Arsita

canicula

Inabusitor de cald.
Pentru o clipa, Allan simti ca se sufoca, trase aer in piept, dar tot ceea ce simtea era arsita ce-i matura sufletul. Era cumplit.
Camasa cu maneci lungi, pantaloni la fel de lungi sporeau senzatia ca totul arde in jurul lui, iar el nici macar nu-si permiea luxul de a se imbraca lejer.
Inota prin oceanul de foc, pierdut, cu gandurile zburand aiurea. Poate la Ana, poate nicaieri.
Caldura asta infernala, lipsa ei, totul era un cosmar.
Macar daca ar sti ca ea este bine.
Scoase telefonul din buzunar, privi la poza ei si tasta repede : esti ok? Te descurci cu caldura asta?
Ramase blocat cateva minute privind la ecran.
I-a promis.
I-a promis ca va tacea, ca-i va oferi linistea pe care si-o dorea. Mesajul lui.
Da, mesajul lui o va deranja. Il sterse grabit, fara sa stie daca proceda bine sau rau.
Ce mai conta.
Simtea capul cum ii vajaie ingrozitor si o ameteala straina dansa nebuna in jurul. Trebuia sa se aseze putin. Caldura, stresul din ultimul timp, toate aproape ca-l doborasera.
Se prabusi pe banca si isi lasa capul pe spate.

Era pe o podea, nu-si amintea ce cauta acolo. Prabusit intr-o camera necunoscuta, cu un mobilier pe care nu-l putea distinge clar.
Isi amintea doar chipul ei extrem de aproape de el. O privea si se simtea pierdut in frumusetea ei.
Parul ravasit, fara ochelari, toate faceau ca ochii ei minunati sa-i apara in toata splendoarea lor.
Se ascundeam de ceva, de cineva?
Habar avea.
Privea pielea ei creola, pistruile de pe gat si tot ceea ce-si dorea era sa o atinga. Dar ii era atat de teama.
Realiza ca este doar un vis, dar cu toate astea ii era atat de teama.
Pare o nebunie, dar era ingrozit de gandul ca nu va sti sa o sarute.
Sute de intrebari ii treceau prin minte, se gandea cum ar putea sa-o faca pentru a fi perfect, cand, ea s-a apropiat si i-a atins usor buzele cu buzele tale.
S-a indepartat putin, apoi l-a sarutat inca o data. De data aceasta cu o pasiune de care nu o credea in stare pe Ana. Parea flamanda de buzele lui, era o dorinta a secole de asteptare
Buzele ei se jucau cu ale lui, atingerea lor era ca o ploaia de vara ce racoreste sufletul.
Si teama disparuse.

– Hei, domnul, totul e in regula ?!
Prin ceata deasa vazu chipul pustiului in fata lui.
Evident ca-si pierduse cunostinta. Era pentru prima data cand i se intampla asta. Poate de la caldura, poate de la stres.
Nu mai conta.
– Da, sunt ok, am atipit putin, sopti cu vocea stinsa, Allan.
Multumesc mult.
Stia ca nu este bine. Trebuia sa-si revina, sa ajunga acasa
Incerca sa se ridice dar se prabusi inapoi.

Era in pat. gol.
Simti parul Anei cum ii mangaie bratul si incerca sa-si dea seama daca este un alt vis sau este real.
Il privea.
Ochii ei asimterici, inebunitor de frumosi, il priveau fix ca si cum ar fi dorit sa-l tintuiasca de perna aceea.
-Ce se intampla cu noi, Allan? Ce se intampla cu mine, cu tine, cu povestea noastra in care amandoi am crezut atat de mult?
O privi. Era atat de calda. Nimic din furia si inversunarea din ultimul timp. Era din nou ea, Ana de care se indragostise.
Ce sa-i spuna? Ca nici el nu intelege unde si-au pierdut amandoi inocenta si cum au devenit un cuplu care se scalda intr-o rutina bolnavicioasa, asa cum erau cumplurile de care ei radeau.
Cum au ajuns sa se certe din orice, sa-si reproseze orice, sa se piarda in hartuieli mici si fara sens, in reprosuri reciproce si discutii ce nu-i reprezenta pe nici unul din ei?
Simti degetul ei cum se plimba pe conturul unei pete, apoi vocea ei sopti cu un glas extrem de balnd:
-Iubitul meu ascuns, de ce nu ma poti iubi asa cum sunt eu?
Stiai de atunci cand te-ai indragostit de mine ca sunt diferita, ca sunt incapatanata, orgolioasa. De ce nu poti sa ma iubesti pur si simplu, fara intrebari, fara sa incerci intotdeauna sa diseci totul in 14 sa intelegi, sa scormonesti in sufletul meu?
Iti amintesti cand ti-am spus ca te iubesc asa cum ma iubesc pe mine? Uneori mai mult, alte ori mai putin? Te iubesc atat de mult Allan, dar nu-mi cere sa ti-o arat in fiecare zi, in fiecare clipa, intelege ca uneori ma retrag in carapacea mea si nu-mi doresc decat sa stau acolo singura si atat.
Nu tu esti vinovat, nu trebuie sa te sperii ca un iepure fricos, nu mai incerca ca un prostut sa bagi manuta sa ma scoti din carapacea mea.
Allan, te iubesc fricosule, dar iubeste-ma si tu asa cum sunt.
Ciudata.
Nu-mi spuneai tu ca sunt tacanita ta? De ce nu vrei sa ma iubesti asa? De ce in loc sa ma ti de mana, te pierzi in discutii fara sens, in texte care nu ne fac bine niciunuia dintre noi.
Dalmatianul meu drag, esti barbatul care m-a facut sa visez din nou, imi esti atat de drag, dar uneori parca esti un iepuras speriat. De ce-ti este teama ca ma pierzi, daca ti-am spus ca vei fi al meu toata viata? Nu ai incredere in promisiunile mele?
Buzele ei imi saruta usor conturul gurii, aluneca pe gat, apoi isi lasa usor capul pe pieptul meu.
-Ana, nu este vorba de teama. Este vorba de echilibru. Crezi ca eu nu stiu, nu inteleg cat de greu iti este. Problemele de la munca, de acasa, completate de cele de sanatate, sunt un Everest de durere ce sta pe umerii tai. Inteleg asta, Ana.
Inteleg chiar si faptul ca uneori nu ai chef sa vorbesti cu mine. Cu nimeni. Tot ce-mi doresc este un echilibru.
Un echilibru intre zilele in care nu ai chef sa spui nimic si zilele in care reusesti sa-mi aduci linistea facandu-ma sa inteleg ce se intampla.
Ana, tu realizezi ce este in sufletul meu cand afara sunt 40 de grade si eu nici macar nu stiu daca esti bine?
-Acum nu pot, Allan. Te iubesc, dar acum nu am acest echilibru. Ma poti iubi asa cum sunt? Ma poti iubi ca sunt o magarita? Ma crezi ca te iubesc si inca visez la casuta aceea a noastra pe malul raului? Ma crezi ca am momentele mele cand visez cum vom colinda lumea fericiti ?
Dar nu pot acum.
Stiu ca trebuie sa iau niste hotarari, sti cat imi este de greu, iar faptul ca tu ma presezi, ma certi si uneori imi reprosezi lucruri, nu ma ajuta deloc.
Stiu ca-ti cer mult, stiu ca poate este prea mult chiar si pentru tine, dar daca sunt acea iubire de care vorbeai, iubeste-ma asa cum sunt.
Asa cum sunt acum.
Maine poate voi fi altfel. Sau poate nu. Dar azi am nevoie sa ma iubesti in tacere, in liniste, fara intrebari, fara reprosuri, fara sa-mi tot spui ca te ranesc. Tu crezi ca eu nu stiu ca te ranesc? Nu-mi jigni inteligenta.
Dar acum…
Acum atat pot, iubitul meu.
Isi intoarse capul usor si-l saruta pe piept.
Buzele ei moi s-au lipit usor de pielea lui.

-Hei, domnu! Va amintiti ceva?
Deschise usor ochii. Era pe o targa, iar de piept avea lipite niste ventuze, probabilul de la holterul EKG.
Ridica privirea confuz.
-Domnule, cum va numiti? Aveti pe cineva pe care sa sunam, sa-l anuntam?
Se gandi la ea. A promis ca nu o va cauta.
-Nu, nu am pe cine. Am sa-mi revin. O sa ne revenim.
Arsita era inca atat de puternica.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Fără categorie

Un răspuns la „Arsita

  1. Cald și afară și-n suflet!Afară e aproape toamnă dar în suflet e bine să fie cald. Allan sper să-și revină să ne mai povestească de Ana mult și bine! Ca o iubește e clar…dacă și inconștient se gândeste tot la ea!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s