A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti. A fost o dată, de demult, un tip incapabil să se maturizeze emoțional, un visător nebun ce trăia convis ca iubirea vindeca tot.
Cei care-mi urmăresc postarile sau mai citesc din textele mele de pe blog stiu ca stilul meu de a ma exprima si de a pune pe hârtie sentimentele este unul romantic, naiv, greu de digerat pentru cei ancorati în realitate.
Ieri un amic, intr-o discutie întâmplătoare, mi-a mărturisit că el nu mai urmărește de ceva timp postarile mele pentru ca sunt mult prea siropoase. Mult prea dulci. Ca in viata reala oamenii nu-si vorbesc asa, ca realitatea este despre altceva decat despre romantism.
Am stat, m-am gandit si am realizat ca tipul avea dreptate. Viata, viata asa cum o cunoastem noi, nu este doar despre romantism. Traim intr-o societate de consum, iar viata este in primul rand despre consum. Haine, rate, meditatii si toate astea cu bani.
Viata reala nu este despre zane si despre ai sopti in fiecare dimineata persoanei pe care o iubesti ce ochi frumosi are.
Sunt constient ca cei mai multi care intra pe profilul meu nu se regasesc in cuvintele mele siropoase, in romantismul meu naiv, dar din pacate eu nu stiu si nu vreau sa scriu altfel si despre altceva.
Si eu, ca toti ceilalti, am o viata reala. Cu cheltuieli, datorii, zile bune si zile proaste. Dar prefer sa scriu despre sentimente, vise si iluzii si nu despre ambitii efemere de a acumula bunuri.
Candva am regasit o persoana minunata. Viata mea s-a schimbat, iar soarele mi-a maturat sufletul, incalzindu-l. O buna perioada de timp m-am jucat cu literele, aici si pe blog, incercand sa-i daruiesc acelui suflet drag o altfel de stare.
Mi-am dorit mult ca atunci cand intra pe telefon, cand timpul ii permite asta, sa citeasca cateva randuri…altfel.
Nu despre probleme, nu despre rate si bani, nu despre toate cele de zi cu zi care vin peste noi ca o avalansa. Am vrut ca pentru cateva minute sa se rupa de viata reala si sa citeasca cateva pasaje siropoase, imature, naive, am dorit ca sufletul ei, macar pentru cateva clipe sa se simta alintat, rasfatat. Chiar daca dincolo de limita maturitatii.
Poate ca uneori exagerez. Poate ca viata nu este ca in visele mele. Ca in calatoriile mele imaginare. Dar cu ce ar fi ajutat-o pe acea persoana la care tin mai mult decat la orice pe lumea asta, sa scriu despre viata reala?
Sa-i povestesc de disputele de la job, de multa mizerie care ne inconjoara pe fiecare dintre noi ? Cu ce ar ajuta pe oricine isi iroseste din timp pentru a citi randurile mele daca ar gasi aici ce oricum gaseste in viata reala?
Sunt un tip imatur emotional,naiv, dar nu tampit. Stiu ca cele mai multe din textele mele nu au nici macar un cititor. Stilul meu de a scrie nu se mai pliaza pe asteptarile de acum.
Oamenii citesc texte scurte, cateva zeci de caractere, daca se poate condimentate cu ceva vulgar pentru a atrage atentia, oamenii scrolleaza repede pe telefon, nu-si pierd timpul sa citeasca despre ochii frumosi si buze seducatoare. Oricum romantismul e perimat, iar daca ai trecut peste 35 de ani cei mai multi il privesc ca pe ceva penibil si imatur.
Am sa inchei marturisindu-va ceva.
Tot ceea ce scriu este sincer. Chiar daca cosmetizez nume si situatii pentru a proteja persoane, intotdeauna scriu ceea ce simt. Ana este o femeie reala. Nu una perfecta, dar una care merita fiecare compliment pe care il fac.
Nu am sa o ridic niciodata pe un piedestal.
Ea stie, la fel de bine ca mine, care-i sunt calitatile si defectele.
Dar Ana, ca orice alta femeie care zi de zi da 200% din ea pentru a face fata indatoriilor, are nevoie ca in micile pauze pe care le are sa auda altceva.
Ceva cald, dulce.
Reusesc? Nu intotdeauna.
Nu sunt chiar atat de talentat.
Le are si ea pe ale ei. Nu putine, nu usoare.
Prea mult despre dragoste, zane si ochi superbi? Prea siropos si departe de viata reala stilul meu de a ma juca cu literele?
Iubirea aceasta profunda si romantica nu exista in realitate?
Oare?
Nu îți face griji. Aceleași lucruri le aud și eu uneori . Dar asta nu ma împiedica sa cred cu tărie in ceea ce sint și in ceea e scriu chiar da viața nu e întotdeauna receptiva . Tine-o tot așa !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
multumesc, Catalina, dar nu de griji e vorba. Trebuie sa recunoastem ca viata reala nu este asa cum o visam noi. Viata reala este despre rate, job, mizerii. Randurile mele sunt doar o evadare. Pentru oricine doreste sa citeasca si altceva decat cuvinte vulgare sau randuri scrise pentru audienta.
ApreciazăApreciază
Norocoasa Ana. Si tu, care iti permiti sa scrii ceea ce simti, chiar si in joaca.
Iar cititori sigur ai.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Intr-un fel e. In altt fel…… Am citit pe blogul tau ca sti prea bine ce inseamna problemele. Suferinta. Deci cred ca o intrelegi. E si nu e norocoasa. Nici ea nu mai stie cum e.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Câtă vreme poți crea o lume din care să lipsească ratele si toate celelalte mizerii ale unei vieți obișnuite, te rog eu, nu te opri! E prea frumos sa fie adevărat, dar tot frumos rămâne! Si noua ne lipsește frumosul, nu știi tu?
Oxigen… avem nevoie de el!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu stiu daca pot creea eu ceva. Incerc ca atunci cand cineva intra pe telefon si vrea sa citeasca ceva, sa gaseasca si cateva randuri altfel. Eu chiar vorbesc sincer ca o femeie trebuie sa dea peste 200% pentru a face fata problemelor de zi cu zi. Macar incerc sa multumesc in felul meu.
ApreciazăApreciază
Bine faci! Să nu renunți niciodată! Nici să așterni cuvinte *de pe altă planetă*, nici să mulțumești atunci când simți că e nevoie de asta!
Te îmbrățișez!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pentru unii coplesiti de rutina, de „rate, meditatii” si alte corvoade, tu esti indispensabil existentei unui echilibru greu de marturisit si in fata oglinzii!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sincer, m-as bucura daca as putea sa-i daruiesc unei anumite persoane, indiferent care este aceasta, macar o secunda de respiro de la viata de zi cu, prin randurile mele.
ApreciazăApreciază
Chiar asta faci, oferi o evadare, o renuntare la masti…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si daca oamenii iubesc mastile ? Pana la urma lumea reala este aceasta. Cea cu masti, nu cea in care te trezesti dimineata si ti se spune ca arati minunat…
ApreciazăApreciază
Scrie ce vrei tu,nu ce vor alții. Sunt o romantica incurabila!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Evident ca nu scriu pentru a fi pe plac cuiva. Scriu doar ceea ce simt. Uneori mai bine, alteori mai prost. Dar hai sa recunoastem ca stilul nostru romantic nu e deloc ceea ce propune societatea in care traim. Suntem prea siroposi, prea dulci, iar viata… Eu recunosc asta.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Stilul romantic nu v-a pieri niciodată. Eminescu a bucurat generații si o sa ma bucure, de ce oare. Da,se poate spune si ca trăim int-o lume fără oameni.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu nu găsesc textele tale siropoase deloc. Adevărul e că toți trăim aceeași realitate, doar că fiecare adaugă „după posibilitate” umor, tristețe, uneori sentimentalisme, alteori pragmatism…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Uneori sunt. Doar ca ele reflecta ceea ce simt. Niciodata nu am scris o singura virgula fara sa o simt.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, viata e exact asa, cu ,haine, rate, meditatii, joburi obositoare care iti ofera mai mult sau mai putin satisfactia la care ai visat.Stiu, cei din jur se multumesc sa butoneze pe telefon cateva caractere si emoticoane si gata, au terminat cu socializarea(plimbari, scrisori lungi pe hartie, vorbe soptite la ureche? Mama, traiesti inca in epoca dinozaurilor, imi raspundeau copiii mei). Recunosc, si eu folosesc uneori tipul acesta de „comunicare”, viata trece ca un tavalug peste tine si esti nevoit sa te adaptezi. Dar nu am renuntat niciodata la cuvinte. Datorita lor am cunoscut oameni minunati si am inteles ca niciodata nu va fi prea mult zahar pentru cata amaraciune este in jurul nostru. Asa ca scrie exact asa cum o faci. Altfel nu o sa mai fi decat o alta msca in carnavalul asta continuu in care traim. Si, crede-ma, ar fi pacat. Pentru ca sunt convinsa, chiar si cei care renunta sa mai citeasca textele tale „pentru ca sunt sunt mult prea siropoase”, isi doresc sa aiba pe cineva care sa le spuna mici nimicuri dulci care sa le bata gandul de la stresul de zi cu zi. Doar ca nu o recunosc, si nici nu o vor face vreodata, din teama de a nu mai fi cool, de a nu mai fi in trend sau mii de alte motive.
O zi buna, Conty, E minunat sa ai printre cunoscuti romantici incurabili!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
multumesc mult pentru gandurile frumoase. Este minunat sa sti ca lumea asta, asa cum o stim noi, cu vise si cuvinte calde, inca mai are oameni care cred in ea. Putini dar frumosi. Inca o data, multumesc !
ApreciazăApreciază
Eu iti multumesc. Pentru portia de dulce pe care o gasesc pe pagina ta.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Continuă să scrii… Ştii cum se spune, visătorii au inventat avionul, realiştii-paraşuta. Ambele sunt la fel de utile, lumea se armonizează numai prin combinații de opuse. Din păcate, prea mulți realişti există, echilibrul e un pic tulburat, dar mai există o speranță, prin noi, ăstia visători si siroposi…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
A republicat asta pe Cronopedia.
ApreciazăApreciat de 1 persoană