Puf de papadie

Era o vara fierbinte. Ca multe alte veri din viata mea.
Ascuns sub o palarie cu boluri largi, sufletul meu era strabatut de crapaturi adanci de la arsita de afara. Dupa o camasa cu maneci lungi, incercam sa ascund discret petele trecutului meu zbuciumat.
Hoinaream fara directie. Cine mai stie incotro mergeam.
Probabil ca ma ratacisem demult.
Capul jos, pasii de plumb, ma taram grabit spre nicaieri.
Atunci am cunoscut un puf de papadie.
Rosu.
Aluneca si el pierdut printre bolovanii de pamant. Isi dorea atat de mult sa zboare. Stia ca destinul lui ca puf de papadie este sa zboare cat mai sus. Apoi sa moara.
Uneori, cate o pala de vant il rostogolea si-l lovea de toate pietrele, facandu-l sa-si piarda din pori.
Dar nu se oprea. Continua sa danseze printre pietricele, cautand un loc mai inalt de unde sa se arunce…spre stele.

Da, imi amintesc acum. Era o zi de 20.
Epuizat, cu miliarde de ganduri ce dansau goale in jurul meu, m-am asezat pe bordura aceea calcaroasa, un bolovan intr-un desert fara sens.
Prin praful acela inecacios am zarit acel ghem firav cum se ridica, iar si iar, de sub talpile oamenilor ce calcau nepasatori pe el.
Fara sa vreau gandul m-a purtat la sutele de talpi ce au pasit fara mila pe bucatica aceea rosie de puf. Si totusi nu a ramas lipit de nici o talpa, nu a renuntat niciodata sa se ridice din praful in care a fost aruncat de atatea ori.
Oare era el constient de puterea lui?

Te-ai asezat pe mana mea.
Cum as putea uita?
Cum as putea sa uit ca dupa atatia ani m-ai facut sa zambesc din nou? Sa cred ca nu exista furtuna care te poate dobora, sa cred din nou in mine.
Destin? Mana Divina? Cine poate sti cum acel puf de papadie rosu si pierdut a ajuns chiar langa mana mea.

Am intins palma, lasandu-te sa zbori, dar ai ramas neclintit acolo.
As fi vrut sa te sarut, dar imi era atat de teama ca umezeala buzelor mele te va face sa te lipesti de ele si am sa te pierd.
Asa ca am ales sa-ti vorbesc:

Te iubesc atat de mult, papadia mea draga!
Nu ca pe o femeie, nu ca pe o iubita, te iubesc ca pe un puf ce s-a- asezat pe sufletul meu si l-a facut sa se simta din nou viu.
Te iubesc pentru fiecare noapte cand am adormit cu zambetul tau in brate si asa am reusit sa ma ridic dimineata, mergand mai departe.
Intr-o lume normala, dupa o vara ucigatoare urmeaza toamna, apoi o mult prea rece iarna. Tu ai reusit sa aduci primavara in viata mea, dupa o nesfarsita vara.

Singurul tablou pe care-l am in casa, pe perete, este o coala alba, inramata, pe care tu ai scris cu pixul: I believe i canf fly.
Ce ar fi putut scrie altceva, un puf de papadie ? 🙂
Un puf ce nu a renuntat niciodata sa creada ca visele sunt posibile.

Au trecut 25 de zile de cand stai in palma mea. Sau 25 de luni. Stai, nu 25 de ani? Cine mai stie, in atatea vieti in care te-am tinut de mana, cat timp a trecut?
Ce mai conteaza?

Se intampla uneori ca oamenii sa se regaseasca in literele mele. Sa le placa ceea ce scriu. Dar putini stiu ca, defapt, in sufletul meu este un puf de papadie care-mi saruta visele, facandu-ma sa scriu asa cum scriu.
Ce as fi eu fara tine?
Doar o bucata de bordura calcaroasa, incinsa de arsita soarelui.
Fiecare litera care danseaza pe acest ecran, fiecare fraza ce curge frumos, in toate este doar dansul sublim al zambetului tau.
Tie iti datorez totul.

Prin arsita torida din sufletul nostru, un om cu o palarie larga, infofolit in haine lungi, tine in palma un puf de papadie, asteptand o pala de vant care-l va face sa zboare.
Stiu ca intr-o zi vei zbura.
Nu exista inca atatea talpi care sa calce in picioare dorinta ta de a te ridica.
Pentru ca esti atat de incapatanata.
Dumnezeule cate fire de par alb mi-ai scos cu orgoliul tau.:)
Dar fara el, fara ambitia ta, care uneori imi albeste sufletul, nu ai mai fi tu.
Nu ai mai fi un puf de papadie ce priveste spre stele.
Sa nu te schimbi niciodata floricica draga.
Ramai la fel de incapatanata si orgolioasa.
Esti ceea ce esti.

Candva mi-ai spus cat de mult iti plac mainile mele. Poate acesta este motivul pentru care ti-ai dorit sa te asezi pe mana mea. Iti multumesc mult puf drag. Iti multumesc pentru tot. Iti voi multumi intreaga viata. Dar intotdeauna pe 20 o voi face putin mai apasat.
Te iubesc ! La multi ani! Ana.