Aniversarea

cina_romantica_acasa_large_lightbox

 

Trecusera zeci de minute de cand priveam pierdut, intr-un punct nedefinit, pe fereastra din fata mea. Chipul meu, proiectat de lumina lumanarilor ce ardeau de atata timp pe peretele din spatele meu, reflecta perfect starea in care zaceam de cateva ore.
Nici nu stiu daca era tristete sau doar o crunta resemnare, un sentiment straniu ca eu sunt cel vinovat pentru ca ma pierd in vise romantice.
Imi torn inca un pahar din sticla de sampanie din fata mea, cateva bule sar pe petalele de trandafiri, dar arunc nervos paharul pe masa, varsandu-l pe ecranul telefonului ce se inapatana sa ramana stins de atatea ore.
Prin fata mea se derulau cu repeziciune toate evenimentele acestei zile ciudate.

Am avut o noapte agitata.
Era aniversarea noastra de 17 ani, iar Ana trecea printr-o perioada extrem de dificila.
Actualul loc de munca se dovedise a fi un cosmar, chiar daca ea nu ar fi recunoscut niciodata asta.
O epuiza extrem de tare, atat fizic cat si psihic, iar eu incercam sa-i ofer dramul de intelegere si liniste de care avea atata nevoie.
M-am trezit mult inaintea ei.
Adoram sa-i simt respiratia langa pieptul meu.
In fiecare dimineata, inainte sa ma ridic din pat, steteam minute in sir sa o privesc. Desi faceam asta de atatia ani continua sa ma fascineze cu frumusetea ei. Parul rebel, niciodata la fel, colorat de ea in toate nuantele posibile, ochii superbi, buzele incredibil de seducatoare, felul in care tresarea agitata in somn, probabil din cauza oboselii, erau clipe ce dateau diminetilor un sens.
Chiar daca Ana, coplesita de problemele ce le avea si epuizata de oboseala, se schimbase mult in ultimul timp, continuam sa o iubesc ca un nebun. Cu cat o vedeam mai necajita cu atat simteam ca sunt responsabil sa-i aduc macar un mic zambet pe chipul ei atat de drag.
Poate de aceea asteptam aceasta aniversare cu speranta ca voi reusi, vom reusi sa facem o pauza din tumultul asta zilnic si vom putea sa ne bucuram unul de celalalt.

Ii misc cu doua degete cateva fire rebele ce-i acoperau ochii si o sarut apasat pe buzele ei atat de moi.
Trebuia sa ma ridic, taxiul ma astepta jos, eram deja in intarziere asa ca i-am lasat buchetul de trandafiri langa ea si biletul in care desenasem cu ajutorul literelor un text care sa o alinte putin si sa o faca sa simta cat de draga imi este.
Obisnuiam sa ma joc cu cuvintele, sa scriu texte care exprimau intr-un alt mod ceea ce eu, un tip introvertit nu reuseam sa exprim prin cuvinte.
Eram si eu putin obosit. Cred ca am dormit nu mai mult de doua ore, scriind si aranjand buchete de trandafir prin toata casa.
Imi doream atat de mult ca atunci cand se va trezi sa fie fericita, sa simta dragostea mea. Intotdeauna ziua de 20 a fost ziua in care indiferent de circumstante, am gasit resuse de a ne face fericiti, de a transforma aceasta aniversare intr-un simbol sacru pentru noi.

M-am urcat grabit in taxi, preocupat sa merg sa-mi termin cat mai repede treaba pentru  a putea pregati in liniste toate surprizele ce doream sa i le fac Anei.
Putin mai tarziu, vibratia telefonului m-a facut sa inteleg ca micuta mea roscata s-a trezit si a gasit mesajul meu. Am citit acel simplu, multumesc si am inteles ca gestul meu a avut efectul pe care mi-l doream.
Undeva in jurul pranzului am plecat de la munca, cu un sentiment de fericire pe care nu-l pot descrie. Cumva simteam ca plutesc, nerabdator sa vina seara sa o strang in brate. Imi era tare draga fata asta. Imi era si acum 17 ani, dar parca cu fiecare aniversare trecuta imi era si mai draga.

Am trecut cu taxiul pe la florarie pentru a lua sacul de petale de trandafir pe care-l platisem inca de acum o saptamana, o tura rapida prin supermarket, pentru ca-mi propusesem ca in aceasta seara sa gatesc eu pentru micuta mea aricioaica si fuguta spre casa pentru ca oricum eram in criza de timp.
Deschizand usa cu piciorul, cu bratele pline de bagaje, am intrat in casa pregatit pentru ai oferi zanei mele  o dupa amiaza magica.
Partea cu gatitul a fost cea mai simpla, pentru ca nu ma pricepeam.
Nu gatesc si nu-mi place sa gatesc, astfel incat efortul meu a prins forma a ceva care parea comestibil.
Este adevarat privit doar dintr-un anumit unghi.
In mod normal am dorit sa pregatesc un Cordon Bleu din carne de pui, dar rezultatul nu arata tocmai ca in poza din revista. Chiar deloc.
Defapt nici mirosul din bucatarie nu era incurajator.
Daca la partea cu gatitul nu m-am descurcat satisfacator, amenajarea livingului intr-un separeu pentru o cina in doi avusese un alt rezultat.
Zeci de lumanari asezate intr-un anumit mod, proiecta in intunericul camerei pe un perete, prin umbra lor, un: Te iubesc M, straniu, un joc de umbra si lumina fascinant.
In mijlocul camerei o masa lunga, din acelea vechi de colectie, cu un aer regal, (o imprumutasem de la un anticariat  pentru o suma modica). Doua sfetnice cu lumanari tronau pe masa iar totul era completat cu o argintarie extrem de veche, probabil dintr-un secol in care nici bunicii mei nu se nascusera.
Apoi, peste tot, pe masa si pe parchet erau mii de petale de trandafir.

Imi imaginam cum vom dansa asa cum doar noi doi stim sa o facem, desculti prin petalele de trandafiri, in lumina feerica creata de lumanari, cum o voi strange in brate si toate gandurile ei nascute din problemele pe care le avea, se vor evapora ca ceata de dimineata de pe crestele muntiilor intr-o frumoasa zi de vara.
O voi mangaia pe parul ei scurt, o voi saruta incet, pentru a savura pe deplin parfumul buzelor ei si vom dansa ca doi nebuni pana nu ne vor mai tine picioarele.
Trebuia sa-i dau linistea si certitudinea ca impreuna vom reusi sa trecem peste orice perioada grea. Ca atat timp cat ne avem unul pe celalalalt suntem invincibili. Ca inca stim sa ne bucuram de noi, stim sa ne bucuram de aniversarile noastre, ca toate probleme pe care le avem nu ne-a luat capacitatea de a iubi, de a fi visatori si romantici.
Oamenii se pierd atunci cand numai au simboluri. Atunci cand coplesiti de problemele inerente vietii uita sa se opreasca si sa se bucure macar pentru o zi.
Noi nu trebuia sa facem asta.
Nu noi.

Toata dupa amiaza am vorbit cu ea prin mesaje.
Astazi imi raspundea destul de greu la mesaje, probabil prinsa de sarcinile de la job, dar era extrem de important pentru mine sa stiu cand pleaca de la job.
Intreaga baie era si ea amenajata special cu lumanari si petale de trandafiri, cu o masuta cu doua pahare de sampanie, cu un ulei special pe care doream sa-l folosesc pentru a o masa atunci cand era in cada. Ana adora sa leneveasca in cada. Isi umplea cada cu apa extrem de fierbinte si statea acolo zeci de minute.
Era motivul pentru care trebuia sa stiu cand pleaca de la firma pentru a-i pregati baia asa cum isi dorea ea.
Totul era pregatit si reusisem sa ma incadrez in timpul pe care mi-l planificasem.
Lipsea doar personajul principal.

Apoi s-a intamplat un lucru pe care nu-l atincipasem.
Ana a inceput sa raspunda din ce in ce mai rar la mesaje, le citea dar numai raspundea la ele, probabil preocupata sa-si rezolve problemele de la munca.
Initial am crezut ca o face tocmai pentru a termina mai repede, pentru a ajunge mai repede acasa si nu am insistat.
Pentru o secunda m-am gandit :
– Si daca? Daca va pune sarcinile de serviciu mai presus de aniversarea noastra. Daca se va incarca iar cu stresul si oboseala pe care le acumula in ultimul timp.
Nu, am clatinat din cap.
Nu , Ana.
Orice alta femeie poate, dar Ana nu.
Ana nu putea sa puna mai presus de aniversarea noastra, problemele pe care oricum le are zilnic si pe care oricum nu le-ar fi rezolvat azi.
Dar orele treceau si ea disparuse cu totul.
Nu mai raspundea nici macar la mesaje.

Stateam singur in capul mesei.
Lumanarile proiectau pe perete fata mea inexpresiva si-mi era atat de greu sa accept adevarul. Mi se parea ca traiesc un vis urat, un cosmar din care parca asteptam sa ma trezesc brusc, transpirat, si sa vad suvitele rosii ale Anei langa mine sa ma bucur de ele.
Dar nu era deloc un vis.
Candva, nici nu mai stiu cat trecuse, poate un secol, poate cateva vieti, usa se deschise si Ana intra prabusindu-se obosita pe scaunul din fata mea.

-De ce, Ana? Am apucat sa spun.
-Nu si tu, nu incepe si tu cu reprosurile te rog. Tu sti ce zi am avut eu? Imi sopti epuizata.

O priveam. O priveam de minute in sir. O iubeam mai mult decat orice pe lumea asta. Nu puteam sa fiu nici macar suparat pe ea, atat de mult o iubeam, dar ideea ca femeia de care ma indragostisem, nebuna colorata din povestile mele se transformase atat de mult incat putea pune jobul mai presus de aniversarea noastra, ma durea tare.
O priveam si sesizam oboseala. Realizam ca a avut o zi groazanica. La fel ca si cea de ieri. Ca multe din ultimele zile. Citeam pe chipul ei deznadejdea. Parea ca nici nu mai vrea sa lupte pentru a reveni fata pe care o stiam. Parea coplesita cu totul.
Totul din jurul ei, toata intentia mea de ai darui cateva clipe de fericire parea ca nu mai conteaza pentru ea. Nici macar numai parea preocupata sa se bucure de dragostea mea, parea mai degraba resemnata.
Priveam peretele care inca mai oglindea umbra acelui Te Iubesc M din lumanari.
Cum oare poti lasa ca problemele din jurul tau sa astupe dragostea omului de langa tine?

Ana, era undeva impietrita in fata mea.
Stiam ca este o femeie minunata, o femeie coplesita de probleme, asa cum stiam ca a inteles cat de tare m-a ranit.
Tacerea mea nu era pentru ca-mi doream sa o pedepsesc prin tacere, nu as fi facut niciodata asa ceva unui om pe care-l iubesc atat de mult, dar chiar numai stiam ce sa mai spun.
Imi dorisem atat de mult sa petrecem o seara magica.
Imi dorisem atat de mult ca aniversarea noastra, aceasta zi de 20 sa ramana pana la adanci batraneti o zi magica.
Mi-am dorit…

Aveam atat de multe intrebari in cap.
Nu intelegeam de ce nici macar nu mi-a mai raspuns la mesaje.
Dar daca as fi inteles, ce ar fi mai schimbat?

Asa ca a ramas doar tacerea.
O tacere care ma durea atat de tare. O tacere in care nu ma regaseam nici pe mine, nici pe ea, nici pe noi.
Asteptam ca ea sa rupa tacerea. Sa se ridice sa ia cele doua pahare de sampanie si sa aseze in bratele mele. Sa-mi sopteasca la ureche:
– Te iubesc, Allan! Stiu ca am gresit, dar mai stiu ca tu vei vedea intotdeauna in mine tot ce este mai frumos. Spune-mi ca ma iubesti, am nevoie sa te simt aproape.
Si apoi sa asteptam imbratisati pana ce ultima lumanare se va stinge.

Un comentariu

Din categoria Fără categorie

Un răspuns la „Aniversarea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s