Inceputuri

Putin ametit, spriinit de balustrada balconului, ma jucam cu cercurile de fum ale tigarii.
Era o noapte superba de vara, iar racoarea aerului de afara imi facea atat de bine. Priveam prin geamul usii balconului la perechile ce dansau inlantuite.
O priveam.
Avea un zambet aproape perfect.
Tipul de care aproape se lipise, ii soptea ceva la ureche. Radea cu el. Intotdeauna era pusa pe sotii, intotdeauna avea un comentariu spiritual pentru orice situatie.
Am tras un fum de tigare ce l-am simtit pana in adancul sufletului meu.
Intr-o rochita pana la genuchi ce-i lasa sa se vada picioarele subtiri, pielea creola ce contrasta perfect cu imbracamintea, parul lung pierdut pe umeri.
Imi placea mult parul ei. Un saten inchis o culoare ce am adorat-o intotdeauna. Defapt ce nu-mi placea la ea?

Usa balconului s-a deschis brusc, lasand ca linistea noptii sa fie sparta de ritmul unei melodii lente.
Era B cu doua beri in mana.
-Aici ai fugit? nu stiam unde ai disparut.
-Am iesit sa fumez o tigare si sa ma mai aerisesc.I-am raspuns fara chef.
B isi aprinse si el o tigare, trase un gat lung de bere si rosti suparat:
-De o ora danseaza doar cu ala.
-Danseaza doar cu ala, pentru ca tu nu o inviti. I-am replicat eu.
-Da-ma, iti e usor sa vorbesti. Nu vezi ca ma ignora total.
-Sensei, nu te supara. De doua luni facem scenarii. De doua luni ti-am spus n-spe mii de variante a o aborda. Cred ca am baut ceva lazi de bere stabilind in cel mai mic detaliu ce sa-i spui, cum sa-i spui. Eu nu pot vorbi in locul tau. Iti place, Ana. Spui ca esti indragostit pana peste cap de ea. De cate ori ne intalnim vorbim doar despre ea. Dar intr-un final nu faci nimic pentru a o aborda, pentru a o cuceri.
Am tras si eu o gura de bere, desi ma simteam deja ametit. Ma saturasem.
Ma saturasem ca zi de zi sa-mi rasucesc singur acest cutit in rana.

-Uite, Allan, cum sta agatata la gatul lui ala. Cum vrei sa ma duc sa vorbesc cu ea?
Sensei. Am baut. Poate c-am mult. Dar jur ca nu te inteleg. Am vorbit de petrecerea din seara aceasta de mai bine de o luna. Din momentul in care sora mea a invitat-o pe Ana, zi de zi vorbim doar de ea.
Ii tot scoatem in evidenta frumusetea, calitatile, care evident ca sunt. Am tot facut scenarii cum se va desfasura aceasta petrecere.
Iar in seara aceasta, in afara ca am baut mai mult decat ar fi fost necesar, nu s-a intamplat nimic.
-Allan, tu te uiti la ea? E atat de tacanita, atat de dezinvolta, ma inhiba. Uite, beau berea asta si promit ca merg si o invit la dans.
-Da, stiu, am replicat eu, mai mult pentru mine, cand deja B intra pe usa in casa.

Ma jucam cu fumul de tigare, privind-o. B a trecut pe langa ea fara sa schiteze nici un gest. Nu ma surprindea.
Pentru o secunda mi s-a parut ca, Ana a privit spre mine. O luasem razna. Probabil de la bere. De ce s-ar fi uitat Ana spre mine…?!
Curand zorii diminetii ne-au imbratisat tandru, invitatii plecand spre casele lor.
Am ramas doar eu cu B, pierduti pe o canapea. Aceleasi vorbe, aceeasi Ana, aceleasi regrete.
Poate din cauza alcoolului, poate din cauza tensiunii, dar am urlat putin la el.
Pur si simplu ma sfasia toata aceasta situatie. Tineam ascunse in mine niste sentimente atat de puternice pentru cineva, pentru el.
Iar el isi batea joc si de el si de mine.
Am crescut impreuna. Ne cunosteam de mici copii. Am locuit intotdeauna la cativa metri unul de celalalt. Ieseam impreuna, pierdeam nopti si vorbeam despre orice.
Nu puteam sa trec peste asta si sa-i spun ca eram indragostit de aceeasi fata de care se indragostise si el.
Ce mai conta. Oricum viata ma lovise miseleste. Ce mai conta inca o lovitura.
Daca reuseam sa-l duc aproape de ea, poate fericirea lui, imi va o cat de mica satisfactie ca cel mai bun prieten este feicit.

Dar el nu facea nimic.
In afara de a vorbi cu mine de ea, nu facea absolut nimic.
Il speria, il inhiba felul ei nebun de a fi. De multe ori traiam cu senzatia ca defapt el se indragostise doar de fata tacanita a grupului si nu de ceea ce era acea fata.
I-am spus-o o data.
Mi-a replicat taios ca nu e treaba mea.
Am vorbit mult. Era clar ca si aceasta petrecere a fost un esec. Alta ocazie in care sa fim in acelasi loc cu ea nu mai exista. Am convenit ca unica solutie era sa o invite in oras.
Dar cum sa o faca, cand el nu parea capabil sa scoata doua cuvinte in preajma ei?
Intr-un final am stabilit sa-i scriem o scrisoare, asa cum se facea pe vremuri si sa-i declare acolo ceea ce simte si sa o invite si in oras.
recunosc ca ideea de a o face in modul vechi, mi-a aprtinut.

Din pacate toate incercarile lui de a scrie erau jalnice.
Fara substanta, terne, doar cuvinte ce nu puteau seduce nici macar o fatuca oarecare, dar o tipa complexa asa cum era Ana.
Intr-un final am renuntat. Nu avea nici un rost.
Scria catastrofal, gandurile lui nu transmiteau nimic.
Unica solutie era sa o scriu eu si sa o citeasca el.
Lucru deloc simplu avand in vedere sentimentele ce i le purtam Anei.

Seara tarziu, singur, m-am asezat la masa din bucatarie, mi-am luat pachetul de tigari si scrumierea si am inceput sa desenez pe hartie.
Am inchis ochii si i-am vazut zambetul.
I-am vazut chipul cum imi soptea ceva la ureche, parul lung ce-mi mangaie fata. Am lasat ca tot ce ardea in mine de atatea luni sa se reverse pe bucata aceea de hartie.
Eram convins ca cele mai multe din cuvinte nici nu vor fi citite. Oricum era prea lunga.
Nici nu stiam daca Anei ii placea sa citeasca.
Cred ca am terminat undeva spre dimineata.
Cand m-am uitat erau cred ca 6-7 coli A4 scrise complet.
Evident ca era prea mult.
Asa ca impreuna cu B , a trebuit sa sortam din ele.

Dupa ce a citit, m-a privit si pentru prima si ultima data, B m-a intrebat.
-Ba tu te bagi peste mine, iti place de Ana?
Cred ca si el simtea ceva.
-Te credeam un prieten adevarat sti ce simt pentru ea.
-Nu. ma! stai linistit. Sti ca eu ma gandesc la Georgiana. Am replicat cu jumatate de gura.
Se pare ca pentru el a fost convingator.

In seara aceea am mers la ea.
Locuia la cateva blocuri de mine.
Ne-am plimbat mult pana acolo, am fumat un pachet de tigari.
Nu avea curaj, nu parea hotarat. De data aceasta eu eram cel care nu mai doream sa dau inapoi. Undeva in adancul sufletului meu chiar imi doream ca Ana sa citeasca acele randuri.
Chiar daca nu va sti niciodata cine le-a scris, imi doream sa simta acel gust dulce al dragostei.
Am intrat in blocul ei si am urcat cu liftul un etaj mai jos.
Am stat 20 de minute acolo incercand sa-i explic cum sa o faca , cum sa-si pastreze calmul, am fumat mai multe tigari si intr-un final a urcat la usa ei.

Nu raspundea nimeni.
B, era tentat sa renunte, a facut cativa pasi spre scara, cand usa s-a deschis…
Era Ana.
Din locul in care eram, printre balustrade, o vedeam perfect.
Era atat de frumoasa.
Dumnezeule cat mi-as fi dorit sa fiu cu un etaj mai sus spre cer…
Dar nu eram.
Nu am mai rabdat si am plecat nervos pe scari in jos.
Saream cate doua trepte parca dorind sa intru cu totul in pamant.
Nu, nu eram deloc ok.
Am iesit in fata blocului. Mi-am aprins o tigare tragand cu sete din farama aceea de drog ce acum mi se parea izbavitoare. M-am sprijinit de un gard privind spre nicaieri.
Nu stiu cat a trecut. Nici nu cred ca-mi mai pasa.
Cand s-a intors, mi-a spus ca a acceptat. M-am prefacut ca ma bucur.
Sau poate chiar ma bucuram.
Era inutil.

Publicitate