Copilarie

 

igra_1

Cred ca aveam patru, poate cinci ani cand, descult, prin praful inecacios al unui drum de tara, paseam lipa-lipa cu un cârd de gaste  pentru a le duce la marginea satului.
Eram in vacanta la bunici si mergeam aproape un kilometru in fiecare dimineata cu un bat in mana alergand din sant in sant dupa micutele oratanii.
Erau doar niste gaste, dar increderea pe care mi-o acordau bunicii era coplesitoare.
Imi amintesc cum urcam un deal, destul de abrupt. Acolo ne intalneam cu alti copii cu propriul card de gaste.
Cel mai tare ma temeam cand in drumul meu intalneam niste animale negre, bivolite, cu niste coarne ciudate si care atunci mi se pareau atat de inspaimantatoare.

In dupa amiezele mai racoroase, bunicul venea cu o carte groasa, neagra si ne invata literele alfabetului. Biblia a fost prima carte pe care am citit-o.
Cu mult timp inainte de a merge la scoala.

O data pe an, in special vara, prin rotatie, bunicului ii venea randul sa duca cireada satului pe camp si sa aiva grija de ea. Erau undeva la 100 de vaci iar pentru asta avea nevoie de ajutoare. Pe langa verii mai mari, mergeam si noi copii, mai mult pentru a ne praji la soare decat sa fim cu adevart utili.
Era o experienta incredibila.
O zi intreaga in soare, fara colt de umbra, band apa din izvoare de pe camp si mancand ceea ce aveai pregatit de cu seara. Pentru un copil, desi pare destul de greu de crezut in zilele noastre, era o bucurie si o aventura la care tanjeam cu multe saptamani inainte.

Imi amintesc atat de bine iernile.
O sanie din lemn, veche, cu doua bari de metal pe post de sina, dealul ce se afla la cateva sute de metri de casa bunicilor.
Urcam uzi pana la piele aproape doua sute de metri pana pe culmea dealului, apoi tipetele noastre, a zeci, poate sute de copii, rasunau intreaga zi umpland de viata tot satul. Singuri sau cu saniile legate intre noi, acele clipe magice sunt greu de descris cu ajutorul unei tastaturi.
Intre lacrimile de durere cand ne loveam, chicotitul vesel cand urcai dealul si tusea seaca de la hainele ude de pe noi, cu greu faceai diferenta.
Este aproape imposibil sa-mi amintesc numarul de vanatai pe care le faceam doar intr-o singura zi la derdelus.
Cert este ca nu ne intorceam acasa pana nu venea bunicii dupa noi, iar asta se intampla cu mult dupa lasatul serii.

Cred ca eram in clasa a doua sau a treia cand pe terenul de fotbal din curtea scolii, unde ramaneam intotdeauna dupa terminarea orelor, m-am lovit strasnic de bara metalica.
Inca am, dupa 30 si ceva de ani cucuiul din ziua aceea.
Speriat, inca sub socul loviturii, am plecat acasa uitand langa bara, acolo unde le strangeam cu totii, haina de scoala si ghiozdanul 🙂
Cucuiul era imens, dar mult mai mare a fost papara mancata de la parinti dupa ce ne-am intors in curtea scolii si nu am mai gasit nici haina dar nici ghiozdanul cu cartiile.
Niciodata nu am putut sa-mi dau seama cine ar fi furat un ghiozdan plin cu carti si caiete.

Am fost un copil extrem de timid , introvertit.
Nu excelam in a socializa cu oricine.
Cu toate astea, am fost departe de a spune ca macar m-am apropiat de un copil cuminte.
Capul spart de doua ori si cusut, mana si piciorul in gips, distractia preferata era sa ne urcam pe un sifonier de doi metri si sa sarim in pat de acolo. O copilarie despre care as putea vorbi ore in sir fara sa ma opresc.
Asta nu m-a oprit insa sa fiu un elev eminent pe toata perioada copilariei.
Dar scoala, a fost scoala iar sutele de amintiri si prostioarele de atunci, sunt acolo undeva intr-un loc special.

Imi amintesc prima data cand m-am indragostit de o fata.
Eram deja adolescent.
Era pentru prima data cand simteam fluturi in stomac in preajma cuiva. Nu intelegeam prea bine ce se intampla si am fost prea speriat sa i-o spun. Nimeni nu a aflat niciodata.

Astazi este 1 iunie.
Ziua copiilor.
Este randul lor sa traiasca aceasta fascinanta etapa din viata cu cat mai multe amintiri frumoase. Evident ca nu o pot trai la fel ca noi. Nici noi nu am trait aceeasi copilarie ca a bunicilor nostri sau a strabunicilor nostri, dar un lucru trebuie sa ramana comun.
Inocenta.
Lasati copiii sa fie copii !
Credeti-ma un copil poate invata cum trebuie in acelasi timp in care-si poate traii copilaria.
Permiteti copiilor sa fie imaturi si sa faca prostii.
Nu exista prostii mari sau mici atunci cand esti copil.
Incetati sa pune-ti pe umarul copiilor, povara adultilor, doar pentru ca voi nu ati reusit in anumite domenii.
Incurajatii, iubitii dar mai ales acceptatii asa cum sunt ei, nazdravani, sau mai retrasi.
In viata avem multe sanse, dar niciodata nu mai putem avea inocentei copilariei.
La multi ani tuturor celor cu suflet de copil.

Anunțuri

16 comentarii

Din categoria Fără categorie

16 răspunsuri la „Copilarie

  1. Of, Doamne. Mi-ar lua prea mult să scriu tot ce-aş vrea. Mergeam cu bunicii pe câmp dar pe mine nu m-au pus niciodată la muncile agricole, eu stăteam pe pătură şi îmi găseam de lucru cu câte un gândac, o muscă, un fluture, ce găseam prin iarbă. Dar mâncarea aia acolo, pe pătură, nu va fi egalată cu nicio specialitate. Cartofi fierţi, brânză, slănină, ceapă verde, roşii şi ardei culese atunci, direct de la sursă…
    Iarna era basm. Tot cu sania pe deal, tot cu vănătăi şi apoi seara, adormit lângă soba-n care pocneau lemnele cu mere copate-n rel(?)
    Mi-a plăcut şi îndemnul de final, ar fi bine să nu uităm ce-ai scris….

    Apreciat de 3 persoane

  2. La mulți ani! Foarte frumos ți-ai povestit amintirile 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. La multi ani si tie,suflet frumos! Iti multumesc ca mi-ai amintit de acei ani cu vacante la bunici,cu mersul prin praful racoros si colindele din miez de iarna când ne alergau toti câinii,cu „focul de tântari” facut seara la poarta,cu Caloian si placinte facute intr-un cuptor de pamant,cu maculatorul galbui si creionul chimic al bunicului aratându-mi primele litere….iti multumesc!

    Apreciat de 2 persoane

  4. La multi ani ! 🙂
    Amintiri pretioase !!!
    … mi-am adus aminte de „experienta” cu saritul de pe sifonier in pat 🙂 , de capul spart, de genunchii mereu zdreliti … desi fata, eram tare baietoasa … 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  5. La multi ani Albert! Lucrez in fiecare zi cu copii de diferite varste si observ clar ca universul lor este mereu la un pas de abis sau paradis! Insa ei traiesc cu adevarat fiind autentici in tot ceea ce fac si spun, asa cum noi, adultii numai ne mai amintim.
    O, COPILARIE DULCE…https://roxanabarsanblog.com/2017/06/01/copilarie-dulce/?preview_id=1983&preview_nonce=d7053e4191

    Apreciat de 1 persoană

  6. „Insa tu copilarie printre nori,

    Acum doar ca te-ai dus, ma dori,

    Caci nu imi mai soptesti prin al noptii vis,

    Ci ca o candela in vant, de mult te-ai stins…”

    Iunie 2016
    https://roxanabarsanblog.com/2017/06/01/copilarie-dulce/

    Apreciat de 1 persoană

  7. Superb! In multe dintre pasaje am exclamat in gand „daaaa!!”, pe multe le uitasem (saritul de pe sifonier spre exemplu) si mi le-am amintit cu o bucurie fantastica…ma bucur ca am descoperit blogul tau 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  8. Iosif

    „În viata avem multe sanse,dar niciodata nu vom putea avea inocenta copilariei.” În acest caz viata se va desfasura într-o continua insatisfactie,nemultumire sumbra,trista,lipsita de micile bucurii ce-i încânta si le fac viata frumoasa inocentilor copii.
    „Adevarat va spun ca,daca nu va veti întoarce la Dumnezei si va veti face ca niste copilasi,cu nici un chip nu veti intra în împaratia cerurilor.” (Matei 18:3)
    O zi cu bucurii în Suflet !

    Apreciat de 1 persoană

  9. Pingback: Copilarie – Site Title

  10. JohnnyEm

    A republicat asta pe Cronopedia.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s