Despre dragoste

Cineva mi-a spus la un moment dat ca dragostea mea pentru ea nu poate tine loc de realitate. Ca visele si romantismul meu nu pot tine loc atingerilor reale. Atunci m-a durut, pentru ca eu cred ca mangaierea unui suflet este mult mai tandra si calda decat mangaierea unui obraz, dar iubesc prea mult acea persoana pentru a ma supara pe ea. Astazi am gasit o pilda care mi-a amintit intr-un mod miraculos de acea poveste. De ceea ce inseamna sa fi alaturi de cineva dincolo de puterea lui de intelegere. De faptul ca uneori imaginatia si dragostea pot fi mai vindecatoare decat realitatea palpabila.
Stiu, este o pilda veche, multi ati citit-o, dar cred ca este un mod placut de a ne reaminti ce inseamna puterea magica a unui suflet bun :

„Doi bărbaţi bolnavi, imobilizaţi la pat, împărţeau aceeaşi cameră de spital. Unuia dintre ei i se permitea să stea zilnic rezemat pe o pernă, câte o oră, pentru a ajuta drenarea fluidului din plămâni. Patul său era poziţionat în dreptul singurei ferestre din cameră. Celălalt bărbat era imobilizat în poziţie culcată şi îi era inaccesibilă priveliştea pe care o putea oferi unica fereastră.
Cei doi nu aveau altceva de făcut decât să stea de vorbă. Şi vorbeau toată ziua: despre credinţă, despre soţiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar şi despre locurile în care îşi petreceau vacanţa. În fiecare dupăamiază, cel căruia i se permitea să stea rezemat, îi descria celuilalt ce vede afară.Omul ce nu putea privi pe fereastră era tare fericit pentru ora aceea din zi când i se descria, de către colegul său, amănunţit, ce se întâmplă în afara spitalului. Nădejdea sa de însănătoşire creştea şi căpăta speranţă datorită acestei descrieri. Fereastra pare-se că dădea spre un parc cu un lac minunat.
O mulţime de raţe sălbatice şi lebede îşi găsiseră cămin în acel lac iar copiii se jucau lansând pe apă bărcuţe în miniatură. Tineri şi bătrâni se plimbau voioşi, admirând florile în toate culorile curcubeului ce creşteau din belşug în parc.
Copacii seculari mărgineau aleile iar pe cer se vedeau păsări în feeria zborului.
Omul de la fereastră povestea cu voce domoală şi cu detalii minuţioase tot ce vedea. Celălalt se lăsa purtat de povestire, închizând ochii şi imaginându-şi toate scenele. Într-o după-amiază călduţă, omul de la fereastră povesti despre parada care tocmai trecea prin parc. Deşi vecinul de cameră nu
putea auzi muzica, reuşea să-şi imagineze costumele, carele alegorice şi caii împodobiţi. Altădată povesti de o procesiune religioasă ce o vedea pornind de la biserica din apropiere.
Zilele treceau, iar omul ce nu putea privi pe fereastră începu să fie invidios pe şansa celuilalt de a se bucura de priveliştea de afară. Aprecia efortul celui de la fereastră de a-i descrie în detaliu ce se întâmpla afară, dar şi-ar fi dorit să fie el cel care putea admira priveliştea.
Într-o dimineaţă, infirmiera ce îi avea în grijă constată că bolnavul de la fereastră murise liniştit în somn. Cu tristeţe, chemă brancardierii să ia trupul neînsufleţit.
Curând după aceea, bolnavul ce tânjise după patul de lângă geam se transferă în locul care şi-l dorise atâta. Încet şi cu mare greutate bolnavul nostru reuşi să se proptească într-un cot şi să arunce o privire afară.
În locul parcului nu era decât un zid gol! Sună infirmiera şi o întrebă: Cum se face că omul acela, colegul meu de cameră, vedea un parc cu un lac şi îmi descria totul atât de fidel? Cum putea să-mi spună despre frumuseţe şi dragoste când, de fapt, el nu putea vedea decât un zid vechi din cărămidă?
Sora îi răspunse surprinsă: Vai! Nu ştiaţi că vechiul
dumneavoastră coleg de cameră era orb? Nu putea să vadă nici măcar zidul, darămite altceva. Apoi adăugă:
Poate că voia să vă încurajeze?”

Cineva, o buna prietena invizibila, scria zilele acestea despre ingeri. Despre oameni care daruiesc iubire neconditionat.
Poate cea mai pura forma de iubire este cea in care daruiesti ceea ce nici macar tu nu ai. Cand daruiesti liniste desi in sufletul tau este un ocean intreg de neliniste. Cand mangai lacrimile cuiva drag, mascandu-le pe ale tale.
Poate ca dragostea mea nu pote tine loc de atingerile fizice.
Stiu insa ca daruiesc din suflet poate ceea ce eu nu am sa am niciodata.

Publicitate