Nevoia de a epata

 

Am avut o perioada in viata mea in care pur si simplu am fost fascinat de credinta orientala, in special budismul. Poate ca o parte din personalitatea mea are o legatura cu simplitatea de care se vorbeste in acele texte.
Acolo am invatat ca tot ceea ce conteaza se afla in interiorul tau si nimic in exterior. Trupul este doar un invelis, ceea ce te defineste pe tine se afla in interior.
In crestinism, Iisus, Fiul lui Dumnezeu, era de o simplitate dezarmanta.
Tot ceea ce cunosc eu din punct de vedere spiritual are la baza simplitatea.

Mi-am amintit toate astea ieri, cand rasfoind postarile de pe blogurile pe care le citesc, am gasit un text care m-a impresionat.
Scris de o mana talentata si un suflet pe masura, acele randuri m-au rascolit.
Am sa redau aici cateva pasaje din articol invitandu-va sa intrati si sa-l cititi in totalitate, pentru ca merita:
https://invisible4you.wordpress.com/2018/03/01/martisor-trist/

O fetita ii spune ca e cel mai urat martisor pe care l-a primit, dupa care se intoarce spre ceilalti si le striga asta in gura mare asa incat sa se asigure ca afla toti. Insa mai trist decat martisorul este baietelul care i l-a oferit…
…Ochisorii lui tristi cautau o confirmare: a facut ceva gresit? L-am strans in brate si i-am spus ca niciodata cand face un gest frumos, nu are cum sa fie gresit. Gresit poate fi modul in care este primit.
Dar mai trist decat atat este ca in ziua de azi sunt tot mai multi copii care au impresia ca totul li se cuvine. Nu mai fac diferenta intre ceva oferit de bunavoie, ci considera ca sunt indreptatiti sa primeasca. Nu invata sa cunoasca valoarea unui om, ci a unui lucru. Nu reusesc sa costruiasca relatii pentru suflet, ci pentru investitii si castig. Nu stiu sa aprecieze, ci sa pretinda.

Primul gand pe care l-am avut, imediat dupa ce am citit textul, a fost defapt o intrebare retorica:
Cati parinti cunoasteti care daruiesc copiilor de ziua lor carti si cati telefoane mobile sau haine de firma?
Defapt nu de la asta pleaca totul? De la educatie?
Daca un copil creste cu o foame nebuna de a epata, ce fel de adult va fi el?
Cum poate asista nepasator, un parinte responsabil, la transformarea propriului copil intr-un om superficial?
In ce ne transformam cu totii?

Recunosc ca sunt subiectiv. Sunt construit sa ador lucrurile cu suflet, chiar si simple si nu ascund ca imi displac oamenii goi, care arata senzational, dar sunt putrezi pe dinauntru. Ieri, spre exemplu, am ales sa desenez cu mainile mele, desi nu am nici un talent, o felicitare simpla persoanei pe care o ador. Acolo, in bucata aceea de carton am pus mai mult suflet decat as fi putut cumpara  cu toti banii din lume. Poate ca multe persoane ar fi strambat din nas. Cum sa arati colegilor, prietenilor ce felicitare valoroasa ai primit tu, cand ea nu este decat un carton desenat cu acuarela. Dar persoanei caruia i-am daruit acea felicitare cu siguranta a inteles valoarea ei.
Din pacate simplitatea tinde sa se dilueze intr-un ocean de orgoliu si nevoie de epatare. Opinii ca a mea sau a talentatei Invisible sunt din ce in ce mai rare. Ea spunea foarte bine despre copiii nostri, generatia de maine: „Nu invata sa cunoasca valoarea unui om, ci a unui lucru. Nu reusesc sa costruiasca relatii pentru suflet, ci pentru investitii si castig.”
Si e doar vina noastra, a celor care-i educam.

Nu vreau sa inchei fara a cita si cateva opinii ale unui specialist, referitoare la epatare:

 „Nevoia de a fi cel mai elegant, cel mai inteligent, cel mai puternic, cel mai iubit si, daca se poate, singurul, duce la comportamente exagerate fata de ceilalti. In spatele narcisicului se ascunde o persoana nesigura, deseori sensibila, care nu a primit suficienta iubire si atentie in copilarie, care este posibil sa fi fost tratata mai mult ca un obiect, decat ca o fiinta umana.

Familiile din care provin acesti oameni au generat, cel mai probabil, mesaje foarte confuze. Ambii parinti nu se raporteaza cu adevarat la copil, ei sunt absenti in contactul cu nevoile lui si prinsi in propriul lor sistem de valori.

Practic, copilul devine un surogat ale eului parintelui, pierdut de sine insusi intr-un mare haos. Cel mai profund impact emotional va fi resimtit de copilul mai sensibil, care, mai tarziu, va dezvolta posibile trasaturi narcisice, histrionice sau alte tulburari de personalitate.

Expresii de genul „ai vazut ce bine se imbraca copilul vecinului“, „ce masina tare are nu stiu care prieten de-al tatei“, „ce casa mare are nu stiu ce cunoscuta a familiei“, „ce destept e Ionel, nu ca tine, fraier“, seteaza o stacheta pentru cei mici. Ei ajung sa considere ca valoarea individuala rezida intr-o piscina, intr-o masina sau in nu stiu ce haine sau comportamente care nu le apartin. Toate aceste lucruri care se intampla acasa, il fac pe copil sa se indeparteze de adevarata lui natura si sa devina un capriciu al competitiei celor mari.”

Text preluat de pe http://www.psychologies.ro/- psiholog Alexandru Cojocaru

Atunci cand spiritualitarea, prin majoritatea religilor vorbeste de simplitate, cand psihologii, doctorii sufletului, vorbesc de otrava epatarii, inca mai credem ca un telefon este mai bun decat o carte pentru un copil?

Foto credit: http://www.psychologies.ro