Portret din puncte

desenele-in-creion-care-prind-viata-ramon-bruin_9

 

 

PUNCTUL 2

Rezumat Punctul 1

Portret din puncte (link)

Ma straduiam sa par indiferent, sigur pe mine si sa te tratez ca pe orice invitat care dorea sa plece.
Dar totul in jurul meu se invartea. Inima iesise demult din piept, gonind nebuna prin camera, tamplele imi zvagneau si nu cred ca am avut puterea sa rostesc doua cuvinte.
Erai imbracata intr-o rochita in dungi iar sarutul tau pe obraz a fost alinarea mea pentru jumatate de viata.
A fost prima si ultima data cand am fost atat de aproape de tine. Inainte sa dispari.
M-au urmarit mult ochii tai. Obositi, asimetrici, aveau ceva in ei de care nu am reusit sa scap niciodata. Chiar si azi, cand am vazut fiecare particica din tine, ochii tai ma tulbura asa cum nu cred ca exista ceva pe pamantul asta.
In seara aceea am inteles ca intreaga mea viata te voi iubi in tacere.
Iar tacerea s-a asternut peste noi aproape 25 de ani.

Cand eram copil, in unele duminici, bunicii ne duceau in targuri pline de praf unde aveau loc balciuri. Oameni simpli, praf mult, nimic din stralucirea si fastul zilelor noastre.
Mergeam cu o caruta cu roti de lemn, de multe ori desculti, bucurandu-ne de un bat cu vata de zahar sau cei mai curajosi, de a se da in lanturi.
O lume diferita de lumea noastra de acum.
Eram inca un copil cand intr-unul din balciuri, am intalnit un om care te privea si cu un creion atat de uzat incat ramasese doar un ciot si iti picta chipul.
Pentru mine a fost minunea copilariei mele.
Un creion, o coala si un om talentat.

In seara cand m-ai sarutat pe obraz si ai plecat, disparand apoi cu totul din viata mea, cumva ai agatat in sufletul meu un tablou pictat cu un ciot de creion de acel mester talentat.
Mi-am trait viata purtant in sufletul meu, intr-un colt doar de mine stiut, chipul tau desenat cu carbune, intr-un balci prafuit de tara.
Doi copii, murdari de noroi, plini de vata de zahar pe buze, care se bucurau fericiti de o duminica minunata si in care fetita acceptase sa fie pictata de dpmnul acela cu ciotul de creion.
Dupa 26 de ani te-am regasit. Desi nu te pierdusem niciodata.
Fetita aceea nebuna din balciul acela de tara se transformase intr-o femeie superba.
Poate ca Dumnezeu a hotarat ca acel portret al nostru, pe coala aceea de hartie merita mai mult.
Merita mai mult decat alb si negru. Merita culoare.
Iar noi doi am adaugat culoare chipului acela alb negru facut din puncte.
Noi doi am hotarat ca viata noastra este a noastra si ne-am inramat sufletele impreuna, intr-o poveste cu parfum de trecut.

Pentru multi din cei ce citesc acest blog, pare ca povestea noastra a fost perfecta.
Dar nu a fost perfecta.
A fost a noastra.
Cu mii si mii de puncte, de cuvinte, de mesaje scrise. De lacrimi si fericire. De dorinta si remuscari. Povestea noastra nu a fost un tablou de Grigorescu. Povestea noastra a fost o coala alba, prafuita, pictata de un pictor anonim cu un ciot de creion.
Iar acel domn necunoscut, a facut din noi doi, din gandurile si visele noastra un portret.
Un portret a doi oameni ce au crezut in naivitatea lor ca dragostea inca mai poate schimba destine.
Multi m-au intrebat, din cunoscutii mei, cine este Ana.
Cine esti tu, Ana?
Spune-le tu…cine esti? Cine este femeia din spatele povestilor mele?
Un chip pictat in creion.
Milioane de puncte adunate intr-un portret al unei femei diferite. O femeie ce nu a incetat niciodata sa viseze la lanturile din vechile balciuri si sa spere ca intr-o zi va zbura din nou in ele, o data cu visele si speratele ei.
Cine este, Ana?
Ana este orice femeie care iubeste filmul, ce iubeste sa citeasca, sa se identifice cu personajele si sa citeasca de trei ori o carte, doar pentru ca-i place foarte mult. Ana este orice femeie care nu crede ca varsta impune reguli, orice femeie ce a ramas un copil, ce nu a incetat niciodata sa iubeasca sa se joace. Sa seduca si sa se indragosteasca atunci cand inima ei simte ca zboara.
Orice femeie ce uraste rutina si plafonarea in steorotipul unei familii clasice.

Imi amintesc si acum chipul pictorului acela necunoscut din copilaria mea. Intr-un loc plin de zgomot, de atmosfera specifica balciului rural, el era diferit.
El creea ceva.
Ochii lui putea sa vada ceea ce noi nu puteam.
Intrega mea viata m-a urmarit chipul tau. Chipul tau din ziua in care te-am vazut pe scarile acelea rulante de la metrou dupa 25 de ani de tacere.
Cumva, ceea ce este scris sa se implineasca trebuia sa se implineasca.

Dupa orele pranzului, bunicii ne urcau in caruta ponosita cu roti de lemn si o luam usor spre casa strabatand zeci de kilometri pana la satul nostru. In caruta, cei cativa copii, ne bucuram de darurile cumparate.
Nimic extravagant, nimicuri pentru copii de azi.
Un fluier cu bila, poate cu mult noroc un soricel din acela cu ata.
Dar eram atat de fericiti.
Acum, dupa atatia ani, ma simt la fel ca in caruta copilariei mele.
Fericit. Nu stiu exact ce am, dar ceea ce am, pentru mine este fericirea pe pamant.
Chiar daca eu nu am nici macar un sfert din ceea ce au toti ceilalti, chiar daca chipul tau din creion nu este o pictura de Grigorescu, zambetul tau este acel soricel cu ata la care am visat copil fiind.
Prin norul de praf pe care-l lasa caruta in spatele noastru, eu strang atat de tare la piept foaia aceea mototolita cu chipul tau, pictat in creion de un mester de balci.
Nimeni nu stie cine este Ana, fata aceea de dincolo de coala alba de hartie.
Ana poate fi oricine si totusi ea este mai mult decat niste puncte de creion.
Tu sti cine esti?
Sti ce insemni pentru mine ?

foto:Ramon Bruin

Scrie un comentariu

Din categoria Fără categorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s