Cafea cu parfum de iubire.

Este sfarsit de saptamana, sfarsit de luna, perioada in care viata ta o ia razna, cand fiecare particica din tine lupta sa supravietuiasca unei presiuni nebunesti. Fiecare secunda devine infinit, fiecare bula de oxigen o incercare disperata de a te reincarca.
Gandurile se pierd strivite de cifre, ai vrea sa poti inchide ochii cinci minute, dar cine m-ai are timp pentru …
Privesti la hartiile din fata ta, biroul pare ca danseaza cu ele, clipesti si cauti din priviri sursa ta de energie.
Ea pare singurul lucru indestructibil din universul tau.
Cana de cafea ce te priveste seducator, cerandu-ti sa o saruti asa cum doar tu sti sa o faci.

Iubesc diminetile cand stai cu capul pe piptul meu, ti ochii inchisi si-mi vorbesti. De ceea ce avem de facut in ziua aceea, despre planurile noastre de weekend, despre pulovorasul acela de lana, dragut, pe care l-ai vazut pe un site si pe care doresti sa ti-l ei.
Iti plimbi unghiile pe gatul meu si-mi asculti fiecare bataie a inimii.
Incerc sa te trezesc cu saruturile mele, dar unica metoda de a te convinge sa te ridici din pat ramane cea in care eu sunt cel care face cafeaua in dimineata aceea.
Stiu ca ai ma privesti cu ochii tai dulci, ai sa ei cana cu Mrs always right si sarutandu-ma ai sa-mi spui seducator:
-Multumesc baby, esti dalmatianul meu preferat.

Iti amintesti ziua aceea perfecta de iunie cand scaldati in soarele imbietator al unei dimineti pariziene ne jucam cu degetele, tinandu-ne de mana, obositi dar fericiti? Cu o seara inainte colindasem ca niste nebuni toate stradutele perifieriei, apoi ne plimbasem imbratisati, mult dupa miezul noptii, pe malurile Senei. Te jucai cu degetul in causul palmei mele si pentru prima data te-am vazut cu adevarat fericita si impacata cu tine.
Am petrecut pana dimineata tarziu in patul acela vechi din hotelul ales de tine, iar acum cafeau din fata ta era tot ce ne mai tinea ochii deschisi.
Dumnezeule si cat de bine mirosea cafeaua aceea pariziana.
Si cat de superb aratai tu, mangaiata de soarele acela de vara….

Si a fost greu.
Cand cuvintele au disparut, cand soaptele de alint s-au transformat in tacere.
Ne-am pierdut. Am pierdut magia unei lumi ireale in care noi doi am calatorit desculti cautand nemurirea.
Speram sa-ti fie dor.
Inca visam ca in haul acela de tacere, dimineata sa stai sorbind din cana de cafea, cautand cu bucurie si placere randurile mele. Cumva imi doream ca in aburul dulceag al lichidului negru, in sufletul tau sa-ti fie ingrozitor de dor de mine.
Sa-ti lipsesc la fel de mult cat imi lipsesti tu mie.
Visam ca in timp ce-ti sorbeai cafeaua privind la literele de pe ecranul telefonului, sa-ti fi dorit atat de mult sa fie altfel.

As vrea sa-ti pot mangia parul, sa-ti sarut cei patru ochisori ai tai obositi si sa te fac sa zambesti. Macar o secunda. Atat cat sa te incarci cu energia de a continua.
As vrea sa te pot tine in brate, sa-ti lasi capul ciufulit pe pieptul meu, sa inchizi ochii si sa te pierzi cu totul. Pentru cateva clipe tot ce este acum sa dispara, iar singurul lucru viu sa fiu un miros imbietor de cafea proaspata.
As vrea sa te privesc cum sorbi din ea cu buzele tale minunate, evadand din tot ce inseamna realitate.
Astazi este 29 septembrie, ziua cafelei.
Mica, marea ta dragoste…😘

Publicitate