Vernisaj

Sunetul minunat al pianului m-a facut sa ma opresc o secunda, pierdut, incapabil sa mai fac nici un pas. Am privit curios spre mijlocul salii, fascinat de dansul notelor si talentul barbatului ce mangaia clapele.
Era o piesa pe care o adoram pur si simplu.
Fiecare nota parea ca zboara nebuna prin locul acela, prin gandurile oamenilor, transformand fiecare vis intr-o poarta spre Rai.
Lumina calda lasata de candelabrele de pe pereti, muzica, semintunericul, facea ca aerul misterios, ireal, sa strabata fiecare coltisor din acest loc.
-Allan, ai venit iubitule?
Glasul ei fermecator m-a trezit brusc din visare.
M-am intors si am privit-o.
Intotdeauna am fost convins ca Ana este una din cele mai seducatoare persoane pe care am intalnit-o vreodata, dar in seara aceasta reusise sa depasesaca si cele mai ridicate asteptari ale mele.
Parul ei roscat, aprins, cu multe suvite rebele lasate sa-i mangaie fata, umerii goi punand in evidenta pielea catifelata. Rochia verde, de culoarea smaraldului, atat de frumos imbinata cu tenul ei creol, o transforma in seara aceasta pe Ana, intr-o zana desprinsa dintr-un basm magic. Parca cautam, pierdut sa vad in mana ei o bagheta magica.
Zambetul ei era fermecator, punand in evidenta ochii mari, atat de frumosi.
-Allan, iubitule de ce ai ramas asa?
-Esti atat de frumoasa, zana mea. Locul acesta este atat de frumos. Muzica, atmosfera, iar rochita ta….
Mi-ai spus ca ai sa-mi faci o surpriza placuta, dar nici o secunda nu mi-am imaginat ca un simplu obiect de imbracaminte poate avea o astfel de putere magica, purtat de cineva.
Arati superb, minunatul meu ghiocel.
-E, ma flatezi tu! Iti place tie sa ma vrajesti, zanule.
Hai sa mergem, ne asteapta invitatii.
Degetele ei imi atinse usor palma. Desena razand cu inelarul o inima in palma mea, apoi se apropie ma saruta pe gat, soptindu-mi la ureche:
Sti ca eu nu mi te-am imaginat niciodata tinundu-te cu o alta femeie de mana?
Chicoti usor, strangandu-mi degetele in palma ei.
-Hai sa-ti prezint invitatii mei.
Era atat de fericita.
Era prima ei expozitie de pictura.
Desi a fost atat de greu, am crezut in aceasta zi inca din prima clipa in care am intalnit-o. Nu a fost deloc usor. Prabusita, coplesita de nefericire, uneori avea momente in care parea ca aproape se resemnase.
Ar fi nedrept sa-mi asum vre-un merit.
Ana, a stiut sa se ridice singura din genuchi, sa se scuture de praf, nervoasa si sa meraga cu pasi impiedicati, dar din ce in ce mai sigur spre acest vis.
Atunci cand multe femei se prabusesc, doborate de seismele ce le matura viata, Ana a plans, si-a sters lacrimile si s-a ridicat in zbor spre visul ei.
Am stiut ca poate sa zboare. Am sperat sa poata sa zboare. Dar zborul a fost al ei si doar al ei.
Succesul acestei prime expozitii i se datoreaza in totalitate.
In tablourile ei se gasesc multe lacrimi. Multa suferinta si deznadejde. Multa teama.
Dar si mult zambet. Culoare si speranta.
In tablourile ei nu sunt simple linii. In fiecare milimetru pierdut pe foaia de hartie se afla o parte din ea. Din visele si sperantele ei. Din visele si sperantele a milioane de femei ce nu au avut curajul sa ridice capul si sa creada ca zborul nu este o magie. Ca fiecare dintre noi este capabil sa zboare. Daca isi doreste cu adevarat asta.
Si reusise.
Succesul din seara aceasta era dovada ca daca-ti doresti ceva, daca ai talent si daca esti sustinut cu adevarat de cineva care sa te aprecieze cu adevarat, nimic nu este imposibil.
Inca salutam o parte din criticii si din invitatii Anei, cand muzica de la pian se opri. Am aruncat o privire si am observat-o pe Ana spunand ceva pianistului.
Imediat degetele au inceput sa mangaie clapele lasand sa se auda frumosul vals al lui Shostakovich. The second Waltz.
M-am apropiat de ea pierdut in zambetul fermecator.
Era seara ei.
Era seara zanei de smarald.
Totul era atat de perfect in acel moment. Muzica, chipul ei fericit, rochita aceea superba, ochii plini de lacrimi.
Zbura, iar asta era starea ei naturala.
Iar eu, tinand-o de degetele ei magice, zburam impreuna cu ea in cel mai frumos vis al nostru.
Un vis redat in liniile ei minunate cu atata magie.
Stiam ca e doar inceput de drum si ca pentru noi fericirea nu este un capriciu al destinului. Pentru noi fericirea este o alegere.
Pentru noi fericirea inseamna litere, linii, culoare si desen.
Si o frumoasa rochie verde smarald.

 

Foto : D.S

Publicitate