Dor de noi

 

Imi lipseste imbratisarea ta, imi lipseste sarutul tau, imi lipsesc pumnii tai lovind in trupul meu cand esti suparata.

Imi lipseste surasul tau, imi lipsesc clipirile tale nervoase, imi lipseste mana ta care se joaca cu parul meu.

Imi lipsesc barfele tale, imi lipsesc rautacismele tale, imi lpsesc sfaturile tale, imi lipsesc cuvintele tale pe care le sorb pentru a invata cate ceva.

Imi lipsesc discutiile noastre despre sex, imi lipsesc discutiile noastre despre suflet, imi lipseste atat de mult modul in care vezi tu viata. Imi lipseste modul in care te sfatuiai cu mine …despre orice.

Imi lipsesc pozele tale, imi lipsesc pozele indecente dar imi lipsesc si pozele in care doar te odihnesti pe canapea. Imi lipsesc piciorusele tale, dar cel mai mult imi lipsesc ochii tai. Imi lipsesc nemultumirile tale.

Imi lipseste modul in care „te dateai la mine” iar eu incercam sa am un aer cat mai neutru, imi lipseste sentimentul acela pe care-l aveam ca iti lipsesc atunci cand nu vorbeam 🙂

Imi lipsesc glumele tale deochiate, imi lipsesc rautatile tale cand te supara cineva, imi lipseste dorinta ta de a ma bate. Imi lipsesc visele tale. Imi lipsesc momentele cand stateam in hamac ne leganam iar tu-mi povesteai cum vezi tu viata noastra peste 10 ani.

Imi lipsesc povestile tale si planurile despre cum va arata viata noastra viitoare. Imi lipsesc amintirile tale.
Imi lipseste modul in care te plimbi cu degetele pe trupul meu in timp ce-mi povestesti amintiri frumoase despre trecutul tau.

Imi lipsesc lacrimile tale sincere care curg atunci cand vorbesti despre momentele dureroase din viata ta. Imi lipseste ca numai vorbim deloc despre asta. Vorbim banalitati ca doi oameni banali si insipizi.

Imi lipseste modul in care-mi saruti buzele noaptea inainte sa adormi.
Imi lipseste cultura ta pentru frumos. Imi lipsesc culorile tale, imi lipsesc macii si fluturasii tai. Imi lipseste felul in care ne lipseam unul celuilant.

Imi lipseste sentimentul ca celalalt poate completa goluri din noi. Imi lipseste vocea ta. Doamne cat de mult imi lipseste vocea ta inconfundabila, focul din privirea ta, rasul tau.

Imi lipseste bataia noastra cu perne, imi lipseste modul in care ma trageai in cada imbracat, peste tine. Imi lipseste imaginatia ta, imi lipsesc aripile tale, imi lipseste momentele cand te uiti urat la mine si esti imbufnata.

Imi lipsesc momentele in care statea in brate si-mi sorbeai din gura visele si povestile lasandu-te purtata de ele.
Imi lipseste faptul ca desi stiai ca eu nu sunt real sunt cel mai frumos vis al tau si te lasai purtata de vis neconditionat, fara sa ma intrebi ce am vrut sa spun.

Imi lipseste putin gelozia ta ca o alta femeie va avea parte de dragostea mea si ca ai putea sa ma pierzi. Imi lipsesc frustrarile tale naturale oricarui om. Imi lipseste dorinta ta de a bate pe cineva. Imi lipseste credinta ta. Modul in care-mi vorbeai despre Fecioara Maria. Modul in care o pictai din cuvinte. Imi lipsesc momentele in care mergeam duminica la biserica, ascultam slujba impreuna si ieseam tinandu-ne de mana in tacere dar cu sufletul incarcat de energie.

Imi lipseste placerea pe care o simteai tu de fiecare data cand vedeai ca ti-am scris ceva. Imi lipseste preocuparea ta cand ma vedeai trist sau suparat.
Imi lipseste bucuria pe care o aveam cand te faceam sa zambesti.
Imi lipsesc …..

Imi lipsesc toate acestea si inca un miliard de lucruri.
Pentru ca fara ele Ana numai suntem noi. Fara ele suntem doar doi oameni banali, stersi, cu dorinte marunte cu vise marunte si pasiuni marunte.
De aceea imi lipsesti mai mult decat pot spune, pentru ca imi lipseste tot ceea ce am scris aici dar mai ales tot ceea ce nu am scris aici.
Imi este dor…de dorul tau.

Si totusi, sper ca nu voi scrie niciodata aceste randuri 🙂

Publicitate