Ratacit printre litere – 100

 

Ratacit printre litere – 100

Imi place sa ma joc cu literele. Nu pentru ca as sti sa scriu.
Imi lipseste acest talent. O fac doar pentru a pune pe hartie o parte din gandurile mele.
Eu nu scriu, eu povestesc. Este adevarat ca de cele mai multe ori imbrac literele in metafore, dansez putin impreuna cu un verb  frumos, dar ideea este aceeasi.
Randurile mele nu sunt literatura.
Este doar o poveste spusa la gura sobii. Un batran cu barba alba ce le recita nepotilor, in lipsa unei carti de povesti, fantezii din gandurile lui bogate.

Am fost un adolescent timid, introvertit.
Asta a facut sa-mi gasesc bucuria in praful cartilor pe care le citeam.
Am avut dintotdeauna un jurnal. Inca pastrez o cutie imensa cu sute de foi, caiete si agende.
Scriam pe ce apucam.
Prima dragoste a fost una neimpartasita.
Cu totii stim cum e. Am scris atunci doua caiete.
Niciodata, nimeni nu a vazut acele randuri.
Un pix si o foaie de hartie au fost de cele mai multe ori punti spre o lume in care ma retrageam.

Acum aparoape doi ani, cineva m-a rugat sa scriu un text despre anxietate. Ceva care sa nu semene cu textele clasice. Un alt mod de a vorbi despre temeri.
Am luat un pix si o foaie de hartie si am inceput sa scriu.
Asa a aparut :

https://albertaiconty.wordpress.com/2014/11/18/cronica-unei-morti-neanuntate/
Textul in sine, fara a fi unul exceptional, alege sa puna perspectiva anxietatii vazuta din doua unghiuri diferite.
A celui care a ales sa lupte cu propriile umbre si a celui care s-a predat si a ramas ancorat in ele. Cuvintele trec de sensul obisnuit, iar pentru a intelege cu adevarat randurile trebuie sa te identifici cu personajele.
Persoana pentru care am scris acest text a fost incantata si m-a incurajat sa continui. Acesta a fost punctul in care am hotarat sa schimb albul colii de hartie cu negrul tastelor.
Asa a aparut acest blog.

Ratacit printre litere este doar locul de joaca al unui tip aiurit,visator, o bucata de hartie pe care mazgalesc cu o pensula imaginara de aproape doi ani.
Imediat dupa Cronica, am scris https://albertaiconty.wordpress.com/2014/12/09/scrisoare-catre-fiul-meu/
Un text metaforic despre valorile morale in care cred, o incercare timida de a prezenta un alt mod de a vedea viata.
Am ales sa o fac printr-o pseudoscrisoare adresata unui fiu ireal.

La inceput scriam destul de rar pe blog.
Texte aparute la distante mari, in general franturi din amintirile mele.
Nu aveam o tema clara, de cele mai multe ori cautand in mine sclipiri. Intr-un astfel de moment am scris despre prima mea iubire: https://albertaiconty.wordpress.com/2015/02/03/himera/
Un text simplu, o calatorie in trecutul meu, o rana marturisita pe un ecran insensibil, randuri ce au stat atatia ani in mine fara a le cunoaste cineva.
Himera este o poveste despre adolescenta, timiditate si o mare iubire ratata de un adolescent ce credea prea mult in principii si valori.

Apoi ceva in viata mea s-a schimbat.
Dupa ani de furtuna ce mi-au maturat gandurile, timide raze de soare au inceput sa apara si sa-mi lumineze viata.
https://albertaiconty.wordpress.com/2015/05/05/ielele-mirajul-seductiei/ este o rascruce in modul meu de a scrie.
Desi povestea in sine este tot despre temeri, o metafora fantastica despre un print ce incearca sa-si salveze propriul regat de o boala misterioasa, dincolo de literele mele se afla primele raze de speranta.
Iti poti invinge temerile, iar dragostea este unica solutie salvatoare atunci cand nimic nu functioneaza.
Asa cum am spus inca de la inceput, textele mele nu au nici o valoare literara. Dar sunt povesti redate sub o forma magica. Dincolo de fiecare cuvant se afla zeci de intelesuri. Totul este real in povestile mele. Totul.
Eu nu scriu. Eu povestesc celor care au rabdarea de a citi, franturi din viata mea imbracate intr-o forma supranaturala.

https://albertaiconty.wordpress.com/2015/05/28/soapte/ a fost o incercare, inca timida, in care am lasat sentimentele sa se impleteasca cu fantezia intr-o declaratie despre dragoste, despre culoare si nebunie.
Apoi a aparut Ana.
Viata mea s-a schimbat.
Visele mele s-au schimbat.
Povestea noastra era una complicata. La fel si literele mele, la fel si visele noastre.
Desi sunt scrise sub forma de fictiune, intr-un fel imposibil de descris, totul este atat de real.
https://albertaiconty.wordpress.com/2015/09/03/povestea-micului-soldat/ sunt randuri scrise despre un tanar intors in satul lui, invingator intr-un razboi, dar invins in cea mai grea lupta pe care a avut-o cu el insasi. Cea a iubirii neimpartasite.
Si aceasta poveste este una reala.

Uneori doar ma jucam cu literele incercand sa pictez dragostea ce i-o purtam acestei minunate femei. Fiind un tip mai degraba introvertit, dansul tastaturii imi oferea posibilitatea de a exprima prin litere ceea ce nu reuseam sa rostesc.
Era doar un joc al imaginatiei mele bogate, amestecat cu franturi de realitate.
Asa au aparut din ce in ce mai des texte pe un blog ce parea abandonat.
https://albertaiconty.wordpress.com/2016/02/20/culoare/ este o ofranda sincera pentru o femeie ce mi-a schimbat definitiv viata.
Nu am scris niciodata pentru cineva.
Nu am folosit niciodata acest blog pentru a-mi face cunoscute randurile. Cred ca mai bine de un an si jumatate singurii care citeau aceste povestiri eram eu si Ana.
Nu am incercat sa-l mediatizez in nici un fel.
Mergeam cu metroul, eram intr-o pauza la munca si visam. Ma apucam sa scriu pe telefon randuri. Uneori mai bune, de multe ori ingrozitor de proaste si pline de greseli.
Textele mele sunt editate, schimbate pasaje intregi, dar intotdeauna reprezinta visele mele reale.

In https://albertaiconty.wordpress.com/2016/05/10/vis-de-prima-vara/ port cititorul cu gandul in viitorul celor doua personaje. S-au retras la munte, undeva pe malul unui rau si traiesc acolo fericiti.
Tot ceea ce este scris acolo este in visul meu. Fiecare litera, fiecare cuvant este o promisiune facuta persoanei pe care o iubesc.
In felul meu incercam sa-i transmit : acesta este viitorul pe care doresc sa-l traim.

Atunci cand scriu, niciodata nu ma gandesc ce sinonime sau epitete sa gasesc pentru a face textul cat mai comercial. Cat mai placut. Multi imi reproseaza ca nu scriu in stilul care sa atraga mai multi cititori. Nu scriu succint, cu spatii lungi, nu folosesc un limbaj colorat pe placul unor cititori.
Prea des mi se spune ca textele mele sunt prea incarcate. Oamenii sunt obisnuiti sa nu stea mai mult de 2-3 minute pe un text.
Da, stiu toate astea si mi le asum.
Recunosc si ca fac erori de ortografie si gramatica.
Dar eu nu scriu literatura. Randurile mele sunt doar o ciorna mototolita a gandurilor mele.

In joaca mea, uneori am dat textelor mele si o conotatie putin erotica. Pentru ca erotismul face parte din viata noastra.
https://albertaiconty.wordpress.com/2016/06/30/ispite/ va invita la o mica fantezie. Pentru cateva minute am incercat sa port cititorul spre un taram in care dragostea fizica poate fi impletita atat de frumos cu romantismul. Totusi, povestea pastreaza aceeasi culoare, aceeasi fantezie din visele mele.
Nu este un text vulgar, dar nu este recomandat copiilor. (desi la ce gasesc copii in zoua de azi pe internet, textul este chiar cuminte)

Unul din preferatele mele este insa de departe : https://albertaiconty.wordpress.com/2016/07/18/adan/
Am fost intrebat de multe ori daca m-am inspirat de undeva.
Evident ca nu.
Povestea mea este despre noi. Despre mine si Ana.
Frumusetea, chipul ei, toate m-au facut de atatea ori sa fug cu gandul la o femeie beduina.
Ii place literatura araba si nu de putine ori ne alintam ca iubirea noastra vine dintr-o alta viata.
Adan este o poveste despre iubirea de dincolo de viata, redata intr-un stil propriu.

Ratacit printre litere nu este un blog in sensul clasic al acestui termen.
Am inteles asta cand eliberat de mai multe probleme si cu mai mult timp liber, am inceput sa calatoresc pe alte bloguri. Si am gasit texte minunate.
Acelea se pot apropia cat de cat de termenul de literatura.
Fanteziile mele sunt doar povesti spuse intre prieteni.

Asa cum este https://albertaiconty.wordpress.com/2017/02/08/a-magical-world/
O poveste despre copaci vorbitori si o lume de dincolo de realitate.
Desi, ca in toate randurile mele, personajele se pastreaza, fantezia merge mult mai departe. Intr-un univers paralel in care florile vorbesc, se nasc si mor.
Stiu, multe din randurile mele pot parea copilarii, dar este modul meu de a scrie.

Fara sa-mi propun asta, oamenii au inceput sa urmareasca randurile mele. Fara a avea cifre senzationale, zilnic undeva la 150 de persoane intra pe acest blog. Azi am avut onoarea si placerea de a face 100 de oameni care ma urmaresc.
Pentru ei si pentru toti ceilalti am ales sa scriu acest text in care sa fac un scurt istoric al acestui blog si sa va multumesc.
Dupa doi ani si peste 40 de texte sunt fericit ca sunt oameni care au ales sa piarda cateva minute pe zi sa citeasca ineptiile mele colorate.
Ii multumesc muzei mele dragi ce a facut ca literele sa prinda viata si sa zboare prin locuri atat de colorate

Azi, la o mica aniversare, atunci cand numarul celor care au ales sa ma urmareasca a ajuns la 100 am dorit sa fac o mica recenzie a textelor scrise de mine. Este destul de greu sa le redau pe toate, pentru ca marea majoritate sunt publicate cand numarul urmaritorilor era sub 10.

https://albertaiconty.wordpress.com/2017/01/15/poveste-de-iarna/ o vacanta petrecuta intr-o cabana izolata la munte de cele doua personaje
https://albertaiconty.wordpress.com/2016/09/04/just-another-story/ – pierduti intr-un orasel vechi, un loc uitat de lume, mancand un covrig pe bordura unei fantani minunate. Cladiri vechi, iubire si speranta.
https://albertaiconty.wordpress.com/2017/03/21/cafenea/ cafeneau din visele noastre. Locul pe care probabil intr-o zi o sa-l avem. Atmosfera de vis.
https://albertaiconty.wordpress.com/2017/04/05/povestea-unui-copac/ o scurta descriere a mea din perspectiva unui om cu o fantezie debordanta
https://albertaiconty.wordpress.com/2017/05/04/despre-speranta-pe-timp-de-ploaie/ unul din cele mai apreciate texte pe blog.  Chiar daca nu este despre cele doua personaje.

Initial am vrut sa mentionez si cateva nume ce au facut prin comentariile lor pe acest blog sa gasesc unele dimineti mai frumoase. Dar mi s-a parut nedrept. Cred ca fiecare om care a zabovit cateva minute aici merita aprecierea si multumirea mea.
Nu doar cei 100 care au ales sa ma urmareasca.
Chiar si cei care considera, poate pe buna dreptate, ca randurile mele sunt prea siropoase, prea romantice, efectiv straine de lumea reala.
Voi incerca sa scriu la fel.
In primul rand pentru mine. Nu voi inceta sa visez si sa imbin realitatea cu multa fantezie.
Dar o voi face fara sa-mi propun sa fiu pe plac cuiva.
Asa cum am spus.
Eu nu scriu. Nu stiu sa scriu. Eu povestesc.
Redau in litere parte din visele mele.
Atunci cand am timp sa scriu, cand gandurile nu-mi sunt furate cu totul si cu totul de alte probleme.

Celor care apreciaza modul meu de a ma juca cu imaginatia, va multumesc sincer.
Albert Ai Conty

17 comentarii

Din categoria Fără categorie

17 răspunsuri la „Ratacit printre litere – 100

  1. Năucitor… Am citit toate articolele la care am găsit link. Enorm de multă trăire interioară, emoție, culoare, tihnă… O poveste fără sfârșit.
    Vă felicit!
    Mă înclin.

    Apreciat de 1 persoană

  2. clipederaidiniadulmeu

    Eu aştept jocul cu imaginaţia ta. Abia aştept. Mă bucur că am găsit acest loc de joacă.

    Apreciat de 1 persoană

  3. clipederaidiniadulmeu

    Eu relatez poveşti reale trecute prin sufletul şi puţinul meu talent. A pune pe hârtie produsul unei imaginaţii înseamnă a scrie. Acesta este har. Vin cu plăcere aici.

    Apreciat de 1 persoană

  4. em

    Mărturisesc că nu am intrat (încă) la toate textele tale, dar te joci cu măiestrie cu literele. Iar talentul e prezent. Și inspirația.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Adamoc.blog

    Este încântător ceea ce scrii.Blogul tau va deveni curând popas pentru și mai mulți cititori.Iar fascinantele tale povești, poate vor ajunge carte.Să nu spui nu editurilor… iată materialul de astăzi poate fi introducerea!Succes

    Apreciat de 1 persoană

  6. elenaalexi

    Mi-a placut povestea din spatele povestii…e minunat sa stii de ce scrii/de ce povestesti si mai ales pentru cine. Jocul tau cu literele e viu, e complex, sensibil si foarte vizual.

    Apreciat de 1 persoană

  7. Pingback: Dincolo de aparente | Ratacit printre litere

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s