Echilibristica printre ganduri

Linia subtire intre vis si realitate.
Calatorind, pierdut intre norii grei de furtuna si zile cu cer senin, sufletul nostru paseste dezechilibrat pe un fir subtire numit dorinta. Ne prabusim doar atunci cand pierduti incetam sa ne mai dorim ceva si asteptam resemnati prabusirea.
Firul acela dintre nori este inodat de multe vise. Din multe sperante. Din dragoste si visare. Pasind pe el, lumea iti va parea altfel.
Uneori teama te va cuprinde. Vor fi momente cand vei fi tentat sa alergi inapoi. Dar nu exista inapoi. Mergi inainte sau te prabusesti.
Nu exista viata fara visare, fara dorinta, fara culoare.
Uneori pasii tai ti se vor parea prea mici, uneori norii din viata ta te vor zdruncina pana in adancul fiintei tale, dar crezi in tine. Atat timp cat te vei agata de acest fir numit speranta nu vei fi pierdut. Pentru ca norii nu pot ramane vesnic. Si nici macar nu te pot darma. Doar tu singur te poti dezechilibra sau renunta. Si nu uita:
Firul pe care mergi este construit din actiunile tale. Din visele tale, din speranta ta, din iubirea ta chiar si din cel mai mic zambet. Cand vei uita sa iubesti, cand vei uita sa visezi, cand TU nu te vei mai stradui sa faci pe cei la care tii, fericiti, atunci vei pasi in gol.
Priveste norii din jurul tau.
Stiu ca viata de adult inseamna in primul rand responsabilitate. De foarte multe lucruri. Toti acei nori sunt compromisurile din viata noastra pe care le facem pentru ca avem niste datorii fata de cei din jurul nostru si fata de societate in general. Picaturile de ploaie nu sunt altceva decat lacrimile noastre de fiecare data cand sufletul ne doare. Ceea ce nu se vede in poza, dar evident ca el exista, este soarele. Alege-ti cu grija soarele din viata ta. El va trebui sa-ti fie alaturi si atunci cand este senin si cand norii grei vor tuna asupra ta.
Doar un soare care te poate imbratisa cu adevarat cu dragostea lui si care te va usca atunci cand vei fi ud pana la piele, te poate ajuta sa mergi pe linia aceasta subtire.
Un soare egoist, care va rasari si va apune din viata ta atunci cand va crede el de cuvinta, lasandu-te de multe ori in bezna nu va face altceva decat sa te arunce de pe drumul tau intr-un hau din care nu-ti vei mai reveni vreodata. Uneori cand vei fi lipsit de vlaga, lipsit de speranta, ca un ultim gest vei privi in sus spre el. Vei cauta imbratisarea lui. Si nu va fi suficent sa fie acolo. Daca nu va reusi sa te incalzeasca, va fi inutil.

Priveste aceasta poza.
Priveste cat de subtire poate firul dintre inceput si sfarsit. Dar el este construit din miliarde de vise, din miliarde de iubiri nerostite, de povesti de dragoste interzise, din fiecare speranta pe care cineva si-a pus-o in ceva.
Multi s-au prabusit. Cei mai multi insa au ramas blocati undeva cuprinsi de teama de a inainta. Unii s-au resemnat, asa cum foarte multi au ramas in intuneric pentru ca si-au ales un soare care a ars doar pentru scurt timp.
Dar sunt si oameni care au reusit.
Sunt oameni care au plans, au ras, au alunecat dar s-au ridicat si au mers in continuare. Sunt oameni care au invatat din propriile greseli si au ales sa creada in viitor.
Sunt oameni care cuprinsi de eclipsa soarelui pe care l-au ales si-au gasit un alt soare care sa le incalzeasca inima si nu au vrut sa se dea batuti.
PUTIN, PUTIN, pas dupa pas au gasit o cale de a imparti greutatea atator responsabilitati de adult cu zambetul inocent al copilariei.
Pentru ca doar un copil poate calca dezinvolt pe un fir atat de subtire.
Uita-te la copilul tau. Cum rade, cum spera cum viseaza.
Sti in ce consta frumusetea acestui fir?
In simplitatea lui. In modul ingust in care este construit. Si norii din jur. Daca in locul acestui fir subtire ar exista o balustrada sigura, lata, daca viata ar fi doar un lung drum spre Eden, ma tem ca nu am intelege nimic din ea.
Paseste cu incredere.
Viseaza, iubeste, spera.

Publicitate