Iubesc să dansez printre fulgii de zăpadă.
Privesc oamenii ce pășesc grăbiți spre un adapost, la cei care stau impasibili în automobil, și nu reușesc să înțeleg de ce doar eu am o fericire copilărească atunci fluturii ăștia mici îmi mângâie chipul.
Ador parfumul tare ce-l lasă urma micuților prieteni.
Traiesc într-un oraș atât de imbâcsit de noxe încât este nevoie de o ninsoare bună pentru a simți că respir cât de cât.
Am nevoie de puritatea acestor dansatori efemeri pentru a-mi aminti că viața înseamnă mai mult decât fum, praf și mizerie.
Atunci când mă plimb îmbrățișînd praful acesta alb de stele, regăsesc o parte din puritatea tărâmului unicornilor.
În visele mele, stau undeva pe o bancă pierdută, ținând-o de mână pe ea, femeia visurilor mele.
Și ar ninge…
Ar ninge ca în povești. Îmbrăcati in liniște, ne-am privi în ochi și am zâmbi.
Aș privi-o în semiîntunericul parcului, i-aș mângâia ușor degetele și aș săruta fiecare fulg de zăpadă ce s-ar așeza pe chipul ei.
Apoi i-aș dansa.
I-aș dansa, acolo în parc, prin stropii albi de pulbere de stele, soptindu-i discret:
-Ești atât de frumoasă când zâmbești!
Ratacit printre litere 
Şi culmea, dragostea nu are nevoie de fulgi ca să fie, dar fulgii au nevoie de dragoste ca să fie admiraţi. Că numai un îndrăgostit de viaţă, de oameni, de orice, e dispus să stea pe bancă să-i admire.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doar tu puteai spune atat de frumos asta, Potecuta :)))
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană