesc pentru ambitia ta. Te iubesc chiar si atunci cand esti o capoasa rautacioasa, cand ai prefera sa se rastoarne universul decat sa recunosti ca ai gresit si sa incerci sa repari lucrurile.Te iubesc micuto chiar si atunci cand gresesti si tot tu esti bosumflata si nervoasa. Te iubesc pentru toate defectele tale si pe fiecare dintre ele le iubesc si le accept. Te iubesc pentru sufletul tau bun. Te iubesc, Ana pentru ca dincolo de aparente esti un om atat de cald, atat sensibil, un om care nu ar putea rani pe cineva niciodata. Te iubesc in fiecare secunda in care te joci cu Ilinca, si ii multumesc lui Dumnezeu si tie ca m-ati facut atat de fericit. Te iubesc, Ana pentru ca esti o mama asa cum numai un inger poate fi. Te iubesc pentru modul in care tu ii iubesti pe Luc si Ilinca, iar iubirea pe care o citesc in ochii lor atunci cand te vad, este iubirea ce ti-o port si eu, neconditionat. Te iubesc pentru ca tu ma privesti asa cum nu a facut-o nimeni niciodata. Te iubesc pentru ca tu vezi in mine ceea ce nu a vazut nimeni niciodata. Poate nici eu. Te iubesc, Ana pentru ca tu ma iubesti asa cum nimeni nu a facut-o! Te iubesc atat timp cat pamantul ne va lega

– Lingusitorule, de unde sti tu ca te iubesc atat de mult?
O priveam in ochii ei minunati si citeam atata fericire. Cateva fire rebele din parul ei imi mangaie usor fata iar buzele ei imi cauta flamande buzele mele. Ma musca apasat de umar si imi sopti razand:
-Acum esti al meu, te-am insemnat.
Intotdeauna am adorat la ea modul acesta copilaresc de a fi.
Poate pentru ca si eu am urat intotdeauna sa ma comport ca un adult, iar Ana a venit ca o completare fireasca a felului meu de a fi. Amandoi am ramas doi copii…cu copii.
Reusisem sa pastram bucuria de a ne juca, de a ne provoca unul pe celalalt tot timpul, cautam sa ne surprindem, sa ne facem bucurii unul celuilalt.

Imi amintesc ca intr-o zi, cand inca locuiam in Bucuresti, am ajuns acasa de la o lansare de carte si desi Ana trebuia sa fie acolo, singurul lucru pe care l-am gasit a fost un plic pe masa. L-am deschis, putin speriat, putin contrariat si am citit pe o coala , ce mi s-a parut imensa:
-Cauta in biroul meu de la cafenea.
Cafeneaua era micuta ei afacere. Defapt era mai degraba o florarie, dar unde puteai consuma cafea inconjurat de parfumul inimitabil al florilor. Ana incepuse aceasta afacere la putin timp dupa ce ne-am mutat impreuna si pe zi ce trecea ii mergea tot mai bine. Oamenii apreciau acest concept nou, o imbinare intre floraria clasica si o cafenea nonconformista.
Am urcat putin speriat in taxi si am plecat in graba spre cafenea. Era deschis, tipa de la vanzare era acolo dar Ana, nicaieri. Caut in biroul ei si gasesc un alt plic:
Mergi pe strada Ionescu Ion la numarul 67 si vei primi ceva. Nu stiam ce sa mai cred. Era un joc, se intamplase ceva? Am decis sa merg, cu gandul ca daca nu o voi gasi nici acolo voi suna la politie. Ajung la adresa respectiva si citesc pe geamul de la intrare CROITORIE. Chiar numai intelegeam nimic. Intru inauntru si un batranel rupt parca dintr-un film vechi, ma intreaba cu vocea lui ragusita
-Allan?
-Buna seara. Da, sunt Allan, ce se intampla?
-Uitati imbracati asta si cititi acest plic.
-Ce? intreb fara sa inteleg o boaba din ceea ce vrea sa spuna.
-Imbraca domnule asta, vei vedea. Imi zambi complice.

Era un frac. Eu niciodata nu am purtat un costum. Nu-mi plac. Iar acum sa imbrac un frac. In fine, hai sa intru in joc. Partea interesanta este ca fracul venea ca turnat pe mine. Nu am un trup atletic, dar era atat de bine croit ca privindu-ma in oglinda chiar imi placea cum cadea pe mine. Trebuia sa fie mana Anei. Doar ea avea capacitatea asta de a face orice lucru frumos, de a simti frumosul.
-Cat costa? , intreb ducand mana spre buzunar.
-A, nu…a fost achitat trebuie doar sa luati acest plic.
Din nou scrisul Anei:
-Mergi la adresa Nicolae Ghetu 45
Era clar ca Ana a pus ceva la cale, dar nu reuseam sa inteleg ce.
Surprinzator dar afara tipul de la firma de taxi inca ma astepta.
-Unde mergem sefu, ma intreba cu vocea lui harsaita de prea mult tutun prost.
-Nicolae Ghetu 45.
Incercam sa-mi imaginez cat va dura toata aceasta sarada si cum se va termina, dar nu reuseam deloc.
-Va sta bine costumul, sefu. Rosti brunetelul din fata.
Nu e costum e frac, am fost tentat sa-i raspund, dar ma indoiesc ca ar fi inteles diferenta. Si apoi, de ce tot sta taximetristul asta si ma asteapta? Face si el parte din joc?
Am ajuns la adresa respectiva. Parea un club.
Cobor din taxi si il intreb pe brunetel:
-Te mai gasesc aici? iti platesc cursa?
-Nu sefu, eu plec dar cursa este platita. O seara buna.
Intru in club dar era o liniste ce ma frapa. Nu tu agitatie, nici o persoana, nimic. De niciunde apare un tip si ma intreaba:
-Domnul Allan?
-Da
-Va rog sa poftiti.

Pasesc la doi pasi in urma tipului si intru intr-o sala, aparent destul de spatioasa dar unde era un intuneric bezna. Ce naiba este asta?
Vreau sa-l intreb pe tip, dar disparuse. Dau sa ma intorc sa ies, dar brusc o lumina, ceva ca un proiector se aprinde la cativa metri in fata mea si intr-o bezna totala zaresc o superba faptura imbracata intr-o rochie lunga de culoarea smaraldului.
Era Ana si arata fabulos. Parul lung peste umeri dezgoliti, ochii patrunzatori in bezna care ne inconjura, totul parea desprins dintr-un basm vechi cu fete de imparati.
-Dansati domnule, ma intreba sagalnic
-Cu o doamna atat de frumoasa, intotdeauna.Ce se …
Doream sa o intreb ce se intampla, dar degetul ei apasat pe buzele mele, m-a facut sa tac brusc.
Usor, o muzica superba ne invaluie discret, iar pasii nostri incep sa miste asa cum doar noi doi stim sa o facem. Acum am inteles rolul fracului in toata aceasta sarada. Eram atat de fericit in bratele ei, In ziua aceea implineam trei ani de cand ne-am sarutat prima data, iar Ana tinea atat de mult la aniversarile noastre.
Muzica se opri brusc si un ropot de aplauze ma facu sa tresar speriat.
In jurul nostru se aprinse toata lumina si atunci am realizat ca toti prietenii nostri erau acolo. Fara sa-mi dau seama, o lacrima de fericire evada pierduta pe obrazul meu.
-Te iubesc atat de mult gargarita mea! Am strans-o puternic in brate, multumindu-i lui Dumnezeu pentru ca m-a facut cel mai norocos barbat din lume.

Aceeasi senzatie de sufocare pe care am simtit-o cand s-a nascut Ilinca.
Imi amintesc, ca ieri, dimineata in care Ana mi-a spus ca este insarcinata.
Era de 20 de minute in baie, eu ma grabeam sa ma intalnesc cu editorul, am vazut cum s-a deschis usa, doream sa o cert putin pentru ca ma grabeam si am auzit vocea ei tremuranda cum imi sopteste : cred ca sunt insarcinata. Totul in jurul meu a inceput sa se invarta, numai aveam pic de aer, ma sufocam, m-am sprijinit cu mana de perete, apoi m-am dus direct la ea, am luat-o in brate si am inceput sa o sarut incontrolabil si sa repet ca un nebun : te iubesc, te iubesc.
Au urmat apoi noua luni care nu au fost chiar cele mai usoare pentru mine, pentru ca Ana avea momente cand se transforma intr-un mic mostrulet ursuz, caruia nimic nu-i mai intra in gratii. O scorpie minunata, care mai degraba ma amuza cu nervi ei permanenti decat sa ma supere.
Ileana s-a nascut chiar in ziua in care mi-am lansat prima carte.
Ana era cu mine la lansare, cand ma strange tare de mana si-mi sopteste :
Sper sa termini cat mai repede ca mie mi s-a rupt apa.
Am gonit nebuni pe strazi, editorul si cei de la librarie ma sunau isterici pentru ca i-am lasat asa, dar nimic numai conta pentru mine.

Pentru ca totul a fost atat de rapid, doctorul ei nu a reusit sa mai ajunga, dar asta a fost sansa mea intr-un fel. Doctorul de garda, era un fost coleg din liceu si am gasit intelegere la el sa raman in sala de nastere si sa o tin de mana pe Ana pe toata perioada nasterii. A fost ingrozitor. Strangerea ei, parca neomeneasca de puternica pentru o fiinta atat de firava, urletul, privirea plina de teama si durere, apoi linistea aceea de cateva fractiuni de secunde pana ce scrasnetul Ilincai a sunat eliberator. Imi este greu sa descriu senzatia pe care am avut-o cand am vazut ochii Ilincai si erau leiti ochii Anei. Stateam in genuchi langa patul ei si nu puteam sa rostesc doua cuvinte, legate, sa-i multumesc pentru cat de fericit ma facuse.
In noaptea aceea am cautat ca un nebun toate florariile non-stop din oras. Am gasit una, pe o strada latularnica iar cand florareasa m-a intrebat cate flori doresc, i-am raspuns sec:
-Toate
-Adica, cum toate?
-Adica cumpar tot ceea ce aveti aici. Inclusiv ceea ce aveti in magazie. Doar sa ma ajutati sa le transport.
Timp de 40 de minute, eu impreuna cu inca patru persoane, din care doua asistente :), am carat flori si ghivece sus la Ana in salon. Usor sa nu o trezim. Colega ei de salon privea putin geloasa toata aceasta nebunie.
Cand am terminat, nu mai exista un coltisor liber in tot salonul. Pe geam, pe etajere,chiar si pe podea, era un covor de flori. Dar tot mi s-a parut prea putin pentru ceea ce merita ea.
– Hei zmeule, unde-ti zboara gandurile? te gandesti la gemene? ma tachina Ana, inca deasupra mea. Se juca usor cu degetul peste buzele mele, ucicandu-ma cu privirea ei patrunzatoare.
-Mai ti minte cand ti-a scris ca-mi promit mie ca intr-o zi te voi tine de mana? Uite acum esti al meu.:) Tu m-ai invatat sa lupt pana la capat pentru visele mele si uite ca acum am tot ce mi-am dorit. Imi este uneori atat de dor Luc.

Probabil asa o sa-mi fie si de Ileana atunci cand va creste, dar stiu ca am facut alegerea corecta atunci cand privesc peste 40 de ani, cand tot ce va mai conta va fi ca omul de langa mine sa nu fie imbracat in mantia rece a rutinei si a indiferentei .Iti imaginezi cat de trista poate fi batranetea alaturi de un om fata de care numai simti nici un fel de pasiune? Iar tu Allan ai multe bubite (si ma ciupeste usor de piept) dar cu siguranta plictisitor nu esti.
De data aceasta ma ciupeste mult mai serios, astfel incat ma vad nevoit sa o rostogolesc si sa preiau controlul asupra tupului ei.
-Sti Allan au fost momente cand imi doream atat de mult imbratisarea ta. Cand te uram ca nu esti langa mine in acel moment sa ma strangi. Sa ma strangi cu putere, sa-mi ei tot aerul si sa ma pierd in bratele tale. Uneori nici eu numai credeam in aceasta realitate.
-Pentru ca nu sti cat de mult te iubesc, zana mea. Nu voi renunta niciodata la visul nostrul, micuta mea. Indiferent ce se va intampla pe lumea asta, indiferent cate apocalipse vor veni, niciodata nu voi renunta la gandul ca intr-o zi vom fi ca acum. Imbratisati.
– Si daca intr-o zi o sa devin urata si rea?
– Atunci am sa te dau la maimute..
– Da !? sa vezi ce-ti fac eu tie maimutoiule. Si incepu sa ma ciupeasca peste tot.
Incerc sa o sarut pe sanul gol si ma impinge cu putere de pe ea. Du-te la maimute ca ele au sanii mai frumosi ca ai mei. Hai du-te si ma impinse iar razand.
Asta scri si in cartea la care lucrezi acum ? ca sunt rea si suparacioasa? Sa vezi ce-ti fac eu tie Heki. Si ma impinse din nou in gluma.

Ii mangai usor parul si o sarut apasat pe buze. Prostut-o, sti ca tu esti viata mea. Ce te aprinzi atat de repede. Cum as putea trai eu fara tine daca te rapesc maimutele? Tu nu esti doar sotia mea, iubita mea si mama copiilor pe care-i iubesc. Tu esti in primul rand cea mai buna prietena pe care o poate avea un barbat.
Cu cine as mai vorbi eu dimineata cand ma trezesc si seara cand ma culc? Cui i-as povesti eu ce mai fac, ce ganduri am, ce simt? Cine m-ar mai certa asa de aprig de fiecare data cand ma joc cu Ilinca, de teama sa nu se ranesca cand ne cataram prin copaci? Prostuta mea, cine ar mai urla la mine ca-l invat prostii pe Luc cand il invat sa guste din nectarul vietii si sa nu regrete nimic atat timp cat ramane echilibrat.
Zana mea draga, de aceea ma iubesti atat de mult. Pentru ca sunt ciudat rau, dar sunt ciudatul tau. Si pentru ca nimeni nu te face sa simti cea ce te fac sa simti eu.
-Da, da… sa crezi tu, rase Ana si ma musca din nou de gat. O sa te leg asa gol cum esti de copac si o sa te las sa te violeze ursul. Sa vezi ce vi tu la mine apoi sa-ti oblojesc ranile 🙂 Sa vezi ce ma mai dai tu la maimute atunci.
O raza de soare ii colora cateva secunde fata semn ca deja era peste ora 09.00
-Hai piciule sa o trezim pe Ilinca si sa mergem la biserica.
Era duminica si obisnuiam inca de cand locuiam in Bucuresti, ca in aceasta zi sa mergem impreuna la biserica. Credinta era o parte importanta din viata noastra si tineam mult la lucrul acesta.
Tinand-o usor de mana, ne indreptam spre casa intr-una ce parea a fi o noua zi frumoasa dintr-o prima vara traita departe de lume.

Publicitate