Just another day

13529020_10209695468762284_8966044572466313528_n

 

O raza rebela de soare dansa timid pe fereastra din fata mea. Negurile noptii refuzau sa cedeze lupta cu inca neputincioasele brate ale batranului zeu.
Nu cred ca dormisesem mai mult de o jumatate de ora toata noaptea.
O priveam bland cum dormea atat de adanc.
Chipul ei frumos avea atatea trasaturi pe care le-am adorat din prima secunda in care am vazut-o. Ochii mari, blanzi, ca a unui copil. Buzele carnoase, extrem de atragatoare, linii atat de frumos conturate pictate de Divinul Creator.
O suvita de par colinda ratacita pe obrajii ei.
Am atins-o usor cu varful degetelor, lipind-o de prietenele ei.
Intotdeauna am adorat parul Anei. Avea o calitate extraordinara. Oricum l-ai fi asezat, orice ai fi facut cu el, reusea sa-si pastreze o forma aproape perfecta.
O priveam, obosit dar fericit, fara sa ma apropii prea mult pentru a nu deranja trandafirii de pe perna ei. Dormea atat de profund respirand mireasma perfecta a bobocilor de trandafir. Visa ceva frumos.
O trada zambetul inocent, care ii stralucea pe intregul chip.

A clipit o data, a vazut numarul imens de trandafiri si a inchis inapoi ochii, parand convinsa ca viseaza. Au trecut cateva secunde lungi, care mi s-au parut ani, apoi,brusc, a deschis ochii ei frumosi, mari, incercand sa spuna ceva, dar singurul sunet care-i iesea din gura, era un Allaaannn total neinteligibil.
-La multi ani, iubita mea! sopti, sarutandu-o usor pe buze:
-Sa fi fericita zana mea draga, sa ramai la fel de frumoasa, cu un suflet la fel de minunat, sa continui sa visezi asa cum ai facut-o intotdeauna, sa ramai acelasi copil imatur si plin de culoare.
O mangaiam usor pe par, soptindu-i toate acestea, dar parea cu totul si cu totul pierduta. Imensul buchet de trandafiri pareau ca o acaparasera cu totul, indragostita de ei, iremediabil.
-Allan, multumesc atat de mult! Se ridica putin, trecu peste partea de pat care era inundata de firele de trandafiri si veni langa mine lipindu-se de pieptul meu. Te iubesc atat de mult, Allan.
-Dragostea mea, gata cu multumirile, astazi tu esti centru universului meu. Nimic din ce as putea face astazi pentru tine, nu ar fi suficent pentru ceea ce meriti tu.
Si eu te iubesc atat de mult, Ana.
Acum, gata, misca-ti funduletul ala sexos la baie pentru ca ne asteapta o zi lunga 🙂

O ating in gluma usor cu palma peste fund, in timp ce se ridica. Zgomotul palmei mele rasuna nefiresc de puternic in dormitorul nostru. Nu o atinsesem deloc tare dar faptul ca dormea doar in lenjeria intima a facut ca palma mea sa se auda alfel pe pielea neacoperita. Se intoase razand si se napusti peste mine gadilandu-ma.
-Raule, sa vezi ce-ti fac eu acum, chicoti ea
– Iubita mea, hai la baita ca avem treaba.
-Vi si tu? ma intreba, zambind complice in timp ce strangea la piept buchetul imens de trandafiri.
-Nu, zana mea…nu am mai pleca pana la pranz daca vin si eu. Si ne cam grabim.
Ana a mai facut cativa pasi, intra in bucatarie pentru a pune trandafirii in apa, apoi se auzi un tipat surd, lucru ce m-a facut za zambesc, convins ca a vazut vazele cu crini imperiali si zambile ce apoape ca umpleau toata bucataria.
Ana a aparut in usa si cu o mutrisoara de copil ce tocmai l-a vazut pe Mos Craciun, ma intreba cu un glas pierdut:
-Allan, tu esti nebun?
-Da, nebun dupa tine veverita mea draga. Hai, nu esti gata micuta mea? intreb zambind.
-Plecam azi?
-Plecam? ma intreba ea mirata? unde plecam?
-Iubita mea, azi este ziua ta, totul este o surpriza. Hai fuguta. Dus, cafea si imbracata sau dezbracata…plecam.
Lasa florile acolo, oricum sti bine ca ele te iubesc la fel de mult cum le iubesti tu pe ele si hai sa ne grabim.
Ma flata si ma facea fericit bucuria ei. Nu mi-a fost deloc usor sa astept sa adoarma, sa ma furisez afara si sa merg pana la floraria non-stop din coltul strazi. As fi putut sa le cumpar de cu ziua, dar m-am temut ca pastrate intr-o debara isi vor pierde din parfum. Florareasa, probabil m-a considerat putin scrantit cand i-am cumparat jumatate din florarie. Dar fireste ca a si bucurat-o. Aproape 200 de fire nu vinzi chiar atat de usor. Cel mai greu a fost sa raman treaz pana dimineata, pentru ca-mi era teama ca daca voi adormi va fi greu sa ma trezesc la timp. Asezasem trandafirii pe perna dintre noi cu doar 15 minute ininte de a se trezi ea. Stiam ca fara apa risc sa ucid aceste frumuseti, asa ca nu am dorit sa risc. La un moment dat, spre trei dimineata am adormit pentru 30 de minute. M-am trezit speriat si pana la urma totul a fost asa cum mi-am dorit.

Curentul de aer ce patrundea prin geamul deschis al masinii ii ravasea parul tuns scurt. Din cand in cand o priveam cu coada ochiului si-mi sopteam in gand cat de norocos sunt sa am langa mine o femeie atat de superba. Trecerea anilor a fost extrem de blanda cu ea, parand ca trupul ei s-a blocat undeva in jurul varstei de 20 de ani. Ana era o femeie extrem de frumoasa. Parea imposibil sa-ti imaginezi cati ani are fara sa-i privesti de cateva ori cartea de identitate. Ramasese un copil atat la trup cat si la suflet. Evident, ca barbat nu puteam decat sa ma simt coplesit sa fiu alaturi de o femeie care stralucea ca un diamant.
-Allan, unde mergem? la mare ? ma intreba vazand ca ne-am incadrat pentru a intra pe autostrada.
-Intr-un fel dragostea mea, intr-un fel….
Ai sa vezi, ai incredere in mine?
Cand am iesit dupa autostrada, facand stanga, cred ca Ana a inteles perfect unde mergem.
Era o dimineata superba de vara, iar turla neagra a manastirii parea imbracata intr-o aula magica. Paseam tinandu-ne de mana, iar natura parea ca ne imbratiseaza cu dragostea ei, soptindu-ne versuri doar de ea stiute prin fosnetul frunzelor ce ne inconjurau.
Totul era sublim in jurul nostru. Pasari zglobii care ciripeau vesele, iarba de un verde crud, maicutele imbracate in hainele acelea stranii.
-Dragostea mea, cred ca este mai bine sa mergi singura.
-Allan, hai si tu.
-Nu iubire, uneori tuturor ne face bine sa fim singuri. Mergi imbratiseaza-l pe Dumnezeu, lasa-te mangaiata de Maicuta noastra, stai acolo atat cat simte sufletul tau nevoia. Cateva vieti eu te voi astepta aici, nu te speria, nu plec nicaieri.
Isi dezlipi usor mana din mana mea, isi trase baticul pe cap pasind cu emotii in curtea manastirii.
Nu stiu cat a trecut, totul era atat de relativ in locul acela.
Timpul, sunetul, totul parea dintr-o alta dimensiune. Ana venea spre poarta, inconjurata de cateva maicute. Una dintre ele, putin mai in varsta, ii povestea ceva Anei. Nu stiu ce, dar Ana o privea cu extrem de multa dragoste. Despartirea de ele a parut destul de dureroasa pentru ea. Am surprins-o intorcand capul de cateva ori, privind in urma.
Se apropie de mine, in timp ce-si stergea timid o lacrima ce colinda rebela pe obrazul ei drept. Ii priveam chipul ce parea patruns de regasirea cu persoane dragi sufletului ei, citeam smerenia din ochii ei si parea ca reusise in timpul petrecut acolo sa-si descarce o parte din povara interioara ce o macina.
Nu aveam de unde sa stiu ce a facut acolo, dar pe chipul ei se citea o seninatate pe care nu o mai vazusem de foarte, foarte mult timp.
-Iti multumesc Allan, iti multumesc, imi spuse punand capul pe umarul meu.
Este cel mai frumos cadou pe care puteam sa-l primesc de ziua mea. Mi-a facut atat de bine aceasta vizita. Aveam atata nevoie de asta.
– Zana mea, orice te face fericita pe tine, ma face si pe mine fericit.

Am plecat, calcand putin pedala acceleratiei, pentru ca la ora 12 trebuia sa fim la Clinceni si era deja destul de tarziu. Intreg drumul Ana a stat pierduta in gandurile ei, putin ravasita.
Simteam asta si nu doream sa o deranjez. Ana avea nevoie sa stea cu ea insasi. Uneori dragostea partenerului nu este totul, trebuie sa ai intimitatea ta. Daca acel perimetru al tau, pe care ti-l stabilesti singur, este incalcat, atunci pana si dragostea poate deveni sufocanta.
Acum era acel moment in care Ana avea nevoie sa asimileze singura toate acele senzatii puternice pe care le-a trait de cand s-a trezit pana acum. Iar linistea de pe chipul ei imi oferea si mie linistea la care tanjeam atat de mult.
Ne apropiam de Clinceni si simteam deja cum pulsul mi-o ia efectiv razna. Problemele mele cu anxietatea, isi aratau coltii ranjind. Ana incepuse sa-si revina si privea putin contrariata.
-Zanule, ce cautam pe campurile astea?
Nu i-am raspuns, oricum ajunsesem si se putea observa cu usurinta ca eram pe un aerodromul sportiv. Stefan ne astepta acolo si ma intampina zambind:
-Esti sigur ca vreti sa faceti asta?
Ce era sa-i raspund? Ca ma cac pe mine de frica, ca preferam sa-mi tai minile si picioarele pe viu decat sa ma urc intr-un avion, iar acum doream sa sar cu parasuta?
Ana se dezmetici repede si ma prinse de mana razand zgomotos.
-Allan, sarim cu parasuta? Cat de tare….
-Hai sa va echipati si sa semnati actele, incerca sa ma salveze Stefan, probabil simtind paloarea de pe chipul meu.
Cumva imi spuneam in gand ca daca nu voi muri acum, probabil va trebui sa ma lupt cu ceilalti nermuritori de pe planeta asta, pentru ca devenea evident ca sunt nemuritor.
Este greu de descris senzatia pe care am avut-o atunci cand avionul a prins viteza desprinzandu-se brusc de pe sol. Ana era pe bancheta din fata mea, cuplata de instructor, cu ochii stralucind ca niste globuri in bradul de Craciun. Dar eu eram pierdut cu totul. Inima imi era undeva in gat, simteam ca nu mai pot respira, ca voi lesina in urmatoarea secunda, zeci de broboane de transpiratie imi strabateau fiecare portiune de trup si simteam ca nu voi mai rezista mult pana imi voi pierde cunostinta. Stiam ca am un atac de panica dar nu stiam ce as fi putut face sa ma calmez.
Si atunci.
Atunci, Ana, simtind prin ceea ce trec, ma prinse usor de mana si-mi sopti:
-Iubitule mai ti minte cand visam ca vom zbura pe luna, tinandu-ne de mana. Azi o s-o facem. Azi vom zbura tinandu-ne de mana. Nu chiar pe luna, dar vom fi tot noi doi. Nu te teme, langa mine nu ti se va intmpla niciodata ceva rau. Voi avea intotdeauna grija de tine.
-Putin, Putin…Allan.
Apoi brusc se ridica in picioare impreuna cu Stefan, pentru ca alesesem ca instructorul ei sa fie Stefan, in care aveam incredere , se apropiara de usa avionului…si disparura.
In cateva secunde si noi am fost la usa, un pas, apoi….
Tot ceea ce credeam ca stiu eu despre frica sau despre curaj, tot ceea ce stiam eu despre realitate si vis, totul si-a pierdut insemnatatea. In cateva fractiuni de secunda o avalansa de ganduri, senzati, trairi, toate amestecate intr-un amalgam neomogen, mi-au strabatut fiecare celula din trup.
Totul era atat de straniu. Senzatia aceea de gol, de desprindere de tot, de….
Brusc o smucitura, aproape ca-mi desprinse umeri. Semn ca parasuta se deschisese, totusi 🙂
Undeva la cativa zeci de metri de noi, Ana tipa fericita. Nu o vazusem niciodata asa. Efectiv parea o pasare pe care o eliberezi dupa ce ai tinut-o intr-o cusca inchisa ani si ani. Ne-am apropiat de ei si am prins-o de mana.
Ii priveam prin ochelarii de plastic ochii extrem de fericiti si brusc toata teama mea, tot acel sentiment a disparut. Nu mai conta daca ma voi prabusi atata timp cat ea ma tinea de mana. Ii simteam atingerea, simteam ca ziua aceasta va ramane mult timp in sufletul nostru, pur si simplu pluteam si la propriu si la figurat.
Cand ne-am apropiat la cativa zeci de metri, asa cum stabilisem deja cu Stefan, colegii lui au scris din bucati de parasuta un : La multi ani, Ana!
Senzatia era coplesitoare. Sa vezi de sus numele tau scris cu litere colorate era un sentiment senzational.
Am atins pamantul, am ramas cateva secunde parca refuzand sa cred ca am putut face asta, m-am desprins de instructor, apoi cu pasii impleticiti am inceput sa alerg spre Ana. Am luat-o in brate si am sarutat-o cu atata pasiune cum nu am sarutat-o nici in primul nostru sarut.
Am tinut-o in brate fericit pret de cateva minute apoi am plecat grabit pentru ca la 16 aveam zborul spre Paris.
Dar Ana nu stia, inca, asta.
In drum spre aeroport, Ana a stat aproape tot timpul lipita de mine. Nici macar numai intreba unde mergem. Intelesese ca intreaga zi era o imensa surpriza si pur si simplu a ales sa traiasca tot ceea ce i se intampla fara sa mai puna intrebari.
Probabil ca atunci cand am trecut prin Baneasa se astepta ca mergem spre munte. Mi-am dat seama de asta, citind pe fata ei surpriza atunci cand am virat dreapta spre aeroport,
-Allan dar eu nu am decat buletinul la mine, unde mergem ?
-Dragostea mea, unei femei frumoase ca tine ii este suficent buletinul. Am glumit eu.
Teama de avion dupa saltul cu parasuta, disparuse, biletele la Paris erau achitate de cateva saptamani, asa ca la ora 16.00 decolam de pe Otopeni cu destinatia Paris.

Decolasem de mai bine de 20 de minute cand, Ana ma ciupi adanc de mana. Nu am inteles gestul ei, am crezut ca se joaca.
Apoi brusc incepu sa vocifereze, pe un ton destul de ridicat incat sa auda si cei din jurul nostru, glasul ei ajungand chiar si la stewardesa care se afla la doi metri de noi.
-Da, asa, ii ti partea lui maica-ta tot timpul. Nu mai suport, tot timpul maica-ta, maica-ta. De ce nu ai luat-o pe ea la Paris si m-ai luat pe mine. Nesimtitule.
Ma uitam descumpanit la Ana si nu intelegeam o boaba din ceea ce vrea sa spuna. Blocat nu puteam articula nimic.
Incepu sa planga destul de serios in timp ce continua tirada:
-Tot timpul imi faci asta, vrei sa te casatoresti cu mine dar cred ca mai bine te-ai casatori cu maica-ta. Se ridica furioasa isi lua poseta si pleca plangand spre toaleta avionului.
Toti cei din jurul nostru s-au oprit din tot ceea ce faceau si ne priveau pe noi. Citeam in ochii lor atat mirarea cat si compasiunea pentru scena pe care mi-o facea Ana. Doua femei trecute de prima tinerete, care stateau pe scaunul din fata imi soptira :
-Du-te mama si o impaca si nu te mai lua dupa mama ta.
Un domn cu ochelari le aproba hotarat:
-Tinere nu mai sta pe ganduri ca faci vacanta la Paris singur.
Stewardesa se apropie si ea si-mi sopti incet la ureche :
-Asa suntem noi femeile posesive. Dar daca vrei sa o linistesti, mergi acum, ca pe urma o sa fie putin mai greu
M-am ridicat fara sa inteleg prea multe si am intrat in toaleta avionului.
Ana era cu spatele la mine, in rochita ei colorata fara sa spuna nimic. Se intoarse inchise usa toaletei si incepu sa rada ca un copil care a facut o traznaie.
-I-am pacalit? spune tu ca nu sunt buna? Ia spune prostutule, te-am pacalit si pe tine?
Nu prea intelegeam bine ce vrea sa spuna.
Dar ea imi lua mana si mi-o puse pe picior. Ia sa te vedem, Zanule cat de rapid poti fi. Ma impinse, aproape violent, pe toaleta avionului, asezandu-se in bratele mele si saruntandu-ma pasional.
-Nu vrei sa-mi daruiesti mai mult de ziua mea, iubitule? Imi sopti razand la ureche. M-ai facut sa sar cu parasuta, poate ar fi bine sa termini ce ai inceput, continua ea amuzata de propriul discurs.
In timp ce-mi vorbea, mainile mele se plimbau pe picioarele ei, facandu-ma sa realizez ca lenjeria ei intima era demult in poseta.
Buzele ei se lipira de ale mele intr-un sarut a carei pasiune nu mi-o aminteam sa o fi trait. Ideea ca eram acolo unde eram, in ceruri, printre nori, cu oameni la cativa metri de noi cu ochii lipiti de usa cabinei de toaleta, trupul ce aproape se contopea in al meu, toate astea ma excitau mai mult decat as fi putut suporta.
Ana, simtea asta si-mi sopti razand la ureche :
-Cineva are chef de nebunii.
Am atins-o usor pe coapse, mi-am plimbat usor degetetul in locul acela magic, moment in care Ana, excitata, gemu destul de puternic.
Singura isi puse mana la gura, aproape muscandu-se de deget.
Am facut dragoste acolo, in ceruri, cum visasem intotdeauna. Totul a fost atat de puternic, atat de nebunesc incat in momentul in care am terminat, amandoi, ne-a trebuit mai bine de doua minute sa ne desprindem unul din bratele celuilalt.
Din pacate nu puteam sta prea mult, pentru ca nu ma indoiesc ca spectatorii nostri erau ochi si urechi pe orice zgomot ce iesea din cabina.
Ana, se ridica prima, ma saruta tandru pe buze si-mi sopti:
-totul a fost minunat azi, iubirea mea draga. Multumesc! Apoi astepta sa-mi ridic pantaloni deschise usa si iesi vociferand.
– Este ultima data cand iti mai accept scuzele. Asa ceva nu se face. Daca nu incetezi cu prostiile astea ai sa ramai cu mama ta.
O urmam spasit in spate fara sa spun nimic, desi cu greu reuseam sa ma abtin sa nu rad in hohote.
Oamenii din jurul nostru ne priveau intelegatori, putin mandri ca au contribuit la “impacarea” noastra.
Ne-am asezat, iar Ana a pus tandru capul pe umarul meu. M-a prins de mana, parca dorindu-si sa nu-mi mai dea drumul niciodata si-mi sopti la ureche cu toata dragostea de care putea fi ea capabila.
-Tu nu esti barbatul visurilor mele, Allan, pentru ca niciodata nu am indraznit sa visez atat de departe, tu esti sansa pe care mi-a dat-o Dumnezeu sa descopar ce inseamna sa fi iubit cu adevarat.
Am aterizat fara probleme la Paris si intreaga seara ne-am plimbat pe jos, colindand orasul ca niste adolescenti inlatuiti unul de celalalt..
Cu mersul ei strengaresc, cu chipul radiind de fericire, cu un trandafir pe care l-am cumparat de la o florarie ce ne-a iesit in cale in plimbarea noastra, Ana parea ca traieste un vis din care nu vrea sa se mai trezeasca
In drumul nostru, Ana a intrat intr-un magazin si si-a cumparat o rochita superba. Putin decoltata ii punea in evidenta umeri ei atat de frumosi. Unul din lucrurile de care m-am indragiostit la Ana, din prima secunda in care am vazut-o, era gatul extraordinar de frumos. Rochita aceasta reusea sa puna in evidenta fiecare detliu al trupului ei. Evident ca si Ana, avea un talent special de a descoperi lucrurile frumoase. Iar rochita aceasta era superba.
Se apropia de ora 19 iar Ana nu stia ca surprizele nu se incheiasera pentru ziua aceea. Mai erau patru ore in care minunea mea frumoasa putea si trebuia sa mai traiasca atat de multe lucruri frumoase.
-Iubire la ora 19.35 avem zborul de intoarcere. Sa ne grabim
-Off, Allan imi este atat de bine aici, hai sa mai stam
-Zana mea, iti promit ca o sa ne intoarcem, acum hai ca pierdem zborul.
La 22.15 aterizam pe aeroport in Bucuresti.
Fara bagaje am urcat in masina si ne-am oprit direct la restaurantul pe care-l rezervasem cu o saptamana inainte.
Ana a ramas imbracata cu rochita de vara cumparata in Paris, astfel ca tinuta ei era una superba.
Asa cum stabilisem cu patronul localului, incepand cu ora 22.30 localul ne statea la dispozitie in totalitate. Ana nu stia, chiar a parut surprinsa ca nu este absolut nimeni acolo, dar era mult prea fericita sa mai puna intrebari.
Chelnerul a venit pentru a lua comanda, l-am rugat sa ne aduca un vin din anul in care s-a nascut Ana si am ramas privind-o si mangaind-o usor pe par.
Arata atat de bine.
Ochii ei superbi ma ingropau in dragostea ei. Ma plimbam cu degetele pe fata ei indragostit iremediabil de pistruile de pe gatul ei.
-La multi ani, micuta mea zana!
Sa fi iubita si fericita asa cum iti doresti tu, de cine iti doresti tu.
-Sunt Allan, sunt! A fost o zi minunata! Aseara cand m-am culcat nu credeam ca vom iesi undeva, iar astazi am ajuns la manastire, am sarit cu parasuta , am facut dragoste intr-un avion, m-am plimbat cu tine de mana pe strazile din Paris, iar acum suntem aici. Ce as putea sa-mi doresc mai mult?
Ce-as putea sa-mi doresc mai mult? repeta ea
-Poate, Ana, ii sopti usor, poate ca ti-ai fi dorit ca pe langa toate astea, astazi sa fie langa tine si alte persoane. Intoarce-te te rog.
Surprinsa, fara sa fie capabila sa se mai astepte la o alta surpriza, Ana se intoarse mirata.
In spatele scaunului erau mama ei, sora, o parte din prieteni nostri, chiar si cativa colegi. Localul gol in care intrase, acum era plin. Si toti au inceput sa cante in cor: multi ani traiasca, multi ani traiasca, atat de tare incat Ana nu a mai rezistat. Florile, manastirea, zborul, Parisul acum si asta, toate au coplesit-o atat de mult incat nu a mai rezistat si a inceput sa planga in hohote. Plangea atat de tare incat o tineam in brate si nu o puteam opri.
-Allan, e prea mult pentru mine. Niciodata nu am visat ca pot traii asa ceva. M-am obisnuit ca lucruri marunte si am crezut ca asta inseamna viata. Tot ceea ce am trait azi este atat de puternic.
Isi sterse lacrimile in timp ce marea de oamenii se apropiau coplesind-o cu imbratisarile.
Doar cateva minute o desparteau de un nou inceput in viata. Pentru ca pana la urma ce reprezinta fiecare aniversare a noastra? Un nou inceput. In fiecare an, intr-un fel, ne nastem din nou si pornim pe un nou inceput. Aniversariile nu reprezinta ziua cand imbatranim, ci ziua in care pasim de fiecare data pe un alt drum. Pentru ca ciferele sunt lipsite de importanta, oamenii sunt importanti.
Oamenii nu imbatranesc niciodata. Imbatranim doar atunci cand viata noastra devine o rutina lipsita de scanteie si farmec. Cand incetam sa facem “nebunii”. Cand incetam sa ne surprindem persoanele dragi.
Ana dansa fericita in marea de oameni care o inconjura.
Uneori visele sunt atat de frumoase.

Un comentariu

Din categoria Fără categorie

Un răspuns la „Just another day

  1. A republicat asta pe Ratacit printre litere și a comentat:

    Pentru ca a trecut exact un an de la acest articol si pentru ca evident ca Ana a mai intinerit cu un an :
    La multi ani, micuta mea Ana!
    Te iubesc!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s