Jurnalul unui cautator de fluturi

11391315_10206826489479595_5265035992802494415_n

Rezumat din capitolele anterioare:

Capitolul I- Calatorie in timp

Privirea imi este atrasa de acel copil ce-mi pare cunoscut.
Timid, cu privirea in jos, firav, poate chiar prea slab, pare ratacit de lumea ce-l inconjoara. Putinii tulei , parul lung prins intr -o coama scurta, ma fac sa inteleg ca pustiul bate timid la varsta adolescentei .
Ochii .
Ochii lui stralucesc intr-un mod ciudat degajand din interior o putere pe care trupul nu lasa sa se intrevada .
Il privesc cum incearca sa si traga maneca usor peste o pata alba de pe mana si o strafulgerare ma trezeste la realitate.
Aud din nou fosnetul padurii semn ca m-am intors in prezent.
Sunt eu.
Pustiul acela sunt eu.
Dar cum?
Cum am reusit sa ma intorc in timp?
Prea multe intrebari , prea putine raspunsuri .

CAPITOLUL 3 – For you, fara manecute

Draga Conty

Dupa cum vezi si altii iubesc in zadar, nu numai tu tu. M-ai rugat sa stau cu tine azi. de dragul acestei zile, de dragul caracterului si firii tale, o voi face. Vor fii multe victime si vom capata multi dusmani, dar ce conteaza(…)
O sa fim cei doi infranti care vor triumfa.
Of Conty, tu cu inocenta ta ai sa observi cam greu ce labirintul naibii va fii. eu oricum nu ma tem de urmari si nici de victime nu-mi pasa. Vezi tu ce faci…
…Felul in care ii atingea mainile mici dar decolorate, modul in care se lipea de el chiar si atunci cand multi dintre ceilalti adolescenti se uitau socati, demonstra ca pustoaica era mult mai matura decat o trada varsta.
Dimineata, inainte ca soarele sa spele chipurile oamenilor, pustiul o tinea usor de mana in fata usii ei si-i spunea un sincer, „multumesc”.
Pustiul devenise major..

Capitolul 5 – Amintiri de nicaieri

Eram un copil, descult, alegand pe niste borduri de ciment, undeva la tara, la bunicii mei.
M-am impiedicat. Imi amintesc atat de bine asta.
Am cazut, mi-am julit genuchii. Nu era ceva anormal. Am fost un copil neastamparat.
M-am inecat la propriu, stand sub apa minute in sir, salvat doar Dumnezeu stie cum, capul spart de cateva ori bune, bandajat si cusut, fruntea plina de cucuie, asa ca julitura de la genuchi era ultimul lucru care ma putea ingrijora.
Atunci cand s-a vindecat julitura, in acel loc a ramas o pata alba.
Cine s-ar fi gandit atunci ca acesta este doar inceputul?

Imi amintesc putine din adolescenta mea. Poate ca e mai bine asa.
La ce mi-ar folosi sa retraiesc totul.
Nu mai stiu cum au scapat toate de sub control.
Cum pata aceea de pe genuchi s-a transformat in zeci de alte pete. Cum copilul acela, oricum infiorator de timid si introvertit si-a pierdut echilibrul.
Imi era teama, imi era rusine, eram mult prea mic sa pot sa-mi gestionez emotiile si sentimentele.
Lumea mea, lumea asa cum o stiam eu, se sfarsea.
Paseam intr-o lume noua, o lume pe care eram incapabil sa o gestionez.
In jurul meu era doar compasiune si tristete. Uneori repulsie.
Nici o mana intinsa in mod real.

Priveam la pustiul din fata mea.
Acolo, in bratele acelei copile, aproape ca uitase cum arata, uitase suferinta ce-i cicatrizase sufletul.
Prezenta ei il facea sa se simta… normal.
Ma uitam la chipul lui depigmentat pe alocuri, la trupul extrem de slab si cautam sa gasesc ceva atragator la el.
Ce gasea aceasta copila la pustiul asta? Poate ochii , asa cum spunea ea?
Da, era ceva in ei, dar nu era scanteie asa cum spunea ea.
In ei nu erau decat teama, deznadejde si furie.
Prea mic pentru a gasi in el resurse sa inteleaga ce se intampla, fara un sprijin emotional, tot ceea ce simtea acest pusti era durere.

As fi vrut atat de mult sa pot vorbi cu el .
Sa-i transmit ca exista ceva in el mai de pret decat toate temerile lui.
Trebuia doar sa creada.
As fi vrut sa-i pot spune sa inceteze sa-si distruga viata cu stilul asta dezordornat de a fi. Alcoolul, tigarile, toate excesele pe care le facea nu-l ajuta cu nimic.
Dar nu puteam.
El nu ma vedea. Nici unul nu ma vedea.
Erau toti patru intr-o camera si jucau ceva. Un joc de carti. Ceva cu niste intrebari.
Se amuzau. Era atata soare pe chipul lui.
Undeva intr-o mana tinea o felicitare pe care scria:
-Spunei lui Conty ca-l iubesc cu adevarat.

Era si sora mea acolo. Dumnezeule cat de schimbata. Cu greu reusesc sa mi-o amintesc asa. Ea mai inalta ca mine!! Incredibil.
Ma privea. Pe mine, pustiul ce tinea acea felicitare atat de strans in mana.
O privea si pe ea. Pe G.
Am auzit cand a intrebat-o daca ar renunta la mine. O spunea in gluma, provocandu-o, jucandu-se cu cuvintele:
-Spune G, daca ar intra SB (un idol al copilei) pe usa si ti-ar spune ca este indragostit de tine, ai renunta la Conty?
Am auzit atat de clar aceasta intrebare. Am privit-o.
Asezata acolo pe covor, o mana de om, cu o imaturitate specifica varstei, ma asteptam sa ezite.
Dar nu a facut-o.
Cu o sinceritate ce se citea atat de profund in ochii ei, aproape revoltata ca cineva ar putea sa se indoiasca de ea, raspunsul ei a fost direct:
-Cum as putea face asta? Ce intrebare prosteasca. Tin atat de mult la Conty.

Am zambit.
Era un zambet amar. Stiam ca peste nici doua saptamani aceste cuvinte vor fi doar praf de stele. Dar in acel moment…
In acel moment, pustiul naiv din fata mea, isi dorea atat de mult sa simta ca norii au disparut incat era incapabil sa prevada furtuna ce avea sa vina.
Uneori oamenii au nevoie sa creada in minuni.
Atunci cand esti copil, cand simti ca intregul univers comploteaza impotriva ta, te agati de orice.
De orice speranta, de orice vis, de orice cuvant.
Poate chiar si atunci cand nu exista speranta.

3 comentarii

Din categoria Fără categorie

3 răspunsuri la „Jurnalul unui cautator de fluturi

  1. Ce ne-am face fără speranță? Chiar și atunci când sufletul se prăbușește sub loviturile neașteptate ale vieții, chiar si atunci cand pare ca nu mai e nimic de care sa te agati, ea, speranta, este acolo. Mica, aparent modesta, aproape nevazuta și în mod sigur nebăgata în seama ea sta acolo, asteptand sa intelegi ca niciodata nu e prea tarziu sa crezi in ea.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Pingback: Ratacit printre litere | Ratacit printre litere

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s