Cer de stele

IMG_6481

-Zanule, mai lasa-ma putin te rog. 5 minute, please…
-Nu pot veverita roscatica, nu pot…
O sarutam pe gat incercand sa o trezesc, dar Ana se lasa greu convinsa sa deschida ochii.
Continuam sa o sarut pe gat, sa o musc de lobul urechii, sa ma joc cu mainile pe coapsele ei, incercand sa o provoc.
-Raule, e sambata… De ce nu putem sa mai lenevim putin, ingaima ea cu o voce stinsa.
-Gargarita, hai sa o stergem si noi pe undeva. E weekend, am avut o saptamana grea amandoi, hai sa luam ceva pe noi, punem ceva in rucsac, luam cortul si plecam.
Ana, deschise ochii mari si ma privi zambind.
Sti ca ai dreptate, hai sa colindam putin. Unde mergem?
Nu stiu, Ana. Hai la gara si ne hotaram acolo…
Se lipi de mine imbratisandu-ma strans, ma saruta tandru pe piept si sopti cu un ton parsiv:
-Da, dar faci tu sandwich-urile, iar eu pregatesc hainele. Batem palma?
-Hoata esti vulpita. Tot timpul sa-l pacalesti pe ursul tau. Hai fie. Sa vedem un alt urs pacalit de vulpe.
-Vezi de ce te iubesc eu ursuletul meu batranior, spuse Ana razand.
I-am simtit degetele cum ma ciupeste de pupla piciorului si sari din pat razand. -Hai ursuletule ca sunt prima la baie. Sac, sac…
Era grav. Daca intra prima in baie cu siguranta ca va trebuii sa duc un razboi in toata regula sa o scot de acolo…

Eram singuri in compartimentul acela de tren vechi.
Ana, ghemuita la pieptul meu, privea pierduta pe geamul deschis. Era un camp de floarea soarelui superb, iar ea obisnuia sa se piarda in vise.
Pentru multi faptul ca nici unul din noi nu avea permis de conducere parea o nebunie.
La inceput si pentru Ana a fost la fel. Era obisnuita sa calatoreasca cu automobilul, dar s-a adaptat surprinzator de repede.
Aveam rucsacurile noastre de calatorie si aproape in fiecare weekend urcam intr-un tren si plecam la fara o tinta, colindand tara.
La un moment dat acest dezavantaj al permisului de conducere s-a transformat intr-un beneficiu pentru sanatatea noastraj. Faceam multa miscare, nu ne lipsea catusi de putin confortul scaunului automobilului, pentru ca felul nostru tacanit de a fi compensa pe deplin.
In plus dupa o saptamana in scaunul de la job, faptul ca nu-l inlocuiam cu scaunul automobilului devenise o adevarata placere.
Colindasem manastirile din Moldova, o bun aparte din Bucovina, vizitasem Cimitirul Vesel din Sapanta, am colindat de cateva ori Delta si toate astea le-am facut doar pe picioarele noastre, cu trenul sau atutobuze locale.
Weekendurile devenise pentru noi momentele cand reinvatam sa ne bucuram de simplitate. Sa calatorim hai-hui, sa dormim in cort, sa traim in mijlocul naturii, sau la cate un satean mai binevoitor.
Intotdeauna lasam talefoanele performante acasa si luam cu noi doar un telefon vechi, pentru a putea suna in caz de necesitate. Era singura noastra legatura cu civilizatia de acum.
Dimineata, in gara, am ales sa plecam spre Apuseni, poate si dintr-o incercare disperata de a mai scapa de canicula de afara.

-Zanule, ne oprim? uite ce loc frumos pe malul acestui parau! Ce priveliste superba.
Ana, avea dreptate. Dupa 3 ore de mers pe jos, privelistea pe acest platou de munte, paraul zglobiu de langa noi, crestele muntilor ce se vedeau in departare, totul facea ca un peisaj ireal de frumos. Parea ca ajunsesem intr-o alta lume, totul era atat de virgin in jurul nostru.
Iar linistea.
O liniste imbietoare.
Bine zana, hai sa ne campam aici. Eu ma duc dupa lemne, mataluta desfa cortul sa-l montam amandoi cand ma intorc. Sti ca e randul veveritei sa construiasca vatra pentru foc, asa ca dumneavoastra, fuguta in parau sa strangi pietroaie pentru vatra.
Montarea cortului a fost o distractie in toata regula. Ana, incercand sa faca loc sevaletului de pictat, uitase o parte din betele cortului acasa, asa ca a trebuit sa improvizam razand cu gura pana la ureche de isprava noastra.
Niciodata nu ne certam cand celalalt facea o boacana. Il tachinam, il intepam, dar niciodat anu ne certam. Invatasem ca pentru a fi fericiti trebuia sa invatam unde sa ne oprim si sa nu ducem lucrurile dincolo de o limita care putea sa ne aduca mai multe neplaceri decat bucurii.
Dupa saptamani in care munca ne ocupa o mare parte din timp, bucuria de a fi doar noi doi, o pretuiam asa cum trebuia pretuita.
De aceea am transformat prostioara lui Ana, de a uita acasa o parte din accesori, intr-un moment in care ne-am distrat copios. Pana la urma, isteti amandoi, am improvizat si am reusit sa ne construim un adapost, chiar interesant, avand in vedere conditiile date.

Racoarea diminetii imi furnica pielea, facandu-ma sa tremur. Era racoare. Mai racoare decat ma asteptam. Privesc langa mine in sacul de dormit. Eram singur.
Scot usor capul din cort si o caut cu privirea pe. Ana. Nazdravana mea, pe marginea unei stanci picta picta un rasarit de soare ce reusea sa ma uimeasca si pe mine. Varfurile muntilor se imbracasera intr-o haina aurie iar privelistea era ireal de frumoasa.
M-am apropiat usor de Ana si am sarutat-o usor pe gat
-Buna dimineata, iubirea mea.
-Buna dimineata, zanule. Nu este asa ca este superb?
Da, zana. Aproape la fel de superb ca tine.
Zambi
-Lingusitorule, ma tachina ea.. Esti bine?
-Somnoros, dar bine, garga
Eram putin obosit. Ne pierdusem mult dupa miezul noptii. Stateam culcati pe spate si priveam cerul senin. Acolo, in varf de munte, stelele pareau atat de aproape incat aveai senzatia ca daca vei intinde mana le vei atinge. Ana incepuse sa-mi povesteasaca despre astronomie si impletea realitatea cu fantasticul creaind o poveste despre o stea, pe care o vedeam licarind si care defapt era un vechi print ce a domnit cu mii de ani si care atuinci cand si-a pierdut printesa pe mare din dragoste pentru ea s-a transformat intr-o stea pentru a-i lumina calea frmuoasei ei dragoste.
Felul in care povestea, zambetul ei, chipul ei superb, pielea ei creola ce lucea atat de minunat in lumina stelelor, toate m-au facut sa nu mai rezist si sa o sarut cu o pasiune de parca as fi facut-o prima data.
Imbratisati in lumina stelelor, aproape ca ne-a prins dimineata facand dragoste.

Era aproape de miezul noptii, iar noi eram in Gara de Nord, cautand un taxi care sa ne duca acasa. Obositi dar fericiti dupa un weekend relaxant, Ana parea epuizata. Azi, in drumul spre gara, intalnisem o ferma de cai, iar Ana luase primele ei lectii de calarie.
Dumnezeule cat de fericita era acolo in sa.
Parea ca se nascuse in sa si cumva, intr-un fel mistic, reusea sa se coordoneze cu miscarile calului de parca ar fi facut asta de-o viata.
Era si pentru mine o incantare sa o privesc.
Parul rosu, desfacut dansa rebel cu vantul, chipul ei de inger transpira fericire, iar in ochii ei citeai bucuria unei pasari ce zboara pentru prima data.
Acum, in taxiu, statea cu capul pe umarul meu si cumva Mos Ene o furase putin.
Era atat de frumoasa.
In fiecare zi ma indragosteam din nou si din nou de ea.
Maine o luam de la capat amandoi. Trezit la 4 dimineata eu, la 6 ea, dar fericiti ca ne avem unul pe celalalt si amintirile pe care impreuna le indesam in toba aceea a noastra.
Pentru noi fericirea a fost o alegere.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Fără categorie

Un răspuns la „Cer de stele

  1. Am visat preț de câteva clipe…momentul vostru plin cu stele… Mi-e dor… Un dor groaznic! Mã bucur cã mai existã și oameni visãtori și fericiți! :-)/

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s