Doar o simpla zi

 

Alarma telefonului suna repetat, Nothing Else Matters ajungand deja la refren. Incercarea celor de la Metallica de a ma trezi din somnul profund, pare un esec garantat. Este patru dimineata si am doar cateva ore de odihna. M-am trezit de mai multe ori in cursul noptii, asa ca tot somnul acesta fragmentat imi sporeste starea de oboseala.

Trust I seek and I find in you
Every day for us something new
Open mind for a different view
And nothing else matters

Ascult versurile si ma gandesc la tine.
La ultimul mesaj pe care mi l-ai lasat aseara pe telefon:
-Te iubesc si eu mult, in multe feluri…nici nu banuiesti cum si cat.
Cumva stiu asta, dar imi este atat de dor de tine.
Departarea, miile de kilomeri ce ne despart, toate se simt atat de tare.
Ma hranesc cu pozele tale, cu mesajele tale colorate, unice, dar tare mult mi-as dori sa-mi opresti tu telefonul, sa ma saruti si sa-mi spui :
-Pasaras, hai fa ochisori, fuguta la baie ca esti in intarziere.
Imi lipseste imbratisarea ta.
Momentele in care te lipeai de mine si-mi cereai sa nu scot nici un cuvant pentru ca vrei sa-mi asculti bataile inimii. Adorai sa simti bratele mele cum te strang puternic la piept.

So close, no matter how far
Couldn’t be much more from the heart
Forever trusting who we are
And nothing else matters

Telefonul continua sa cante, trezindu-ma din starea de reverie.

Sunt obosit.
Lipsa ta ma epuizeaza si mai tare. Dar trebuie sa ma ridic.
In taxi, in drum spre munca, iti scriu un mesaj.
Colegul de langa mine se uita putin suprins. Este 4.30 dimineata si eu scriu mesaj. Probabil ca ar vrea sa ma intrebe ceva, dar se intoarce la jocul lui.
Mai bine. Nu as fi stiut sa-i explic de ce scriu la ora aceea ca un adolescent indragostit.
Sau poate ca sunt, inca, un adolescent indragostit. Cine stie?
Butonez pe telefon deschizand o noua pagina in documente. Incep sa scriu.
O alta poveste, un alt text inspirat din povestea noastra. Un alt episod in care Allan si Ana deseneaza o parte din ceea ce suntem noi.
Literele mici, pe ecranul luminos din fata mea, par incapabile sa redea cu adevarat visele mele. Nici frumusetea ta.
Este doar un joc neconventional cu imaginatia.
Ajung la job. O regie dintr-un platou de televiziune. O televiziune de stiri.
Agitatie. Nebunie. Breaking News.
Se tipa, se urla si intr-un vacarm general reusesc sa gasesc o pauza unde sa ma joc cu tastatura. Cu visele si gandurile mele.
Telefonul vibreaza agitat langa mixerul de lumini.
Te-ai trezit.
Stiu asta fara sa deschid telefonul. Uneori ne amuzam de capacitatea noastra de a intuii ceea ce vrea celalalt. Ne completam gandurile, cuvintele, intentiile.
Imi amintesc cand m-ai intrebat daca cred in suflete pereche. Ne jucasem cu un test de personalitate online si ne amuzam cate lucruri in comun avem.
Atunci erai aici. Milimetri nu kilometri.
Citesc mesajul tau.
Te-a amuzat veverita pe care ti-am trimis-o dimineata.
Asta pentru uneori te alint : Veverita roscata.
Si ghiocel. Arici (atunci cand esti ursuza), maimutica ( cand doream sa te tachinez) crocodiloaico (cand esti suparata), zana, pierscuta (adori piersicile) beduina mica (sti tu de ce), Maitreyi.
Mai ales Maitreyi.
Ne scaldam impreuna in povestea lui Eliade.
Trebuie sa ma opresc, pauza de publicitate s-a terminat. Privesc monitorul din fata mea pentru a deslusi conturul invitatiilor. Dar in fata ochilor am chipul tau.
Nu te-am vazut de prea mult timp.
Subconstientul meu imi transmite asta.
Glumesti cu mine. Mesajele noastre par a doi oameni dusi rau cu pluta. Se simte insa tensiunea cauzata de lipsa apropierii fizice.
Stiu ca nici tie nu-ti este usor.
Sunt convins ca ai uitat numarul serilor in care ai fi vrut sa fiu langa tine doar pentru a te mangaia pe parul tau superb si a-ti sopti la ureche ca o sa fie bine.
Mai ales in aceste momente.
Poate ca undeva sus, cineva a dorit sa testeze iubirea noastra.
Si doar noi doi stim cat de greu ne este.
Uneori te simt pierduta. Epuizata. Nu pentru ca ti-ar fi greu. Tu esti o luptatoare. Iti lipseste clipa aceea in care esti imbratisata si poti sa-ti tragi sufletul pentru a continua lupta din nou. Uneori mesajele mele nu pot tine loc de caldura pielii.
Nu sunt acolo. Tu nu esti aici.
Intre noi doar litere.
Si probleme.
Te tachinez intr-un mesaj si-ti spun ca ma plimb cu o blonda. Te amuzi. Sti ca nu te-as trada niciodata. Simti nevoia sa-mi confirmi asta, spunandu-mi
-Sti ca nu as putea sa mi te imaginez niciodata de mana cu o alta femeie.
Nici eu. Intr-un mod impersonal, desi iubesc atat de mult libertatea, cumva sunt al tau si doar al tau.
Orele trec.
La fel si zecile de mesaje intre noi. Le-am uitat numarul.
Sunt undeva pe grila de lumini. Doar 6 metri pana la podea. Telefonul vibreaza in buzunar si instinctiv il scot sa ma uit. Mi-ai trimis o poza in snapchat. Iti place atat de mult sa te joci.
Cred ca asta iubesc cel mai mult la tine. Felul tau unic de a fi.
Esti o femeie frumoasa, o femeie superba.
Liteele par limitate cand incerc sa te descriu. Chiar nu pot. Nu-mi amintesc sa fi intalnt o femeie care sa reuseasca sa opreasca trecerea timpului asa cum ai facut-o tu. Cu toate astea nu pentru felul in care arati te iubesc. Este ceva la tine ce nu pot exprima in cuvinte.
Nebunie? Culoare? Putere? Incapatanare?
Chiar nu stiu…
Stiu doar ca esti diferita.
Colegii se uita la mine cum rad singur, la sase metri deasupra platoului, privind poza ta.
Cum sa le explic ca noi doi nu am reusit sa ne maturizam niciodata? Cum sa le explic ca si noi avem probleme, ca viata noastra nu este diferita de a lor, dar ca reusim sa ne imbracam in vise, in imaturitate, ca un scut, pentru a face mai usor fata focului din jurul nostru.
Plec acasa.
Din nou o zi lunga. Din nou o criza politica, un accident, un atac terorist.
Lumea in jurul nostru se scutura, iar gandurile mele sunt doar daca in seara asta mergi la cursurile tale de yoga. Daca ti-ai revenit din operatia prin care ai trecut.
Lumea se poate parbusii.
Nu inainte de a te mai strange o data in brate.
Nu inainte de a ma scalda in sufletul tau.
Am ajuns acasa.
Nu si tu.
Si nici nu vei ajunge. Nu azi. Nu acum. Nu aici.
Iti scriu un mesaj.
Inca esti la job, desi este trecut de ora 20.00. Iti simt oboseala din tremuratul tastelor. Nu te plangi. Niciodata nu o faci. Mereu acelasi :
– sunt ok
Stiu insa ca nu este asa.
Bravezi.
As vrea atat de mult sa fiu acolo, langa tine si sa-ti dau puterea de a trece altfel prin tot ceea ce te inconjoara ca o mlastina. Atatea.
Dar nu sunt.
Sunt doar niste litere pe un telefon.
Un telefon pe care uneori ai ajuns sa-l urasti.
Mananc si termin de scris povestea de pe blog. Este deja 22.00.
Ai ajuns si tu acasa. Esti deja in baie si te joci cu imaginatia mea. Cine oare se pricepe mai bine ca tine la jucat?
Poate doar un copil.
Imi povestesti cate ceva de la munca. Esti necajita, o simt. Incerci sa nu-mi trasmiti asta. Imi lipsesti. Imi lipsesti atat de tare.
Stau intins in patul meu larg.
Doi metri latime si un singur suflet.
Iti placea atat de mult sa te alinti in el. Umbra ta este inca aici. Poate si a mea acolo.
Atat de des te trezesti spunandu-mi:
-Noapte trecuta am dormit impreuna. Toata noaptea te-am visat.
Trece timpul. Stiu ca ar trebuii sa dorm demult, dar imi este atat de dor de tine. Avem atat de mult sa ne spunem.
Te tachinez spunandu-ti ca numai stiu cum arati.
Imi raspunzi sa astept o secunda, sa te uiti in oglinda pentru a te descrie corect, sa nu ma duc in puii tai sa iau pe altcineva de mana.
Imi raspunzi imediat
-uite ce am vazut…o ochelarista roscata, ciufulita maxim (acum inteleg de ce se uita lumea zambind la mine, in metrou) cu ochii de o culoare ciudata, intre maros si verde, migdalati… Da sunt frumusica… ar trebui sa zambesc mai mult.
Adorm cu gandul la tine.
Poate maine am sa-ti scriu ceva frumos.
Poate ca…

Publicitate