Nevoia de doi

Traim intr-o societate in care suntem incurajati sa dezvoltam un individualism feroce.
Fie ca vorbim de guru motivationali, psihologi, influenceri o masa intreaga repeta la nesfarsit ca nu ai nevoie decat de tine insuti pentru a reusi.
Fericirea, succesul, poate chiar si iubirea sta intotdeauna doar la indemana ta.
Nu astepta de la nimeni nimic, nu cere nimanui sprijin, mergi singur spre varful muntelui si vei reusi.
Este ceea ce aud zi de zi in media, pe canalele de socializare, din ce in ce mai des in discutiile cu prietenii. O obsesie pentru succes, dublata cu o forma de egoism bine cultivat inca din copilarie printr-o competie perpetua cu cei din jurul nostru.
Competitie cu colegii de clasa, apoi cu colegii de munca, nu de putine ori intr-o competie cu propria familie. Trebuie sa fi mai bun decat colegul de banca, decat colegul de birou si de ce nu mai bun decat fratele sau sora ta. Mai bun, daca se poate, chiar si decat partenerul tau.
Iar pentru a fi cel mai bun trebuie sa te pui pe tine intotdeauna pe primul plan.

As vrea sa spun ca ma regasesc in aceasta mentalitate, dar cei care ma cunosc stiu ca as mintii.
Nu m-a interesat niciodata sa fiu mai bun ca cineva.
Am crezut intotdeauna si voi crede atat cat voi fi, in echipa.
Sunt convins ca o singura persoana, oricat de inteligenta si puternica va fi ea, nu va fi capabila sa faca, sa gandeasca si sa vada o perspectiva asupra lucrurilor asa cum o vad mai multi.
Da, nu am nevoie sa fiu tinut de mana, nu am nevoie sa mi se spuna ca unui copil de 6 ani in ce directie sa merg, o doza de individualitate o avem oricum cu totii, dar nu dincolo de o anumita limita.
Dar eu am nevoie de mai mult de atat.
Am nevoie sa creez alaturi de cei din jurul meu, nu sa fiu in competitie cu ei. Din munca noastra, din ideile noastre comune sa putem da nastere celui mai bun rezultat.
Am nevoie de oameni sinceri in jurul meu care sa-mi spuna ca sunt un idiot, atunci cand ma comport ca un idiot si de aceeasi oameni care sa ma incurajeze atunci cand ma simt pierdut.

Imi amintesc de tine.
Imi amintesc ca nu eram decat doi prieteni extrem de buni (si nebuni) cand am indraznit sa te rog sa ma ajuti cu renovatul dormitorului.
Puteam sa aleg sa o fac singur pentru a te impresiona, dar am ales sa vad in tine o completare a mea si nu un concurent caruia trebuia sa-i arat ca sunt mai bun.
Sti bine ca rezultatul a fost ceva pe care singur nu as fi putut niciodata sa-l realizez.
Si nu a fost doar asta.
Inainte de a-mi fi suflet pereche, mi-ai fost cel mai bun prieten, un partener incredibil.
Toata aceasta prostie cu individualismul este strict pentru cei care nu au langa ei prieteni adevarati.
Orice lucru ai face, o perspectiva secundara a unui partener bun iti poate aduce nu doar o calitate superioara, dar si sentimentul ca imparti cu cineva succesul si bucuria ta.

La ce-ti foloseste sa ajungi in varf, sa fi cel mai bun, daca acolo esti singur si nu ai cu cine sa imparti bucuria ta?
E greu sa intelegi asta daca nu ai incredere in oameni, daca ii privesti suspicios pe toti cei din jurul tau, daca gandul succesului este mai important decat gustul prieteniei.
Pentru mine, care am avut alaturi mai bine de doi ani un prieten bun, un partener alaturi de care am facut teme, am reparat calculatoare sau orice alt lucru cu zambetul pe buze, apreciindu-ne reciproc fara sa ne dorim sa-l depasim pe celalalt, toata aceasta poveste ca singur este cel mai bine, este o fabulatie, o poveste croita de oamenii mult prea narcisisti pentru a avea un prieten adevarat.

Nu cred in individualism.
Nu cred ca singur poti fi vreodata mai bun decat ai putea fi avand alaturi un om care sa creada in tine si in care tu sa crezi.
Partea mea nebuna si naiva are nevoie de cineva care sa-l tempereze atunci cand viseaza la cai verzi pe pereti, un om care sa-l certe si sa-i spuna direct :
-Nu esti pe treaba ta
Iti amintesti cand mi-ai scris ca citesti textele mele pe nerasuflate, uneori chiar si de doua ori?
Poate doreai doar sa ma incurajezi sa scriu, dar acele cuvinte au nascut tot ceea ce am scris apoi.
Da, am nevoie de tine!
De talentul tau incredibil pentru estetic, de felul in care faci tu sa straluceasca orice lucru ce-ti trece prin mana. Am nevoie nu doar pentru ca esti cea mai minunata femeie pe care am cunoscut-o, am nevoie pentru ca esti cel mai bun prieten pe care-l am.
Si sper ca si tu simti la fel.

Si inca ceva.
De ce tu?
Pentru ca, si o spun cu toata dragostea si prietenia, esti suficent de nebuna sa poti intelege fanteziile mele fara sa ti se para imposibile.
Esti o femeie speciala.
Pentru ca tu ai avut curaj sa faci de-a lungul timpului lucruri de care oamenii obisnuiti se speriau.
Nu respecti reguli, nu-ti place sa fi legata de tipare, daca-ti doresti ceva nu-ti pasa de consecinte.
Am nevoie de setea ta de reusita, de foamea ta de a demonstra de ceea ce esti capabila.
Amandoi stim ca sunt un tip dificil, diferit de tiparul obisnuit, daca am o sansa de a reusi, atunci nu o pot face decat alaturi de o persoana ca tine, imprevizibila, dificila si stranie.

 

Publicitate