Sunt momente cand ma simt gol.
Cand simt cum cuvintele pe care le desenez nu reusesc sa imbrace in totalitate forma visurilor mele.
Uneori pot scrie despre orice.
Inchid ochii si mangai tastele lasand ca ceva din mine sa dicteze directia in care degetele sa apese. Rezultatul este un dans al literelor, al imaginatiei si al viselor care are un ritm placut.
Dar nu intotdeauna pot sa o fac.
Privesc fix monitorul din fata mea incercand sa-ti spun ceea ce insemni tu pentru mine. Dar degetele continua sa ramana nemiscate de minute bune.
Si nu pentru ca nu as avea ce sa scriu, dar sunt atat de multe ganduri care alearga besmetice in capul meu, atatea amintiri cu tine razand in mintea mea, sunt buzele tale perfecte, ochii tai mari si calzi, vocea ta care imi gadila atat de placut timpanele si toate astea ma fac sa simt ca orice as scrie este ridicol si nesemnificativ.
Au trecut atatea vieti peste noi doi, cine le mai stie, atatea primaveri si atatea toamne aramii si cu toatea astea te cunosc de atat de putin timp.
Am uitat cand mi-ai spus si ti-am spus primul te iubesc, sunt multe vieti de atunci, pe multe le-am uitat amandoi, dar nu-l pot uita pe cel pe care mi l-ai spus aseara, inainte sa te culci: Te iubi-dubi.
Si nici pe cel de ieri, de acum o saptamana, sau de acum 27 luni. Nu pot uita ca ca sunt al tau de prea multe veacuri sa mai pot apartine altcuiva.
Si atunci de ce nu te pot picta cu visele mele cu usurinta cu care scriu despre orice?
Poate pentru ca imi este teama ca orice as scrie nu ar reflecta nici macar pe jumatate frumusetea ta, poate pentru ca-mi este teama sa nu te dezgolesc in fata celorlalti iar vraja sa dispara ca o magie ce se pierde la lumina soarelui sau poate pentru ca stiu ca tu nu poti fi descrisa.
Pentru ca stiu ca stralucirea din ochii tai nu poate fi redata in litere, pentru ca cele mai frumoase vise nu le mai poti rememora, ele raman acolo, adanc ascunse in tine. pentru ca zambetul tau este cel mai frumos rasarit de soare, iar rasaritul de soare nu-l poti descrie. Trebuie doar sa-l traiesti.
Asa ca voi renunta.
Voi renunta sa caut in atingerea tastelor izbavirea pe care nu o pot gasi decat atingandu-ti din nou buzele. Doar ele pot sclupta ceea ce eu nu pot desena cu literele. Te voi saruta asa cum am facut-o in fiecare zi in atatea veacuri trecute. Este singurul mod pe care-l cunosc prin care pot descrie cat de minunata esti.
Acum, cand inca ma joc cu randurile, iti simt respiratia in spatele meu. Stiu ca esti acolo, si mai stiu ca cel mai frumos cadou pe care ti-l pot face astazi este sa vin langa tine si sa te tin strans in brate. Iti pot oferii intregul univers, dar pentru tine tot universul nu face cat o imbratisare. Iar astazi, la fel ca acum o mie de ani si la fel ca peste o mie de ani, iti promit eu asta, aniversarea noastra ne va gasi imbratisati.
Privesc florile de pe scaun si le simt mirosul atat de puternic. As vrea atat de tare sa-ti pot desena privirea dimineata cand le vei privi si vei citi aceasta coala de hartie.
O coala alba, pe care nu am putut asterne mai mult de 9 litere : Te iubesc M !
Este tot ce am putut sa scriu.
Iar daca atunci cand vei citi asta te vei apleca peste mine si-mi vei saruta buzele, voi sti ca ai inteles ca dragostea pentru tine uneori nu o pot picta in cuvinte.
Pentru ca nu exista cuvinte atat de puternice care sa redea bucuria din sufletul meu.
Cu drag al tau Allan
Ratacit printre litere 