Gri

 

gri

Gandurile ei pierdute dansau printre stropii de ploaie ce curatau griul dintr-un oras anost. Privea raspunsurile lui pe telefon, dar totul parea strain, un limbaj pe care era incapabila sa-l mai inteleaga.
Absenta, se sprijinea de masa de la bucatarie incercand sa inteleaga ce s-a intamplat cu ea, cum a ajuns aici.
Ce o sa faca mai departe?

Pentru cateva secunde chipul plin de zambet al lui Allan ii trecu prin fata ochiilor si un sentiment inexplicabil de teama o invalui, trupul tremurand spasmodic.
Ecranul telefonului licari intermitent semn ca primise un mesaj.
-O sa fie bine, iti promit.
Zambi amar, stiind ca dincolo de cuvintele lui frumoase se ascunde un ocean cenusiu de teama si disperare.
Se lasa sa cada pe canapea prabusindu-se neajutorata.
Cum sa-i explice ca lucrurile nu sunt asa simple cum le vede el?!
Ca totul in sufletul ei este atat de complicat incat nici ea nu mai deosebeste intunericul de lumina.
Stia ca este un om minunat, dar asta nu o ajuta cu nimic.
Problema venea din inuntru ei si nici o interventie din afara nu avea cum sa rezolve lucrurile.

Pentru cateva secunde se intoarse in timp si simtii aceeasi furie, teama si neputinta de acolo de unde a inceput acest joc stupid care acum a reusit sa o blocheze.
Imagini neclare, vechi, se derulau prin fata ochilor ca intr-un film prost, dar care devine o parte din realitatea trista a unui destin.
Lacrimile, nepasarea tipului care-i calacase in picioare sentimentele, sperantele ei infinite, dragostea sangeranda.
Ura si dorinta de razbunare.
Au trecut atatia ani de atunci si totusi parca s-a intamplat ieri.
Nici nu stia pe cine ura mai mult. Pe el, cel care o inselase, sau pe ea pentru ca mizase tot ce avea mai bun pe un pariu gresit.

Inca din adolescenta Ana isi construise o imagine de copil independent, rebel, o masca ce-si dorea sa arate lumii cat mai putin din temerile ei, din personalitatea ei sensibila,din faptul ca dincolo de aparente era o fiinta capabila de furtuni emotionale peste puterea de intelegere a unui om obisnuit.
Reusise sa ascunda aceasta latura a personalitatii atat de bine de toti ceilalti, incat putini puteau percepe ce se ascunde dupa zidul inalt cel ridicase singura.
Cand l-a pierdut pe Nuaj, inselata si parasita, lumea ei s-a zdruncinat din temeli. Ura pe toti si tot, dar mai ales pe ea.
Se simtea atat urata,cu forme grobiene, demna de mila, si toate astea in timp ce teama ii strabatea fiecare celula. Oare era chiar atat de banala, insipida, incat Nuaj a cautat altceva?
Se privea in oglida si ura fiecare particica din trupul ei.
Durerea ii ardea carnea si sufletul.

Pe fondul acelei prabusiri dureroase in viata ei a aparut Leur.
Un tip comun fara stralucire, dar care prin bunatatea lui contrasta cu demonul ce inca ii macina sufletul. Imaginea lui Nuaj.
Nu, niciodata nu a simtit acei fluturi in stomac atunci cand era in preajma lui Laur. Nu era genul acela de tip. Ii ofera o siguranta care atunci i se parea ca este tot ce conteaza.
O placea intr-un gri cenusiu.
Fara scantei, fara iluzia drogului dragostei dar cu certitudinea ca va ramane acolo. Uneori cand pare imposibil sa fi capabil sa atingi aripile ingerilor te multumesti cu zambetul pamantenilor.
Chiar daca nu te poate face sa zbori sti ca va fi langa tine pe pamant.

Casatoria, apoi un copil, au fost etape pe care le-a bifat din nou gri, fara culoare, parca intr-un traseu care nu conta unde duce si in care atingi marcajele din inertie.
Viata ei s-a transformat intr-o calatorie anosta, in care ea era un simplu spectator tacut, lipsit de vlaga si imaginatie.
Ceva parea ca a murit in ea si intr-un fel ea se impacase cu asta.
Apoi, parca de nicaieri, din cenusa sufletului ei, dupa multi, multi ani, samanta pe care credea ca a ucis-o a inceput sa incolteasca.
O voce muribunda a inceput sa-i sopteasca ca-si doreste sa traiasca.
Sa simta arazand iar flacarile iubirii.
Sa simta sarutari, sa traiasca din nou o noapte plina de pasiune.
Brusc a inteles ca defapt ea nu s-a casatorit cu Laur. Defapt ea a murit in acea zi cand a spus :Da

Nu, nu el era de vina.
Laur era un om normal, dureros de normal. Nu exista scantei, nu exista nimic. Erau acel gen de familie pe care ea il ura atunci cand era adolescenta.
Aveau o situatie materiala buna, aveau un copil, dar erau atat de goi, de straini. Uneori avea impresia ca sunt doar actori intr-o piesa de teatru si ca fiecare dintre ei incearca sa-si joace rolul cat mai bine.
Si il jucau. Dar ea nu-si mai durea asta.
Ii era dor de viata. Ii era dor sa iubeasca si sa urasca. Sa fie fericita si sa fie trista. Simtea nevoia sa fie din nou vie.
Stia ca acest foc al ei l-ar ucide pe Laur tocmai pentru ca el credea ca sunt familia perfecta. Ori de cate ori a incercat sa discute cu el, Laur o privea surprins, inapt sa inteleaga ca ceea ce pentru el este o viata normala pentru ea este o moarte in chinuri. Si asta o deruta si mai tare. Faptul ca putea sa-i faca rau unui om care nu-i gresise cu nimic.
Doar a fost omul nepotrivit in momentul nepotrivit al vietii ei.

Si cum lucrurile nu erau suficent de complicate, de undeva din abisul trecutului, a aparut Allan.
Pe Allan il cunoscuse inca din adolescenta, dar atunci nu a fost nimic intre ei. Era un pusti timid, retras pe care nu-l privise niciodata ca pe un posibil partener.
Acum se transformase.
Era un tip sensibil, manierat, romantic, care, intr-un mod pe care nu reusea sa-l inteleaga pe deplin, reusea sa o fascineze asa cum putini reusisera sa o faca. Modul in care o trata, incercarile lui repetate de a o seduce, faptul ca Allan reusea sa vada in ea lucruri de care nici ea numai era constienta, totul o bulversa atat de tare.
Simtea ca Allan este indragostit nebuneste de ea si acest sentiment o flata si ii creea din nou acea senzatie teribila ca este deosebita. Pentru prima data, dupa zeci de ani, se simtea ea.

La inceput a privit totul ca pe un joc, ca pe o evadare din rutina vietii anoste pe care o ducea, dar intr-un fel sau altul Allan reusise sa o cucereasca.
Ii lipsea atunci cand nu vorbea cu el si pentru prima data si-a pus intrebarea :
-ce ar fi… daca.
Aproape uitase cum este sa viseze.
Si cum toata aceasta nebunie nu ar fi fost suficenta, prinsa intre monotonia lui Laur si imaginatia lui Al un alt cutremur ii zdruncina din temelii bruma de echilibru care mai exista. Jobul.
Viata ei profesionala era identica vietii sentimentale. Cum ar fi putut sa fie altfel?
Atunci cand imbratisase viata terna, gri, alaturi de Laur isi alesese o cariera pe masura. Una monotona cu satisfactii financiare dar lipsita de scanteie, de frumusete. Profesional retraia la job, zilnic, imaginea fidela a casniciei cu Laur.
Nu avea de ce sa se planga, dar nici fericita nu era.
Ca o partida de sex in care nu atingi nici o data orgasmul dar o faci pentru ca trebuie facuta.

Privea in gol pe geamul umed cautand raspusuri care nu existau.
Clau. Clau era pustiul ei si a lui Laur. O minunatie de copil. Uneori avea senzatia ca el era singura ei legatura cu lumea reala.
Inca de la nasterea lui, Ana investise in el toate sentimentele de care era capabila. Clau devenise pentru Ana nu doar fiul ei, el era si iubitul, amantul el era suma tuturor sentimentelor ei.
Uneori constientiza ca este o greseala ceea ce face dar in oceanul de singuratatate, Clau simboliza dragostea perfecta pentru ea.
Ideea de al dezamagi, de al pierde asa cum l-a pierdut candva pe Nuaj era inacceptabil pentru Ana. Ar fi preferat sa moara decat sa faca un lucru care ar putea sa-l dezamageasca pe Clau.
Pentru stabilitatea financiara ce i-o ofera acel job si care-i permitea sa-i ofere lui Clau tot ce-si doreste, actualul loc de munca devenise vital pentru ea.

Statea singura in bucatarie si cauta sa inteleaga ce se intampla cu ea. Se simtea prinsa ca intr-o mlastina de nisipuri miscatoare in care orice zbatere te afunda si mai mult.
Ploaia de afara nu reusea sa spele din miliardele de ganduri negre ce-i stapanea fiecare particica din ea.
Mesajele lui Allan prin care incerca sa-i fie aproape, pareau niste cuvinte straine. Privea in gol incercand sa zareasca o raza de speranta dar nu vedea decat teama. Propria teama.
Se simtea rupta in milioane de bucati si fiecare particica din ea incerca sa faca altceva. Ar fi vrut sa divorteze si sa-si traiasca propria viata, dar o parte din ea isi dorea sa ramana alturi de Laur.
Nu dorea sa-l raneasca. El nu avea nici o vina. Da, era monoton, previzibil, lipsit de scanteie dar in acelasi timp stia ca o iubeste si ca ar face orice sa o protejeze.
Cu toate astea erau parti din relatia cu el care o facea sa se simta moarta pe dinauntru. Era inca atat de tanara iar el nu reusea sa o mai faca sa simta asta.
Care era solutia?
O parte din ea simtea ca s-a indragostit iremediabil de Allan.
De felul in care reusea sa trezeasca in ea lucruri pe care le credea pierdute. Allan era partea visatoare din ea. Relatia cu el ii amintea de felul in care era ea cu adevarat. Dar merita sa riste totul pentru a se arunca in necunoscut? Totul parea atat de complicat.
Ii era atat de teama de totul.

Totul in jurul ei era atat de gri. Atatea intrebari si atat de putine raspunsuri.
Si ploaia asta sacaitoare…

NOTA: Aceste randuri le-am scris cu ceva timp in urma, acum doar le-am refacut si republicat. Asa cum am spus-o intotdeauna, personajele si sensul fiecarui text nu trebuie sa fie ancorate obligatoriu in realitate. Eu ma joc cu sensul povestilor, plimb personajele in diferite situatii.
Fiecare om este liber sa se joace cu imaginatia.

Un comentariu

Din categoria Fără categorie

Un răspuns la „Gri

  1. Ioan M.

    A republicat asta pe Cronopedia.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s