Venezia

prolog:
Okeanos se plânge pe canaluri…
El numa-n veci e-n floarea tinereţii,
Miresei dulci i-ar da suflarea vieţii,
Izbeşte-n ziduri vechi, sunând din valuri.
-Mihai Eminescu

Imi miscam cu greu pleoapele, obosit dupa o saptamana grea. Buzele ei se plimbau usor pe gatul meu, calatorind fara tinta. Ii simteam trupul fierbinte lipit de mine, degetele micute cum se joaca prin parul meu si am auzit-o soptindu-mi la ureche:
-Zanule, faci si tu ochisori, gurita?
-De ce, bubule? Cat este ceasul?
-Hai lenesule, e weekend! Hai fuguta, deschide ochisorii aia frumosi, altfel ma duc sa-mi caut alt zan.
Chicotea fericita.
Se apropie, imi saruta usor buzele, muscandu-ma in joaca de buza de jos.
-Am sa te mananc, raule. Am sa te mananc putin cate putin.
Am deschis ochii si i-am zarit chipul.
Privirea obosita, parul ravasit, cele doua cearcane care tradau problemele prin care trecea Ana in ultimul timp, totul era scaldat de cateva raze de soare ce-i mangaiau usor fata.
Era atat de frumoasa in dimineata aceasta. Putin mai linistita, mai vesela, lucruri care tradau o anumita bucurie sufleteasca.
Am strans-o tare in brate, aproape sufocandu-o, mi-am plimbat mainile pe spatele ei, iar ea s-a lipit cu totul de mine. Picioarele ei s-au incolocit de ale mele, ii simteam sanii generosi cum s-au lipit de pieptul meu si-am sarutat-o lung, cu pasiune, indragostit iremediabil de o femeie ce-mi schimbase atat de mult viata.
Dupa cateva zeci de secunde in care s-a lasat pierduta, Ana a inceput sa ma ciupeasca vesela, eliberand generoasa partea tacanita din ea.
Ii placea sa ma starneasca. Undeva in interiorul ei exista un copil care adora sa se joace.
Am simtit cum ma ciupeste pana la sange cu unghiile ei mari, pentru ca in secunda urmatoare sa se desprinda de mine si sa o ia la fuga prin casa razand.
-Hai bubule, trezestete! am o surpriza pentru tine! Striga ea in timp ce se ferea de perna pe care o aruncasem in directia ei.
-Ursuzule! imi arunca in timp ce fugea spre baie.

Eram in aeroport, dar habar aveam unde o sa mergem.
Obisnuiam sa ne surprindem si nu de putine ori ne jucam unul cu celalalt incercand sa aducem din cand in cand cateva pete de culoare intr-o viata care devenise extrem de stresanta in ultimul timp.
Abia cand ne-am imbarcat am vazut Venezia si am inteles care era destinatia.
Era un loc pe care noi doi visam sa-l vizitam chiar inainte de a ne casatori.
Ana ma stranse usor de mana, ma saruta pe obraz si-mi sopti:
-Este festivalul pe care ai vrut sa-l vezi intotdeauna, dalmatianul meu drag.

Orasul era fermecator.
Aerul vechi, sutele de poduri peste canalele mici, oameni cu zambetul pe buze, totul crea o atmosfera unica pe care nu o mai intalnisem niciodata, nicaieri.
Ana era atat de fericita.
Ma tachina amuzata atunci cand ne plimbam cu gondola prin canalele orasului, observand paloarea din obrajii mei. In copilarie am avut un accident, aproape m-am inecat, si de atunci  pastrez o doza de anxietate cand sunt in preajma apei. Cred ca l-am intrebat de 4-5 ori pe vaslas cat de adanc este canalul.
Ana radea si vorbindu-mi in engleza, parca pentru a auzi si insotitorul nostru, imi spunea ca daca ma inec nu e nici o problema, fuge cu gondolierul, oricum arata mai bine.
Acolo, in orasul acela vechi, printre cladirile imbratisate de apa, Ana redevenise femeia pe care o cunosteam atat de bine.
Brusc grijiile, stresul care o ingenuchiase aproape in Bucuresti, au disparut cu totul. Chipul ei radia doar fericire si o doza minunata de incredere.
In gondola aceea mica ce ne plimba pe canalele orasului, Ana parea un marinar ce se reintorcea pe mare dupa multi ani si care brusc se incarca cu energia pe care i-o oferea  apa.
Obisnuit cu indragostitii ce se poarta atat de romantic printre acele canale, gondolierul privea amuzant cum Ana era atat de diferita, parand mai degraba o nebuna pusa pe sotii. Ma tachina pe mine, glumea cu el, arunca cu apa in mine…
Radea mult si cu o sinceritate molipsitoare.
Desi nu eram chiar in totalitate in largul meu pe luciul apei, starea ei ma facea atat de fericit si pe mine.
Intr-un tarziu am ajuns si in Piata San Marco.
Am intarziat pentru ca Ana insistase sa mergem la un magazin, atelierul Pietro Longhi, de unde ea s-a intors cu doua costume istorice. Din cate am inteles era singurul magazin din oras de unde puteam cumpara costume vechi, iar Ana parea ca se documentase bine inainte.
Intr-o rochie verde, cu cercuri metalice, exact ca acum cateva sute de ani, cu o masca ce o cumparase de la un magazin intalnit in drumul nostru, Ana arata fascinant. Cumva, parea desprinsa dintr-o alta epoca, rochia venea perfect, iar palaria cu boluri largi intregea imaginea de domnita medievala.
Costumul meu era mai simplu dar la fel de frumos. Nu stiu cat a platit Ana pentru ele, dar era cert ca le comandase cu mult timp inainte. Asta m-a facut sa inteleg cat de bine pregatise Ana aceasta surpriza.

Carnavalul incepuse iar festivitatile se desfasurau in Piata San Marco, undeva in apropierea celebrei Cafenele Florian.
Atmosfera era cu totul speciala. Muzica, oamenii, zambetul lor, totul creea o atmosfera magica, pe care literele oricat de mestesugite ar fi, nu o poate reda in intregime.
Au fost doua zile absolut superbe.
La un moment dat, Ana, in joaca, si-a pus masca si s-a ascuns in multimea multicolora. Mi-au trebuit mai bine de 40 de minute si zeci de incercari pana sa o gasesc.
Intunericul, mastile oarecum asemanatoare, multimea imbracata de carnaval, toate au facut sa-mi fie greu sa dau de ea. Evident ea se amuza si radea de mine de fiecare data cand mergeam la o domnita si incercam sa-i scot masca.
Daca ceva m-a fascinat cu adevarat la Ana atatia ani, a fost nonconformismul ei, nebunia frumoasa, toate seducandu-ma in fiecare secunda petrecuta alaturi de ea.
Uneori se purta ca un copil, se juca ca un copil, transformandu-se intr-o tacanita fascinanta.
Dupa ce m-a lasat zeci de minute sa ma agit ca un prostut prin marea de costume de epoca, Ana a venit langa mine, m-a prins de mana si m-a sarutat pe obraz, soptindu-mi amuzata:
-Ce este zanule, iti era teama ca m-ai pierdut? Ti-am promis ca oricate masti voi purta, intotdeauna voi fi a ta si doar a ta.
Nu am vazut-o niciodata pe Ana razand atat de mult.
Locul acela, atmosfera, muzica, totul o transformase pe Ana intr-o femeie copil, extrem de indragostita, care lasase la mii de km departare toate problemele de acasa.

A dormit tot zborul de intoarcere, lasandu-si capul de umarul meu.
Ma jucam cu o suvita rebela de pe fata ei, fericit ca am adaugat amintiri atat de frumoase in camaruta aceea speciala din sufletul nostru.
Intr-un loc unde am vazut sute de masti, am regasit femeia simpla de care m-am indragostit, cu chipul natural fara a fi acoperita de nimic.
Un dar minunat pe care Ana a dorit sa mi-l faca mie, s-a transformat intr-o sursa de echilibru pentru ea insasi, un vis frumos pe care l-am trait impreuna.
Venetia ramane un loc incredibil pe care am promis ca-l vom revedea intr-o zi.
Poate la alt festival.

12 comentarii

Din categoria Fără categorie

12 răspunsuri la „Venezia

  1. ane

    Îmi doresc sa ajung si eu in orașul plutitor,pe ape!

    Apreciat de 1 persoană

  2. ane

    Îmi doresc sa ajung si eu in orașul plutitor, pe ape.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Ai îmbrăcat oraşul în haine de poveste şi acum pare o destinaţie de vis.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Foarte frumos text. Declarație de dragoste, portret al iubitei pe fundal unic. Mi-ai facut dor de Venetia.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Adamoc.blog

    nu mă pot abține să nu te felicit…descrierile din ceea ce scrii sunt fascinante!Voi reveni cu placere pe blogul tau să urmăresc ceea ce scrii.Chiar dacă e doar imaginație, cum spui…

    Apreciat de 1 persoană

    • Multumesc mult pentru aprecieri. „descrierile” mele, sunt defapt vise. Nu am fost niciodata in Venezia, desi tare mult mi-as dori sa ajung. Uneori ma pierd in vise si scriu. Desi 90 % din textele mele sunt fantezie 100 % este real. Este greu de explicat cum, dar acesta este adevarul. Chiar si personajele sunt reale, dar altfel decat in randurile mele.

      Apreciat de 1 persoană

      • Adamoc.blog

        toți marii scriitori s-au folosit si de inspirație și de realitate.Ce încercăm noi pe net e pur și simplu descrierea unor trăiri! Rămâne ca cititorii să ne aprecieze sau nu.Eu mă bucur că te pot citi

        Apreciat de 1 persoană

  6. Acelasi scris reconfortant,pe care l-am descoperit când te-am citit prima data.Intru pe blogul tau ca într-o oaza de liniste cu fântâni colorate si,fara sa vreau,ma las cuprinsa de trairile tale (imaginare sau nu)

    Apreciat de 1 persoană

  7. Albert citind istoria ta, ca intotdeauna mult inspirata, m-ai transportat in trecut chiar in Venetia. Multumesc si felicitari pentru articol!
    VENETIA, IN AMINTIRI https://roxanabarsanblog.com/2017/06/05/venetia-in-amintiri/

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s