Inghetat

Parea o imagine desprinsa dintr-un film kafkian, unde un personaj rupt parca dintr-o alta realitate, pe un cod portocaliu de ger si viscol, pasea nepasator pe o sosea pierduta, pe un camp pustiu, cu o floare in mana, mergand parca spre nicaieri.
Putinele masini care treceau, claxonau parca refuzand sa creada ca ceea ce vad este real. Poate ca nici nu era real si era doar un miraj al viscolului de afara.

Inghetasem. Cele 40 de minute de la primul apel, la -17 grade, in desertul acela alb, erau prea mult chiar si pentru mine. Incercam sa trimit un mesaj, dar din cauza gerului telefonul inghetase si el. Cu toate astea nici o urma de regret nu imi strabatea sufletul.
Eram exact acolo unde imi doream sa fiu.
Am simtit telefonul vibrand si am stiut ca esti tu.
M-am intors.

Paseam aproape anchilozat, incercand sa zambesc. Nu mai puteam. Oricat de mult mi-am dorit sa fac asta, in acele clipe eram doar un sloi de gheata atat trupeste cat si sufleteste.
Imi imaginasem totul altfel.
Totul.
Felul in care ai fi deschis felicitarea. Rasul tau copilaresc privind acel desen de copil lipsit de talent. Gargarita, puful. Asteptam sa ma tachinezi inclusiv pentru plicul acela cumparat pe fuga intr-o librarie care deja inchisese.
Mi-am imaginat bucati din zidul ce se va prabusi sfartecat, simtind ca oamenii sunt inca frumosi si merita sa crezi in ei.
Am cautat o frezie mov, culoarea parului tau, dar nici macar asta nu mi-a mai iesit.

Ti-am simtit mainile calde cum ma ating. Era atat de placuta atingerea ta. Cumva tot gerul acela napraznic disparuse in causul palmelor tale.
Stiam ca arat ca un maimutoi inghetat. Veneam dupa 3 zile in care am zacut la pat, buzele erau crapate de la febra, ma imbracasem ca un om care face o expeditie la Polul Nord, cu siguranta eram departe de a fi un De Niro carismatic si cu vorbele la el.
Nu-mi amintesc sa fi spus ceva.
Eram atat de gol de tot si toate, cuprins de indoieli si framantari.
Sa spun ce?
Sa-ti spun ca exista o alta lume in care daruirea neconditionata, sacrificiu, pasiunea sunt lucruri obisnuite si ca tu poti trai in ea?
Eram in fata ta, un om dintr-o alta lume, diferita de lumea lor, o dovada ca se poate si altfel.
Acolo, in oceanul acela alb, aveai dovada ca orice este posibil.

Drumul de intoarcere a fost un calvar. Pierdusem unicul mijloc de transport, a trebuit sa mai astept zeci de minute altul, eram inghetat, necajit, priveam din 30 in 30 de secunde la ecranul telefonului un semn de la tine si o tuse inecacioasa punea capac la toate.
M-am zdrobit de un zid ce faramitase in mine totul, ma simteam gol, gol de tot si toate si inghetat asa cum nu am fost niciodata.
Aveam un acces de tuse si nu-mi dateam seama daca este de la nervi sau de la frigul de afara.
Straniu, dar nu pe tine eram suparat.
Dimpotriva, chiar daca nu am aratat-o, m-au facut atat de fericit ochii tai calzi si chipul ce-mi este atat de drag. Acasa am vazut urmele rujului tau pe obraz, inghetate si nu am putut sa nu zambesc.
Dar frigul in mine a ramas.

Nota: Aceasta poveste este o fictiune, orice asemănare cu persoane sau fapte reale este pur întâmplătoare.

Publicitate