Unul din cliseele clasice ale societatii noastre este cel legat de barbati.
Este adevarat ca in ultimul timp din ce in ce ma multe femei incep sa discearna intre barbatul de calitate si barbatul din cliseu, dar inca exista o majoritate a femeilor ancorate in povestea cu masculul alfa in urma caruia trebuie sa paseasca pline de piosenie.
Este in trend sa-ti lasi barba sa creasca pentru a aminti de vechii razboinici, asa cum un limbaj cat mai colorat, inspirat din argoul gangsterilor de la periferie, este o dovada de masculinitate.
Agresivitatea, în limbaj și comportament, face inca parte din tiparul barbatului puternic.
Insensibilitatea este o alta conditie de baza. Romantismul, altruismul si empatia sunt trasaturi strict feminine.
Barbatul trebuie sa fie in esenta un pradator sexual. El este interesat exclusiv de placerea carnala, putin sau deloc de o satisfactie emotionala.
Obligatoriu numarul cuceririlor si detaliile despre ele dau o doza de virilitate.
A, sa nu uit.
Tatuajul. Nu exista barbat adevarat fara un tatuaj, daca este posibil pe o parte cat mai insemnata din trup.
Toate astea sunt clisee, dar uneori sunt mestecate pe nerasuflate.
Oricat am dori sa ne prefacem ca nu este asa, inca traim intr-o societate profund misogina.
Asta pentru ca exista in gena celor mai multi trasaturi ce nu au evoluat o data cu tehnologia.
Imaginea barbatului razboinic ce-si apara teritoriul si familia brutal, avand in permanenta mainile murdare de sange, a barbatului dispus sa moara in orice secunda cu sabia in mana inca face parte memoria colectiva, desi cei mai multi barbati au vazut sange doar in perioada delicata a lunii, la sotia lor.
Asa cum sunt atat de multe femei incapabile sa aiva incredere in ele si isi doresc sincer sa traiasca in umbra unui barbat. Este mai simplu, mai comod sa nu imparti responsabilitatiile, sa accepti constient sa fi vioara a doua.
Este o dependenta emotionala ce inca a ramas de acum cateva sute de ani cand, prin puterea lui, barbatul iti oferea o siguranta tie si familiei tale in fata potetialelor amenintari.
Sa ne intoarcem la cliseul cu insensibilitatea.
Ieri am scris un text despre viol. Cineva m-a intrebat daca sunt barbat sau femeie deoarece scriu din perspectiva unei femei care a trecut prin asta.
Nu este prima daca cand sunt intrebat cum este posibil ca un barbat sa nareze atat de bine privind lucrurile fara insensibilitatea masculina.
Pare ciudat ca un barbat sa fie atat de romantic si empatic.
O dovada cat de bine sunt intiparite in memoria colectiva cliseele privind barbatii.
Vorbesc rar de mine.
Am creat un personaj, Allan si prefer sa-l imbrac pe el in imaginea mea.
Azi am sa fac o exceptie si am sa spun cateva cuvinte despre omul din spatele literelor, tocmai din perspectiva acestor clisee.
Barbatul acesta imatur, copilaros, care scrie ca o pustoaica indragostita, tipul care creste flori si ar dansa ca o adolescenta in ploaie, este un tip care in 21 decembrie 1989 atunci cand milioane de barbati stateau in casa, la caldura, a iesit in strada fara sa-i pese ca la doar 17 ani putea pierde totul.
Si nu doar atunci.
De fiecare data cand libertatea mea, libertatea celor dragi, cand visele si aspiratiile noastre au fost in pericol, am fost acolo, in primele randuri a celor care au iesit, care nu au stat nepsatori asteptand ca altii sa le apere drepturile.
As putea vorbi mult despre mine. Despre faptul ca spre deosebire de cei mai multi dintre “barbati” eu chiar am fost pregatit sa merg intr-un razboi. Am facut parte din primul batalion roman care a avut o misiune intr-un teatru de razboi.
De ce toate astea?
Pentru ca mitul acesta cu barbatul insensibil, toate aceste clisee cu vulgaritatea, cu agresivitatea in comportament si vorbire sunt doar niste prostii ce folosesc ca scuza atat pentru barbati cat si pentru femei.
Sensibilitatea, bunul simt, empatia nu au gen.
Nu trebuie sa fi femeie pentru a intelege ca trauma unui viol este o drama care nu se vindeca niciodata.
Nu te face mai putin barbat sa-i marturisesti persoanei iubite, zi de zi, cat de mult inseamna pentru tine, cat de fericit te face prezenta ei.
Degeaba poti barba si mergi la sala daca treci nepasator pe strada atunci cand o femeie este agresata de partenerul ei.
A fi barbat inseamna in primul rand capacitatea de a-ti asuma sa fi puternic atunci cand situatia o cere, dar si sensibil si altruist cu persoanele ce au nevoie de caldura din partea ta.
Ratacit printre litere 
Nici eu nu înțeleg catalogarea bărbaților după nivelul de „testosteron afișat” și nici nu o apreciez. Probabil fiecare are „genul” lui, numai că atunci când găsești în celălalt o părticică din tine nu mai contează cât de mult sau de puțin se apropie de el. Da, cred că avem tendința de a căuta în celălalt ceea ce ne completează pe noi. Pentru mine, bărbatul este cel care îți e complice, cu care râzi, care se asigură că ți-ai pus centura de siguranță, care își coboară vocea cu o octavă de teamă că ar putea să te sperie glasul lui un pic mai gros… un om impresionabil.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Surprinzator si in acelasi timp deranjat pentru mine este acest cliseu ca un barbat nu poate fi sensibil si empatic pentru ca el are gene aspre, calite prin foc. Sti ce este ironic? Cei mai multi nu ar fi in stare nici macar sa puna mana pe batator daca familia lui este atacata. In plus, o familie este protejata si prin caldura, prin iubire, daca tot faci pe „capul familiei”
ApreciazăApreciat de 1 persoană