Blogging si unicorni

Diferenta intre blogging si dansul amator cu literele.

Tu crezi in unicorni? Ai zburat vreodata seara in seaua lor mangaindu-le coama si cantand fericit printre stele? Ai visat vreodata la copaci vorbitori si campii de maci pe care pasesti descult, undeva pe o planeta necunoscuta?

Ti se intampla uneori atunci cand scri, ca literele sa te controleze pe tine si nu invers, sa simti ca in mintea ta cuvintele devin un torent, ca o viitura nestavilita de munte, iar tu sa nu faci altceva decat sa te supui si sa asterni pe hartie noroiul si apa ce curg prin tine?

Intotdeauna am avut o problema cu termenul de blogger. Defapt, pentru a fi mult mai sincer, cu ceea ce a devenit aceasta pasiune. Sunt suficent de batran pentru a sti cum a aparut acest fenomen. Vanatori de fluturi imaginari ce au inceput sa creeze universuri noi, necunoscute, oameni diferiti de toti ceilalti ce puneau pe hartie frumosul din ei.
Nu vorbesc de valoarea literara.
Era doar o pasiune pura, o nebunie a unor oameni ciudati.

Totul a fost fascinant pana ce primul blogger care scria nebuneste de bine a fost contactat de cineva pentru o reclama pe pagina.
In acel moment inocenta, parfumul acela suav de vara a disparut.
Blogging-ul a devenit o mizerie de afacere ca oricare alta.
Oamenii nu mai calareau pe unicorni, nu mai alergau desculti prin vise, au inceput sa fie obsedati doar de maximilizarea profitului.

Lumea aceasta, a visatorilor, a nebunilor frumosi, a fost tarata in mocirla, iar cu ghetele pline de mizerie au urcat tot mai sus tipi ce nu au si nu vor avea nici o legatura cu ideea de a face o compunere de clasa a doua.
Vulgaritatea prinde si face like-uri?
Apai, atunci sa dam cat putem cu vulgaritate.
Am vazut oameni care posteaza si cate 5-6 texte pe zi doar din dorinta de a atrage cat mai multi vizitatori.
Desi nici unul din acele posturi nu spune absolut nimic.

Saptamana trecuta, o persoana ce tinde sa-mi devina tot mai draga din aceasta lume virtuala, m-a intrebat daca nu vreau sa vin la o intrunire a bloggerilor. I-am raspuns sincer ca eu nu sunt blogger. Nu am ce cauta intr-o lume in care nu ma regasesc. La acea intrunire au fost oameni dragi mie, pe care-i citesc cu placere.
Doar ca pentru mine, nici ei nu sunt bloggeri.
Ei sunt unicorni frumosi ce zboara deasupra viselor.
Nu am sa dau nume, pentru ca ar fi o lista lunga, dar toate blogurile pe care le urmaresc si unde mai postez, pentru mine sunt doar o lume disparuta, cu oameni frumosi si visatori.

Imi place sa citesc. Dimineata pierd ore crosetand printre bloguri. Pentru mine, oamenii acestia fascinanti sunt un univers paralel, niste suflete ce calatoresc dincolo de timp si spatiu si povestesc despre visele lor, despre iubirile sau dezamagirile lor, despre frunzele din Canada, despre o lume vie plina de emotii.
Nu cred sa citesc un blog care sa fie in top 1000 zelist.
Dar oamenii acestia ma fac sa revin zi de zi, cu aceeasi placere, chiar si intr-o zi in care randurile lor nu sunt… uaaauuu.

Ieri au fost persoane care au redistribuit un text de al meu. Desi a fost magulitor si le multumesc, nu pot spune ca am simtit ceva special. Nu caut atentie. Locul acesta este doar un univers in care copacii vorbesc, iar personajele sunt doi nebuni tacaniti si colorati.
Poate ca as fi vibrat daca as fi citit un comentariu in care un tip mi-ar fi spus ca datorita acelui text a mers acasa si a daruit o floare iubitei lui. Avea un sens. Dar asa.
Au fost doar ganduri. Cu totii stim ca aceasta este realitatea. Si printre voi sunt Ane care reusesc sa scrie un text pe blog dupa 10 ore de munca, doi copii de periat si alte nebunii pe cap.
Vreau sa ma fac bine inteles. Eu nu spun ca este bine. Nu cred ca o femeie trebuie sa-si sacrifice viata, asa cum o face Ana din textul meu. Dar aceasta este realitatea. Nu este o alegere.
Nici macar pentru ea. In visele noastre tot timpul speram ca vom schimba asta.
Dar pana atunci sunt seri cand adoarme inainte de a atinge cu capul perna.

Tu crezi in unicorni?
Nu este asa ca lumea ar fi atat de trista fara ei?

Dimineata dansez cu Ana, cu unicornii si alerg nebun prin campul acela de maci dupa planeta aceea necunoscuta. Fara ei, fara ea, nu as putea tasta nimic.
As fi doar un om gol, fara viata.
Cat de trist ar fi sa traiesc intr-o lume fara mine.:)
Si sa scriu…
Randuri construite din caramizi fara vise si iluzii.
Sa vanez doar notorietate.

Tu crezi in unicorni?

Publicitate