Nisip

 

Intins, respirand primele raze de soare pe nisipul deja fierbinte, ascultam pierdut cearta catorva pescarusi ce se jucau in larg. Valuri timide imi imbratisau gleznele mangaindu-mi fiecare centimetru de piele.
Imi place sa ma imbat in linistea asta.
Simfonia ireal de frumoasa a marii atat de calme, intrerupta din cand in cand de tipatul pescarusilor, plaja salbatica, pustie, nisipul virgin este tot ce-mi doream pentru acest weekend.
Asta, si respiratia ta care sa-mi mangaie tamplele.
Nimic nu este la fel fara tine.
Nici zambetul marii, nici suieratul nisipului, nici macar culoarea frumoasa a visurilor.
Inchid ochii si-mi amintesc topaielile tale fericite atunci cand imbratisai marea, felul in care fugeai ca un copil urmarita de un val rebel, si atingerea ta atunci cand te asezai langa mine istovita de joaca ta cu valurile.
Mereu te-am considerat ce-a mai nebuna persoana pe care am intalnit-o vreodata.
Dar o nebunie atat de frumoasa.
Un curcubeu de culoare, un izvor nesfarsit de viata.
Oameni par mai frumosi atunci cand sunt in preajma ta, invata sa zambeasca, sa viseze, sa iubeasca.
Uneori caut singuratatea.
Am momentele mele cand tot ceea ce-mi doresc este acest loc pustiu si gleznele spalate de valuri. Dar este mult prea mult fara tine.
Nimic nu este la fel.
Imi lipseste atat de mult zambetul tau zglobiu, vocea ta copilaroasa, felul in care alergi fericita pe nisipul fierbinte.
Imi lipsesc atat de mult ochii tai.
Niciodata nu am inteles de ce ma fascineaza atat de mult privirea ta, dar este tot ceea ce am vazut eu vreodata mai frumos.
Atunci cand zambesti, si o faci atat de des, ochii tai capata o culoare ciudata, o reflexie stralucitoare a fericirii, iar de cele mai multe ori imi este imposibil sa rezist acestei combinatii.
Nisipul pare atat de sters fara tine. Fara culoarea cafenie a pielii tale.
Imi amintesc modul amuzant in care-mi spuneai, atunci cand erai intinsa pe nisip cu ochelarii tai imensi de soare :
-Baby umbra ta imi ucide bronzul.
Iti amintesti?
Eu incercam sa-ti fur un sarut iar tie, la fel ca si acum, iti placea atat de mult sa te joci cu mine.
Dumnezeule, imi amintesc atat de perfect pielea ta bronzata, plina de nisip fin, apa marii care se prelingea pe langa tine mangaindu-ti trupul, salbaticia acelor locuri pustii si respiratia ta.
Da, imi lipseste respiratia ta.
Imi lipseste cerul rosu de la rasarit, atunci cand lasai capul pe umarul meu si visai cu ochii deschisi.
Iti amintesti cum stateam in bezna noptii si asteptam imbratisati fiecare zambet al soarelui ce aparea la orizont imbratisand marea?
Da, atunci tot ce simteam era culoare, multa culoare si …respiratia ta.
Este sfarsit de weekend.
Un weekend care ar fi putut fi perfect daca as fi privit din nou rasaritul soarelui in ochii tai. Daca parul tau de culoarea rasaritului mi-ar fi mangaiat pielea asa cum a facut-o de atatea ori. Ador sa te privesc in timp ce soarele se scalda in mare.
Privirea ta pierduta in larg, zambetul visator, degetele tale micute ce mangaie nisipul inconstient, sunt parti dintr-un film pe care abia astept sa-l revad.
Sunt ultimele ore dintr-un weekend pe care l-ai asteptat atat de mult. Cu atata speranta, cu dorinta si cu multe multe planuri.
Nisipul marii se va transforma intr-un birou, valurile in hartii iar rutina si stresul vor lua locul linistii si zgomotului facut de pescarusi. De maine, ciufulita mea, ma vei trezi dimineata cu sarutul tau si cu “buna dimi”, asa cum o faci intotdeauna.
Maine.
Dar mie imi este atat de dor, azi de tine.

Publicitate