Leopard

Privea pierduta spre degetele ei, furata de ganduri ce veneau peste ea ca o avalansa.
Dormise cu greu 4 ore.
Deja devenise prietena cu oboseala ca doua partenere ce se cunosc atat de bine incat se completeaza.
Unghiile acestea cu gel si cate o coafura rebela erau ultimul refugiul pe care-l mai avea pentru a nu se rataci cu totul.
Nu-si imaginase ca va fi atat de greu. Totul in jurul ei se clatina, apareau mereu lucruri noi care o presau, si in toata aceasta nebunie se simtea atat de singura.
Iar el…
Un actor ce-si juca rolul aproape perfect, intr-o piesa proasta, fara farmecul pe care-l visase cu multi ani in urma. Politetea, tandretea, chiar si alinturile lui i se pareau ale unui strain ce locuieste cu ea.
Era plecat de prea mult timp, desi este tot timpul langa ea. Poate prea mult. Poate prea tarziu pentru a mai face ceva.
Iar ea este prinsa fara iesire intr-o mlastina din care nu poate sa iasa.

Un fir din parul ei colorat ii mangaie pe fuga sprancenele.
Se privi in oglinda cu atentie. Inca reusea sa-si pastreze trasaturile frumoase.
Zambi ironic amintindu-si cuvintele lui referitoare la schimbarile ei dese de coafura. Era gelos. Desi nici macar asta nu stia sa o faca ca un barbat. Apropouri ieftine, o anumita cenusa in privire, trecuse atata timp cand a vazut in ochii lui scanteie.
Incerca sa faca pe barbatul perfect, dar ii lipsea exact ceea ce-si dorea ea cel mai tare.
Pasiunea.
Era ca un om de zapada perfect, dar fara suflet.
Unghiile ingrijite, o coafura rebela si plina de culoare, impreuna cu o anumita euforie ce o crease ca o masca, era tot ce pastrase din ea.
Si un Everst intreg de speranta.

Indraznet modelul unghiilor.
Intotdeauna alegea solutiile neconventionale. O definea atat de bine tot ceea ce iesea din tipare. In sufletul ei stia ca intr-o zi va avea suficent curaj sa-si faca curatenie in viata.
A mai trecut prin asta.
Ingenuchiata de moartea lui a gasit puterea de a se ridica singura si a merge mai departe. Stia ca o va face si acum.
Intotdeauna a avut in ea resurse care au ajutat-o sa se ridice si sa-si revendice propria viata.
Nu stia cum o sa o faca, nu stia daca se va putea baza pe cineva, probabil ca multi o vor judeca, dar stia ca va reusi.
Intr-o zi toata masca asta hilara se va sparge in milioane de bucati si va ramane doar chipul ei natural. Indiferent ce culaore va avea parul ei, unghiile , sufletul sau zambetul, important va fi ca va scapa de minciuna.
Nimic nu este mai rau ca o minciuna, in special cand nu mai sti cine pe cine minte.

-Gata, va plac?
Isi privi unghiile cu o doza de narcisism pe care nu o nega. Da, erau superbe.
Se ridica, schimba cateva cuvinte cu tipa, plati si cobora pe scari.
El o astepta in parcare.
Deschise telefonul. Avea un mesaj de la C.
Dumnezeule, cat de incapatanat era tipul asta. A ramas langa ea chiar si atunci cand aproape ca l-a calcat in picioare. Pentru o clipa simti in toata fiinta ei dorinta de ai arata cum arata degetele ei. Sigur el ar fi zambit incantat, flatandu-o cu complimentele lui.
Nu, nu putea sa o faca. Nu stia de ce, uneori nici ea nu se mai intelegea pe deplin.
Deschise portiera si se aseza pe scaunul din dreapta.
-Hai ca e deja tarziu, ii spuse el.
Si-ar fi dorit ca primele lui cuvinte sa fie legate de unghiile ei, dar deja se obisnuise asa.
Intinse mana zambindu-i fals.
-Sunt superbe, ii spuse el, privind la masinile din fata.
-Multumesc.
Astepta ca cineva sa bata un gong.
Nu asa se intampla la piesele de teatru?

Publicitate