Scrisoare de departe

6a00d83519315253ef010535ece522970b.jpg

Buna, draga mea Ana.

Au trecut aproape doua saptamani de cand am parasit Romania, zile ce mi s-au parut ani, poate chiar secole.
Aici, in oraselul acesta lipsit de viata, totul este atat de diferit de zbuciumul de dincolo de oceanul ce ne desparte.
Oamenii sunt mai linistiti, mai calmi, dar fara zambetul tau parca totul este trist si gri..

Diminetile sunt reci, iar atunci cand ma trezesc inca obisnuiesc sa intru pe telefon sa caut acel mesaj de buna dimineata de la tine.
Uit mereu ca aici nu am internet.
Cat de straniu mi se pare cand urc in taxi dimineata si sa nu pot sa-ti mai trimit o poza in care sa te fac sa zambesti, acele cuvinte care sa-ti faca ziua mai frumoasa.
Uneori ma amuz singur amantindu-mi cat de ciufuta te trezeai. Doar cafeaua aceea amara te mai indulcea putin :)))
Imi lipsesc toate astea.
Imi lipseste fiecare dimineata in care nu mai caut pe telefon nimic.
Uneori ma intreb daca si tu simti la fel.
Probabil ca da.
Probabil ca si tu ti-ai dori macar sa sti daca sunt bine. Dar sti ca nu ai cum sa o faci.

Sunt bine, piersicuta mea.
Rutina zilnica, multa munca, rar un iesit in oras.
Incerc sa ma ingrop in treaba pentru a mai ostoi din dorul de tine.
Uneori reusesc, de cele mai multe ori nu.
Imi este dor. Ingrozitor de dor.
Am trecut intr-o zi in graba pe langa un loc unde era wifi gratuit. Eram in masina, a durat maxim 20 de secunde.
Am apucat doar sa intru putin pe o retea de socializare si sa te vad in graba. Ce surpriza placuta.
Ador felul in care ti-ai facut sprancenele. Doar esti Ana mea cea nazdravana :)))
Doamne cat imi doream sa-ti transmit asta.
Cand eram langa tine reuseai intotdeauna sa mi mangai privirea cu atat de multe lucruri frumoase. Parul, unghiile tale colorate (si rupte uneori  🙂 ), sarmul ce te transforma intr-o nebuna speciala.
Imi placea sa te tachinez.
Dumnezeule cat de mult imi placea. Iar tu niciodata nu te lasai mai prejos.
Cred ca daca cineva ar fi citit multe din convorbirile noastre, camasa de forta scria pe amandoi…:))))
Aici, departe de tine, toate astea mi se parc, parca dintr-o alta viata.
O viata pe care desi am pierdut-o, inca nu vreau sa renunt la amintirile frumoase din ea.

M-am murdarit de cerneala pe degete. :)))
Nu am m-ai scris cu un stilou o scrisoare, cred ca din anii liceului. Este atat de straniu.
Eu care-ti scriam epistole intregi, cuvinte ce-si doreau sa te faca sa te simti o mica printesa intr-o lume imaginara, acum privesc o coala alba incercand sa introduc un miliard de sentimente, ganduri vise, intr-o fasie de alb mult prea mica pentru ceea ce simt.
Imi este imposibil.

Tu cum esti, zana mea?
Tot la fel de mult muncesti? Tot cu hartiutele tale?, cu ochii carpiti de oboseala si noptile in care adormi inainte sa atingi perna? Seri cu teme, oboseala dar si satisfactia ca faci ceea ce trebuie?
Cum esti, iubita mea, cu proiectul acela ce il tineai secret din superstitie?
Sper din tot sufletul sa fie un inceput nou pentru tine.
Ai nevoie de asta.
Ai nevoie de ceva al tau si doar al tau. Nu stiu daca acum, nu stiu daca cu acest proiect, dar stiu ca intr-o zi tu vei avea drumul tau, unul pe care-l meriti atat de tare.
Esti un om minunat, zana mea. Un om cu suflet de aur.
Cumva ai sa-ti gasesti drumul tau.

Daca-mi lipseste ceva ingrozitor de mult, aici la mii de km de tine, este ca nu sunt langa tine pentru a te mangaia atunci cand iti este greu.
Din secunda in care te-am cunoscut si pana in ziua in care ne-am luat la revedere pe aeroport am stiut ca esti puternica ca un munte, ca esti o femeie deosebita.
Te vei ridica mereu, ori de cate ori vei fi ingenuchiata.
Dar tare mult imi placea sa stau langa tine si sa-ti mangai sufletul ala frumos atunci cand erai coplesita de oboseala si probleme.
Recunoaste ca-ti placea copilaria noastra.
Modul in care am stiut mult timp sa ne jucam, sa ne creem o lume a noastra care sa ne ajute sa depasim anumite momente.
Recunoaste ca in felul noastru am stiut sa fim deosebiti chiar si prin aceasta poveste.

Draga mea, Ana.
Fara internet, fara aproape nici o posibilitate de a comunica cu tine, nu-mi ramane decat sa sper ca sunt inca acolo, in sufletul tau.
Imi place sa cred ca macar in momentele tale ascunse, iti spui soptit, incercand ca nici tu sa nu auzi:
– imi lipseste tacanitul ala care acum e departe.
Nu stiu cand vei citi aceste randuri, dar cu siguranta dorul de tine va fi acelasi.
Am vrut sa sti ca indiferent de distanta intre noi doi, tu vei fi si vei ramane intotdeauna Ana de care m-am indragostit acum 25 de ani.
Am vrut sa sti ca inca mai zambesc cand ma gandesc la balsamul tau de argan :)), ca mi-a placut mult “ceva” si ca mi-as fi dorit sa fiu acolo pentru a fi primul care iti face un compliment frumos pentru sprancenele tale.
Sunt plin de cerneala pe maini pentru ca am vrut sa simti ca intr-o alta lume, peste mari si tari, ai inca omul tau drag.
Ai grija de tine, Veve!
Cu drag, al tau Allan.

Anunțuri

5 comentarii

Din categoria Fără categorie

5 răspunsuri la „Scrisoare de departe

  1. Farmecul scrisorilor pe hârtie…

    Apreciat de 1 persoană

  2. Un parfum aparte, de care îmi era dor.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s