Bloggerita

175277054-56a492b55f9b58b7d0d79cd1

Privea pierduta spre monitorul laptopului, goala de tot.
Goala de sentimente, de ganduri, de idei, o frunza naiva pe o creasta de val purtata fara sa vrea in larg.
Era incapabila sa se adune, sa redevina femeia rationala care a fost candva.
Citea din nou si din nou mesajul lui si parea ca in literele acelea s-a adunat toate lucrurile care au mers prost in ultimii ani.
Nu era doar un mesaj, era un amalgam de dezamagiri ce-o urmarea ca o umbra.
Nu simtea nimic.
Nici macar furie. O dezamagire cumplita si atat.

Obisnuia sa-si puna o masca firava si sa devina un personaj. Avea publicul ei, cititori obisnuiti cu atitudinea pozitiva, cu randurile impletite de sarcasm si intepaturi fine.
Doamne, cat de simplu a fost la inceput.
Era suficent sa deschida laptopul si totul venea de la sine.
Degetele se plimbau pe tastatura ca pe trupul unui om drag si desenau sentimente, ganduri, atitudini.
Unii scriu pentru recunoastere, pentru atentie, altii cauta sa demonstreze ceva. Ea a ales sa se joace cu literele pentru ca era cel mai bun mod de a exterioriza o latura ce a stat atat de mult timp ascunsa in interiorul ei.
Dar acum.
In acest moment totul parea trecut.

Rasfoia fara chef comentariile de la ultimul articol.
Sorbea din cafeaua fierbinte incercand sa imbrace hainele obisnuite de bloggerita optimista pentru a raspunde.
Undeva, poate la mii de kilometri, cineva astepta reactia ei.
Zambetul ei.
Incerca sa tasteze ceva, dar nici macar un comentariu nu a putut sa duca pana la capat.
Era prea mult pentru ea.

Simtea ca a obosit.
Sotie, mama, prietena, scenarii, obligatii, vise si litere.
Defapt literele era singura parte din viata ei care nu-i cerea socoteala, de la care nu avea asteptari.
Cumva simtea ca ecranul acela aprins din fata ei o intelege mai bine decat o inteleg toti oamenii reali din jurul ei.
Pana azi.
Brusc, lumea aceasta care o protejase de multe, s-a intors impotriva ei. Literele s-au transformat in cutite ce-au taiat in carne vie.
Mainile care i-au mangaiat sufletul au devenit calaul lui.

Inchise laptopul.
Azi nu putea sa scrie nimic. Tinea prea mult la oamenii care o urmarea pentru ai minti atat de abrupt. Nu putea zambi cand lacrimi rebele alergau fierbinti pe obrazul ei.
Se spune despre bloggeri ca sunt visatori.
Aceeasi lume azi ii taiase aripile.
Uneori si dansul frumos cu literele se transforma intr-o mlastina toxica.
Durea ca naiba

16 comentarii

Din categoria Fără categorie

16 răspunsuri la „Bloggerita

  1. Soție, mamă, prietenă, scenarii, obligații, vise și litere. Frumos! Uneori și semnele de punctuație nu știm să le punem unde trebuie sau când trebuie… Mi-a plăcut 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. ane

    Din viata nu iei ce vrei, doar ce poți. Si nefericirea e un sentiment, nu-i asa.

    Apreciat de 1 persoană

  3. ane

    Ce am greșit in comentariul meu?

    Apreciat de 1 persoană

  4. ane

    Am crezut ca ai șters comentariul,nu l-am mai văzut. 😉

    Apreciat de 1 persoană

  5. Da, uneori literele sunt evadare. Poate din cotidianul frumos, într-o lume şi mai frumoasă. Poate din viaţa în care suntem cum trebuie, într-una în care putem fi aşa cum suntem. Şi da, uneori, ele pot răni. Vise, aşteptări, simţiri…

    Apreciat de 1 persoană

  6. Adica Ana e si bloggerita? 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  7. Ai surprins două probleme spinoase simultan: sentimentul chinuitor de durere, împreună cu dificultatea de a scrie atunci când lumea întreagă ți se prăbușește în jur. Cred că pe lângă faptul că blogul ne ajută pe noi să ne descărcăm, este și o responsabilitate. Mie, una, mi-ar plăcea ca ceea ce scriu să cuprindă ceva folositor sufletește pentru cititori. Tocmai de aceea, ai crede că e mai bine să îi ții departe de durerea ta.
    Totuși, odată ce ea devine mai puțin acută, ar putea fi utilizată. Cuvintele devin magice atunci când sunt injectate cu emoție. Orice sentiment, pozitiv sau negativ, are mult potențial.
    Îmi place subiectul. Sunt vorbăreață de felul meu, așa că m-am pornit să disec interpretări. :))
    Ai scris frumos.

    Apreciat de 1 persoană

    • Ideea pe care am incercat sa o transmit a fost ca de multe ori (si nu doar bloggeritele ) ne refugiem in acest loc creand un alt personaj, in unele privinte diferit de cel real, dar ca nu de putine ori nici acest loc nu este unul miraculos. Si in acest taram virtual, cu personaje de multe ori imaginare, exista prietenie, iubire, afinitati, dar si dezamagiri, rautati si tristete. Amagiri. Uneori doare.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s