Despre iertare

Cand eram doar un pici cu parul blond si cret, un pirpiriu dezordonat, plin de cucuie si rani la maini si picioare, obisnuiam sa-mi petrec vacantele la bunici undeva intr-un sat uitat de lume. Acolo am invatat abecedarul vietii, acolo am devenit ceea ce sunt azi.
Copilul acela ratacit, a invatat despre iubire, despre iertare, despre bun simt si valori care ma definesc ca om.
Am invatat sa citesc dupa o biblie ponosita, cu file rupte si coperti din carton lipit.

Maine, crestinii ortodocsi intra in unul din cele mai lungi si pline de smerenie posturi. Mi-ar place sa spun despre mine ca sunt un om cu frica lui Dumnezeu, dar din pacate sunt doar un suflet pierdut, orbecaind in bezna, cautand adevarul.
Relatia mea cu Dumnezeu este simpla, dar atat de complicata.
Pentru mine Dumnezeu este iubire si iertare, orice alta dogma devenind un aluat pe care-l framant in sufletul meu cautand raspunsuri.
Dar multe din raspunsuri nu le inteleg niciodata.

Batranii, atunci cand eram copil, vorbeau in ajunul postului despre iertare.
Oamenii intelegeau ca smerenia vine din suflet, din felul tau de a fi. Dumnezeirea nu este doar relatia ta cu Dumnezeu este si relatia ta cu oamenii din jur. Nu poti aspira sa intelegi ce inseamna iubirea pentru Dumnezeu daca tu nu poti iubi oamenii din jurul tau.
Iubirea de sine, mai presus decat iubirea fata de aproapele tau, este o iubire toxica si nu poate decat sa te otraveasca pe tine ca om si sufletul tau.

Iertarea nu este doar un pas spre mantuire. In primul rand iertarea este un exrcitiu de sinceritate cu tine insati, de cautare adanc in sufletul tau si a scoate la suprafata partea ta intunecata. Este un exercitiu de asumare pe care daca o faci sincer si deschis te poate elibera de o povara pe care o duci cu greu. Atunci cand ceri iertare unui om fata de care ai gresit, defapt iti ceri iertare tie pentru ca ai ingaduit partii intunecate din tine sa raneasca pe cineva.

Azi am citit un pasaj pe o retea de socializare care mi-a ramas agatat de suflet ca un ghimpe. Este scris de o mana talentata dar si de un suflet pe masura :
“ Sa ierți nu înseamnă sa uiți durerea, tradarea, minciuna, furtul … căci a uita aceste dureri este cu neputința omului rănit …ci cu toată durerea ta și cu toată suferința ta sa-l scutești pe cel ce ți-a greșit de judecată lui Dumnezeu … “Doamne.. nu-l judeca…caci omul acesta sunt eu … in fata altui om ca mine…” -Natalia Luchita
A ierta inseamna a intelege ca nu esti cu nimic mai bun decat celalalt.

-Ma ierti?
Cand eram copil si faceam o traznaie (nu erau deloc putine), cu lacrimi in ochi mergeam in fata mamei si cu cea mai umila fetisoara din lume cautam o intelegere si o iertare a carui sens nu-l intelegeam pe deplin atunci.
Cred cu totul sufletul meu ca atunci cand cauti drumul spre iertare, acolo langa stalpul raiului, intotdeauna va sta mama ta. Nimic nu se compara cu iubirea ei. Poate de aceea iubim atat de mult femeile. Exista ceva in sufletul lor matern o capacitate de a ierta pe care cei mai multi dintre barbati nu o vom intelege niciodata (este adevarat ca si atunci cand o femeie a hotarat sa puna punct, punct ramane)

Prin firea noastra umana suntem condamnati sa cautam ceea ce ne lipseste.
Binecuvantata iertare.
Avem nevoie de liniste, avem nevoie sa fim iertati, dar pentru asta trebuie sa invatam sa iertam.
Multi dintre noi, cei care ne jucam cu literele, reusim sa starnim cele mai contradictorii sentimente. Unii oameni se simt fericiti regasindu-se in amalgamul nostru de vise si idei, altii se simt raniti, pentru ca se simt vizati de un cuvant sau o idee.
Incerc sa-mi gasesc cuvintele pentru a cauta iertarea celor pe care i-am suparat.
Chiar si in scris.
Iarta-ma.