Ilinca

dramatic-un-copil-de-un-an-si-patru-luni-si-a-gasit-sfarsitul-intr-o-fosa-septica-388399

Erau mai bine de 30 de minute de cand asteptam rabdator in living sa plecam la vernisaj.
Harmalaia din dormitorul Anei imi lasa de inteles ca va mai dura.
Ilinca era extrem de nervoasa pentru ca Ana nu era de acord sa poarte ea colierul din pietre colorate, vechi, pe care iubita mea il avea de atatia ani.
Era un razboi in toata regula.
Zana mea incerca sa o convinga pe Ilinca de faptul ca arata superb si fara colier, dar parea ca nimic nu-i intra in voie in seara aceasta.

S-au certat pe nuanta rujului, pe pudra, moment in care am renuntat si m-am refugiat in living impacat cu ideea ca asta devine firesc atunci cand ai in sufletul tau doua tacanite colorate.
Diferenta intre Ana si Ilinca era doar de varsta (nu intotdeauna sesizabila), temperamentul, gustul pentru frumos, dar mai ales incapatanarea, ma facea uneori sa ma gandesc ca sunt surori si nu doar mama si fica.

La cei 16 ani ai ei, Ilinca era o adolescenta superba.
Parul lung, roscat, ochii verzi, trupul subtire, dar armonios, facea din ea o domnisoara extraordinar de frumoasa.
Buburuza noastra draga nu era fata noastra naturala. Desi pentru noi aceasta diferenta era insesizabila.
Am infiat-o pe Ilinca la varsta de un an, dar niciodata nu am simtit ca nu ar fi o bucata din noi.
Anao iubea asa cum, poate, nici nu am visat sa ma iubeasca pe mine vreodata.

Ilinca a fost un copil bolnavicios.
Noapti intregi petrecute pe culoarele spitalelor de urgenta, zile in care trebuia sa fug de la job pentru ca Ana ma suna sa vin repede pentru ca Ilinca nu e bine.
A fost si un copil neastamparat.
Era cumva firesc avand in vedere ca noi doi eram parintii ei.
Cateva cucuie bune, superbe, depasind prin numar chiar si “performantele” mele din copilarie.

Extrem de inteligenta si talentata, Ilinca ne-a depasit orice asteptare.
Intr-o zi Ana desana ceva pe sevaletul ei.
Era in living si visand, incerca sa puna pe plansa o parte din starile ei. Intamplator m-am intors mai devreme acasa.
Nu mica mi-a fost surpriza cand am vazut-o pe Ilinca, langa mama ei, copiind, atat cat putea ea de bine, ceea ce desenase mama ei.
Ana nu a vazut-o iar cand i-am aratat ce facea Ilinca langa ea, a inceput sa planga.
Era atat de fericita.

Stateam pe fotoliul acela, cu ochii pierduti aiurea, auzeam vocea lor din dormitor, dar in fata mea se derulau, ca intr-un film vechi, imagini cu Ilinca in prima zi de scoala.
Pistuiata, cu doua codite mari de par impletite cu grija de Ana, un ghiozdan putin mai mare ca ea, Ilinca a reusit pentru prima data in viata mea sa ma faca sa lacrimez.
Niciodata in viata mea nu am avut aceasta senzatie de fericire, de implinire pe care am simtit-o in dimineata aceea ploioasa de septembrie, privind cele doua mari iubiri ale mele cum mergeau de mana spre intrarea din scoala.

-Tati, spune tu, uite cum arat cu bluza asta pe mine…
Vocea Ilincai m-a trezit brusc din reverie.
-Allan…
Am auzit vocea Anei din spatele Ilincai.
M-am uitat amuzat la amandoua, parca erau nepoatele mele cand erau mici si se certau pe haine.
-Ana, trebuia sa plecam de 20 de minute. Oamenii aceia ne asteapta la deschidere. Este un versinaj , nu mergem la parada modei.
Da, da! bombanira ele in acelasi timp. Tu te imbraci cu orice, ce-ti pasa.
Intr-un final, dupa alte 45 de minute, am iesit pe usa vilei avand in mana mea palma Anei iar de brat bratul Ilincai.

Vernisajul era unul de fotografie.
Ilinca furase gustul Anei pentru arta, fotografia era una din pasiunile ei, iar in seara aceasta impreuna cu niste prieteni de ai ei, intr-un pub vechi, organiza o expozitie de fotografie alb-negru.
O priveam pe Ana cat de fericita si mandra era si pentru mine asta insemna totul.

Imi aminteam cata bucurie am citit in ochii ei atunci cand am mers la maternitate si am luat-o acasa pe Ilinca.
Era un copil extrem de slabut pentru varsta lui.
Mama ei naturala murise la nastere iar tatal plecase in lume lasandu-o pe Ilinca bunicilor.
Din pacate ei s-au stins, unul dupa celalalt la doar cateva luni, iar Ilinca a ajuns la un orfelinat.
O prietena de a Anei, care lucra la un ONG ii povestise de Ilinca, iar alegerea noastra a fost rapida.
Au fost ceva probleme cu actele, ca orice birocratie romaneasca, dar in momentul in care Ana a luat-o prima data in brate, iar Ilinca a privit-o si a zambit , din secunda aceea o fericire greu de descris ne-a inundat viata.

Acum, in seara aceasta, le priveam pe amandoua zambind si o recunostita profunda pentru divinitate, imi insotea fiecare celula din mine.
Da, alaturi de ele doua, viata mea este implinita.

FOTO : Internet

Un comentariu

Din categoria Fără categorie

Un răspuns la „Ilinca

  1. Bunul Dumnezeu sa va ocroteasca, sa aveti parte de zile senine si binecuvantate !!! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s