LoLa Food

Iubeam zgomotul acesta de copii nazdravani.
O fetita cu bucle blonde si pistrui pe obrajii rosii, alerga fericita, incercand sa se ascunda cat mai repede. Intr-un colt, dupa frunzele unui ficus, un pici de 5-6 ani imi facea semn cu degetul sa tac din gura.
Era o lumea magica la care ma intorceam cu atata placere.
Un loc pe care-l crease Ana cu doar sase luni in urma, o fantezie frumoasa, iar succesul pe care-l avea m-a surprins chiar si pe mine.
Aveam rezervari facute pentru mai multe luni inainte, iar acum deja amenajam al doilea loc asemanator.

Totul a inceput mai mult ca un hobby.
Ana adora sa manance sanatos. Incerca sa-i induca si piciului acest stil de viata, dar de fiecare data ne loveam de acelasi obstacol. Prea putine locuri care promoveaza stilul de hrana sanatos.
Intr-o zi mi-a spus ca ea isi doreste sa renunte la job si vrea sa-si deschida ceva. Citeam in ochii ei teama de necunoscut, dar si acea sclipire magica a sperantei.
Probabil se astepta sa gasesc tot feluri de argumente contra, dar am rezonat imediat cu ideea.
Stiam prea bine de ce am vrut atat de mult sa ma casatoresc cu ea. Era mai incapatanata ca un catar si atunci cand nu-mi scotea peri albi, acest lucru o facea unica intr-un mod pozitiv.
Atunci cand mi-a vorbit despre visul ei am stiut ca nu are cum sa dea gres.

Desi acum pare simplu, atunci, pana am legat lucrurile, nu a fost deloc usor.
Multe nopti nedormite, seri cand o gaseam in baie plangand ca ceva nu a iesit asa cum isi dorea sau cand cei apropiati o certau pentru ca o credeau iresponsabila sa riste totul asa pentru un vis.
La inceput mi-a vorbit doar de hrana.
Faptul ca atunci cand mergea cu piciul la petrecerile de copii, hrana era complet nesanatoasa. Majoritatea pustilor aveau cel putin cateva kilograme in plus, iar parintilor le era imposibil sa se lupte cu asta.
Noapte o tineam in brate, cu capul pe pieptul meu, si-mi povestea cum vedea ea locul la care visa.
Sucuri facute natural, acolo, mancarea bazata pe aceleasi fructe taiate si asortate intr-un fel in care sa incite imaginatia copiilor.
Putine proteine, putine chimicale.
Imi povestea ea cum a citit de o reteta de prajituri sanatoase si ma intreba daca as putea sa vorbesc cu sora mea, ea avea un talent special in bucatarie,sa ne ajute la inceput pana ne punem pe picioare.

Ideea unui spatiu de joaca mi-a apartinut mie. Recunosc.
Ii vorbeam de faptul ca problema cu copiii din generatia aceasta nu este doar hrana ci si faptul ca au uitat sa se joace. Nu mai fac miscare, nu-si mai consuma energia.
Dintr-o idee in alta ne-am gandit cat de minunat ar fi daca am putea sa amenajam un spatiu de joaca unde sa redam copiilor bucuria jocurilor de alta data.
Este adevarat ca nici noi nu eram atat de convinsi ca vom reusi, dar acum privind la acesti copii cum joaca fata ascunselea, baba oarba, tara, tara vrem ostasi, suntem si noi luati prins suprindere.
Copiii nu vin doar pentru a-si serba ziua de nastere, chiar vin cu placere.
Aici gasesc lucruri si jocuri de care ei au citit doar in carti.

Primul lucru pe care a trebuit sa-l gasim a fost spatiu.
Nu dispuneam de foarte multi bani. Cateva economii, plus un imprumut simbolic in banca. Maxim cateva mii de euro.
Iar noi ne doream un spatiu generos si un propietar intelegator.
Doar Ana stie cum a reusit sa o gaseasca pe doamna aceasta. Pleca din tara, locuia in Anglia, dar mostenise acest conac. Era imens, e adevarat putin degradat, dar perfect pentru ce ne doream noi.
Mai putin pretul chiriei. Nu pentru ca nu ar fi fost corect, dar noi nu ne puteam permite nici macar sa platim chiria pe o luna. Ce sa spun de amenajare.
Am cinat de 2-3 ori cu aceasta minunata doamna.
O asculta pe Ana cat de incarcata era de visurile ei si-mi zambea complice.
M-a privit si m-a intrebat sincer si direct:
-ce parere ai de fanteziile iubitei tale?
– cred in ele atat de mult cat cred in ea. stiu ca pot cadea in genuchi, dar infrant nu voi fi niciodata alaturi de ea. Pentru ca o vom lua de la capat iar si iar pana vom reusi.
Mi-a zambi posnas, apoi a rostit:
-Bravo, este minunat sa ai langa tine un om care are incredere in tine.
Uite cum facem copii. Va las casa gratis pentru un an de zile. Trebuie doar sa investiti in ceea ce va trebuie voua. Eu nu va cer nici un leu chirie. Daca reusiti, vorbim peste un an, daca nu, stiu ca macar am incercat sa ajut doi nebuni frumosi ca voi.

Prima petrecere nu o sa o uitam niciodata.
Ana nu cred ca a dormit 8 ore, adunate, in toata acea saptamana.
O tineam in brate si-mi vorbea pana tarziu in noapte. Recunosc ca de multe ori adormeam in timp ce ea tot vorbea. O auzeam apoi cum se imbufna si mormaia: –
-Nesuferitule, tu poti sa dormi, eu nici nu mai stiu de capul meu.
A fost o petrecere cu 28 de copii de 10-11 ani.
Ne-am inteles pentru trei ore, dar petrecerea s-a lungit mult dupa. Copiii erau atat de fericiti.
Recunosc ca la inceput nu priveau cu prea mare interes platourile cu fructe, dar pe masura ce au inceput sa alerge, sa-si consume energia, la un moment dat a trebuit sa dam o fuga pana in piata cumparand fructe proaspete pentru suc.
Eu ma ocupam de fotografii (pachetul cuprindea inlusiv un filmulet si fotografii), sora mea robotea in bucatarie, piciul Anei si cu nepoata mea cea mare erau imbracati in doua costume de personaje din desenele pentru copii, animand atmosfera, in timp ce Ana alerga ca nebuna dintr-un loc in altul.
Ne-am permis sa angajam si doua tinere part-time, absolvente ale facultatii de pedagogie, pentru supravegherea copiilor.
Castigul nu a fost semnificativ, dar copii s-au simtit atat de bine, au povestit a doua zi la scoala de petrecerea lor, astfel incat in urmatoarea saptamana Ana nu mai facea fata telefoanelor.

Am inceput sa crestem usor, usor.
Am reinvestit aproape tot ceea ce castigam. Timp de sase luni, in afara de meditatiile piciului, de nevoile stringente, tot ce castigam intorceam in locul acela.
Recunosc ca am muncit pe branci. Dar a meritat.
Aveam unul din cele mai apreciate locuri de gen din Bucuresti. In urma cu cateva zile Ana chiar a fost invitata intr-un platou de televiziune pentru a povesti de succesul acestei afaceri pornite de la 0 .
Castigam bine acum, dar pentru Ana nu asta conta.
Pentru ea era bucuria ca reusise sa convinga atatia copii sa manance sanatos. Este adevarat ca unii dupa ce plecau de la noi se intorceau la stilul de viata bazat pe multe proteine, dar si pentru asta Ana a gasit o solutie.
Am deschis in paralel o firma de catering bazat doar pe produse bio, pe un stil de viata sanatos. Cei care plecau de la noi si doreau sa continue modul acesta de viata, puteau apela oricand la noi pentru comenzi.
O alta satisfactie, pe care Ana a descoperit-o atunci cand a fost invitata in platoul acela de televiziune, a fost cati copii plecau de la noi si duceau cu ei jocurile pe care le redescoperau la noi. Jocuri uitate renasteau pe culoare sau in curtile scolilor.

I-am facut un semn discret piciului de sub frunza de ficus, ca nu spun nimanui si am intrat in camera unde era Ana.
In fata calculorului, cu spatele la mine, vorbea la telefon.
– Da, domnule Florin, stiu ca sunteti unul din cei mai vechi clienti ai nostri, dar chiar nu am nici o ora libera pentru data de 13. Nu, nici pentru, 14, imi pare atat de rau.
M-am apropiat si am sarutat-o usor pe gat. S-a intors zambindu-mi cu chipul ei fermecator. Mi-a facut semn cu degetul sa nu vorbesc. Toata lumea imi facaea azi acest semn . :)))
Am privit-o.
Era obosita. Obosita, dar in ochii ei se citea atat de multa fericire.
Reusise.
Si nu oricum. Reusise atunci cand putini credeau ca putea sa o faca.
Se schimbase. Economista aceea cu ochii obositi, care facea ore suplimentare pentru un trai decent, devenise o femeie ce radia a ambitie si vise.
Si nu doar ea se schimbase.
Ne schimbase viata tuturor.
A mea, a piciului, pentru ca reusea prin pasiunea pe care o punea sa ne implice si pe noi.
Cu totii redescoperisem bucuria de a manca sanatos.
Implicati in toata povestea asta era si imposibil sa fim altfel.
Multumim, Ana!

 

Publicitate