The Hunt

The Hunt

“Si au adus la El fariseii şi cărturarii pe o femeie, prinsă în adulter şi, aşezând-o în mijloc, au zis Lui: Învăţătorule, această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter; iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici? Şi aceasta ziceau, ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Iar Iisus, plecându-Se în jos, scria cu degetul pe pământ. Şi stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ. Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cel din urmă, şi a rămas Iisus singur şi femeia stând în mijloc. Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul? Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti.”

Recunosc. Sunt un pacatos. Unul ce-si asuma pe deplin asta.
M-am indragostit cu sufletul nu cu mintea. Am ignorat toate regulile scrise si nescrise. Am trait alaturi de o femeie acceptand sa fiu judecat si condamnat de toti cunoscutii mei.
Imi amintesc cu greata acele vremuri.
Imi amintesc cum mi se impuneau reguli de moralitate. Prieteni si amici ce-mi tineau prelegeri despre cat de gresit este ceea ce fac eu.
Stiti ce-mi mai amintesc? Barfa.
Barfa pe la colturi ce inevitabil ajungea si la urechiile mele. Oameni ce nu dormeau de grija mea si a tipei alaturi de care eram.
Las la o parte faptul ca mai mult de jumatate din lucruri erau inventate, nu pot uita mizeria umana, felul in care ne disecau ca pe niste criminali pentru a-si satisface propria lor mizerie interioara.
Aveam momente in care-mi priveam “judecatorii”.
Oameni cu nimic mai buni ca mine. Oameni cu propriile desartaciuni omenesti. Ii priveam cum ridica piatra si lovesc. Incurajandu-se unul pe celalalt. Condamnandu-ma pe mine iremediabil, fara sa priveasca spre propria micime.
Toti cei pe care-i cunosc se erijasera intr-un mic Dumnezeu judecandu-ma si trimitandu-ma in iad. Poate ca meritam. Cine stie. Dar eu nu cred decat intr-un singur Dumnezeu, judecator.

Iubesc filmele. Am avut un profesor admirabil ce m-a invatat gustul pentru film. Unul din filmele ce mi-a ramas in suflet, este un film nordic, o drama ce iti rastoarna intregul sistem de valori.
The Hunt – Vanatoarea, este un film despre aparente.

The Hunt Trailer HD

Despre ce e filmul:
Va invit sa cititi cu atentie aceasta cronica :

http://www.filmreporter.ro/16-04-2013-the-hunt-suspiciunea-ce-arma/

Redau doar o mica parte din cronica de pe aceasta pagina, pentru a intelege cat de fascinant este filmul :

“Jagten este un film despre răul inocent, despre răul primordial. Minciuna inocentă a Klarei nu poate fi pusă în seama unei premeditări malefice. Ea minte fără să cunoască potenţialul cuvintelor sale, fără să anticipeze sau să intuiască inevitabilele consecinţe.
Filmul lui Vinterberg este greu de privit, greu de digerat, dar uşor de interpretat. Da, şi copiii mint. Da, nu orice individ ce urcă treptele eşafodului este vinovat. Da, este posibil şi lesne să arunci un individ la gunoi. Da, Slavici avea dreptate atunci când a scris: „Când oamenii nu au ce face, ei scormonesc o vorbă şi îşi petrec vremea cu ea. Să te ferească Dumnezeu să cazi pe gura satului.”
Jagten nu ne spune că nu există pedofilie. Nici că un atare comportament n-ar trebui sancţionat. Ne vorbeşte însă despre nevoia de echilibru, pentru că orice monedă are două feţe şi orice poveste are cel puţin două versiuni.
Filmul nu are un „hapiend”. Te lasă în aer, cu o mie de întrebări în minte şi cu sufletul răscolit. Drumul spre nedreptate poate fi, până la urmă, pavat chiar şi cu intenţii bune. Iar suspiciunea este, într-adevăr, o armă. Şi ce armă!”

Este o parte din lumea mizera in care traim.
Voluptatea oamenilor de a arunca cu pietre. Incredibila dorinta sadica a oamenilor de a fi judecatori.
De a da verdicte..Uitand de propriile lor pacate.
Atata timp cat lururile astea se intamplau pe la coltul strazii, mai erau cum mai erau. Dar acum sala de judecata a devenit retelele de socializare.
Este un tribunal ad-hoc in care fiecare om poate fi si judecator si calau.
Chiar daca poate nici nu cunoaste personal victima.
In The Hunt, un om este condamnat pe nedrept desi toate aparentele aratau ca el este cel vinovat. Dar nu era. Ce mai conta.
Setea de sange a oamenilor cu pietre in mana era mult prea mare.

Priveste piatra colturoasa pe care o tii in mana, cea pe care te pregatesti sa o arunci. Priveste la ea si imagineaza-ti sangele ce o va avea pe la colturi.
Sti ca sngele nu este doar rosu? Sangele poate fi si firicele de durere. Esti 100% sigur, atunci cand ai dat drumul la piatra din mana, ca acel om este vinovat? Doar Dumnezeu le stie pe toate.

Este uman si moral sa judeci pe cineva inainte ca o instanta de judecata, umana sau divina sa-si exprime verdictul?

The Hunt. Vanatoarea este despre oameni. Despre mici Dumnezei.
Aveam 16 ani cand corpul meu a fost brazdat de mici pete. Imi amintesc si acum susoteliile celorlalti si privirile atintite ca in fata unui cal breaz.
Dar cel mai mult imi amintesc vanatoarea.
Felul in care eram condamnat. Nu am sa uit niciodata cand am surprins o discutie, fara ca cei care o purtau sa stie, in care spuneau :
“saracul, realizezi ce viata va avea. Cine se va uita la el asa, va fi vai de el”
Condamnarea venea de la niste oameni apropiati.
Au trecut ani de atunci. Iar viata mea a fost si este asa cum mi-am dorit. Am fost indragostit si am fost iubit de femei incredibil de frumoase. Am trait o viata absolut normala. Am ignorat verdictul dat de ceilalti si am crezut in mine.
Ce se intampla cand nu poti face asta? Nu stiu. Poate raspunsul il stiu cei care au piatra.
Va invit sa cautati filmul si sa-l vizionati. Ve-ti privi multe lucruri altfel.

 

NOTA: Nu obisnuiesc sa scriu pe acest blog texte ce tin de moralitate si etica. Este doar blogul unui visator. Exista momente cand tacerea devine complicitate. 

Publicitate