Mirosi a cires.
A flori de cires intr-o dimineata calda de mai. Simt parfumul tau cum imi gadila narile. Este atat de puternic.
Intind mana si iti ating parul ce arde sub mangaierea soarelui.
Privit de aici, are culoarea rasaritului.
Sau a apusului. Cine stie..
Imi aminteste de imbratisarea cercului de foc cu marea. Rosul acela aprins ce se naste din oglinda apei. Imi plimb usor mana prin el, jucandu-ma cu o suvita ce-ti mangaie ochii.
Zambesti. Perfect.
O mangaiere blanda a inimi mele.
Iti ating mana usor si fiecare particica din mine tresare de placere
Iti sarut usor degetele si te intreb :
Domnita draga, dansezi?
Ma privesti.
Intreaga mea siguranta se prabuseste sub privirea ta calda.
Te ridici in picioare, imi strangi usor mana, te apropi de urechea mea si-mi sopteste incet:
-Cu tine intotdeauna, zanul meu.
De undeva, de nicaieri si pretutindeni, sunetul placut al unor viori ne mangaie usor urechile.
Habar am de unde venea, poate din sufletul nostru, dar muzica era minunata.
Pielea ta creola, rochia rosie din flori de maci, ochii caprui, un desen perfect, opera unui creator ce a fost atat de generos cu tine.
Coplesit, pierdut in ritmul inimi tale, am inceput sa dansez cuprinzandu-ti usor mijlocul, strangandu-te la piept.
Te-ai lipit de mine iar picioarele noastre s-au desprins usor de pamant.
Paseam pe frunze, pe nori, pe vise, pe toate secundele in care mi-ai lipsit, pe fiecare imbratisare pe care mi-am dorit-o.
Timpul, spatiu, ne urmau timide in spatele nostru, lasandu-ne pe noi sa valsam printre miliarde de stele, intr-un dans pe care mi l-am dorit inca de cand eram adolescent.
Te priveam, iubito.
Zambeai fericita, prinzandu-ti la ureche parul cu o cometa de gheata.
Desculta, paseai pe praful de stele purtandu-ma si pe mine in locuri in care doar tu si visele stiti sa ma duceti.
Ti-ai lasat capul pe umarul meu in timp ce coboram usor pe pamant alunecand pe o raza de curcubeu.
Muzica inca se auzea din sufletele noastre.
Muzica se va auzi intotdeauna din sufletele noastre.
Chiar si atunci cand vom tacea.
Domnita draga, dansezi ?
foto credit: internet
Ratacit printre litere 
Baftă cu blogul, cât mai mulţi cititori care să danseze în ritmul cuvintelor tale, prin poveşti şi povestiri!
ApreciazăApreciază
Multumesc mult, desi intentia mea nu este de a strange cat mai multi cititori. Scriu, pentru ca uneori imi place sa ma joc cu literele. Nu intotdeauna cu talent, poate chiar si cu erori impardonabile, scriu de cele mai multe ori pe telefon, in metrou in drum spre casa, intr-o pauza la job. Nu ma intereseaza numarul cititorilor atata timp cat ei se regasesc in randurile mele. Desi poate suna ciudat, aproape toate povestirile mele sunt reale. Evident intr-o forma metaforica. Inca o data, multumesc.
ApreciazăApreciază
Cu plăcere. Se cade să las cuvinte pe acolo pe unde trec, ăia cu likeul, necuvântânzii, like la mine ca să like la tine, nu-mi plac din cale-afară.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Probabil ca sunt eu mai ciudat din fire, dar de ce ai da like la ceva ce nu-ti place cu adevarat? Schimb de like-uri, pentru ce?
Notiunea de blog, porneste la origine de la ideea de jurnal personal. In mod normal, pentru mai toti, randurile pe blog ar trebui sa fie doar o latura a noastra si atat. Chiar transformam si sentimentele si visele in comercial? Sincer, 100% din blogurile la care dau like si citesc articolele aparute. Nu intotdeauna rezonez cu textele acelea, dar daca le urmaresc inseamna ca am gasit macar cateva seminte in care ma regasesc.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
După opt ani de blogăreală îţi pot spune că mai nimeni nu citeşte pe nimeni.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Desi riscam sa ducem aceasta conversatie intr-una de tip messenger, sper ca nu vorbesti serios. :)))
Pai nu asta este ideea cu blogareala? Sa gasesti texte, mai bune sau mai putin bune, in care sa te regasesti?
Atunci pentru ce scri?
Ok, sunt blogurile comerciale. Le recunosti usor. Este evident ca acelea nu au nimic in comun cu ideea de blog personal. Acelea sunt niste pagini comerciale online.
Nu ma refer la ele.
Eu credeam, speram mai exact, ca exista o delimitare intre blogurile personale si clasicile pagini web (desi si blogul este tot o pagina web)
Uite, vorbesc in numele meu. Nu am un talent literar. Am carente grave de exprimare, ortografie, gramatica elementara. Uneori reusesc sa leg cateva idei mai de Doamne ajuta. Alte ori nu-mi iese.
Dar imi place sa-mi astern gandurile, visele, pe o bucata de hartie. Online. Atunci cand citesc alte bloguri pornesc de la aceeasi premisa. Nu ma intereseaza sa fie impecabile din punct de vedere calitativ pentru ca eu consider ca ma regasesc mult mai bine in randurile scrise de amatori, intr-o pauza, intr-un moment de visare.
Blogurile, care tind sa devina pagini web clasice, cu 3-4 autori, designer web, corector, o intreaga echipa. Nu ma atrag. Pe mine ma intereseaza ceea ce simti tu Camelia in momentul in care tastezi. Daca dupa aceea mai corecteaza trei insi, lucreaza o intreaga echipa, se pierde parfumul acela al virginitati. Stiu sunt un naiv, imatur. Poate. Dar asa vad eu lucrurile. Si atunci eu chiar citesc alte bloguri. Daca sunt scrise cu inima nu cu mintea.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Asa este!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană