Intr-un alt univers

 

Intr-un alt univers, unul atât de îndepărtat încât nici umbra întunericului din noi nu ar putea ajunge, imi place sa cred ca proiectiile noastre paralele duc o viata diferita de a noastra.

Imi imaginez un univers în care oamenii nu dau doi bani pe nevoia de a ieși în evidență. Ei trăiesc linistiti, împăcați cu ceea ce sunt, fără chipuri de aur si suflete de balegar.
O lume in care cuvintele piti, miti, pisi, baietas sunt atat de straine incat oamenii aceia nici nu si-ar putea imagina ca exista un loc, intr-un colt intunecat al altui univers, unde semenii lor le folosesc ca epitete.

In acel univers copiii sunt educati iar si iar despre ce inseamna bunul simt, simplitatea, modestia. Sunt crescuti invatand mai presus de orice altceva, ce inseamna respectul, altruismul, cultura, setea de a-ti imbogati permanent cunostintele. Este o lume in care copiii habar au de valoarea lucrurilor materiale, pentru ca parintii nu se simt in competitie unii cu ceilalti si nu simt nevoia de a demonstra ceva ca refulare a propriilor frustrari.

O lume in care scoala cizeleaza nu educa. In care fiecare caracter al unui copil este modelat pe structura lui si nu uniform de parca ar fi o turma de oi. Un sistem de invatamant in care copiii sunt slefuiti sa devina oameni mai buni, personalitati mai complexe si mai elevate si nu doar niste unelte cu o memorie buna.
Un univers in care parintii isi iubesc atat de mult copiii incat fie si doar ideea de a-si petrece doar cateva ore alaturi de ei li se pare inaceptabila.

In acel univers vulgaritatea, limbajul de ultim drojdier, atat de comun la noi, denota incultura si prostie, iar oamenii care il folosesc sunt marginalizati, lasati sa-si deverse frustrarile singuri, pentru ca acolo, o persoana care isi foloseste obiectul sexual ca argument, isi stigmatizeaza parintii, profesorii si toti cei care au educat-o.
Oamenii, acolo, au invatat sa foloseasca cuvintele.
Nu au nevoie de agresivitate, de tupeu, de vulgaritate pentru a-si face interlocutorul sa priceapa ceea ce doresc sa spuna.

Mi-ar place sa ma trezesc intr-o dimineata in locul acela, sa merg la job si sa nu fiu nevoit sa aud ore si ore in sir stiri despre cocalari mediatizati ca modele, domnite atat de retusate incat si clovni sunt mai naturali , sa merg o zi la job sa privesc monitorul regiei si sa ma simt fericit ca am scapat de lumea asta mizera in care nici noi nu mai stim spre ce aspiram.
Vreau sa ma trezesc intr-un univers unde sa nu duc dorul marlaniei, nesimtirii, tupeului a cultului exagerat pentru imagine, un taram in care oamenii iubesc oameni si nu lucruri.

Trebuie sa existe un univers in care succesul inseamna nivelul de cultura si inteligenta la care ai ajuns si nu marca hainelor de pe tine, in care oamenii traiesc cu zambetul pe buze si nu intr-o competitie nesfarsita cu cei din jurul lor.
Un univers in care oamenii casatoriti imbatranesc fericiti tinandu-se de mana, stiind ca sufletul lor se afla exact in locul in care trebuie sa fie, un loc in care relatia este un model pentru copii lor si nu doar un etern compromis facut din diferite motive.

Intr-un alt univers in care oamenii privesc dragostea ca pe o magie si nu doar ca o casuta ce trebuie bifata de-a lungul vietii. O lume ce-a inteles la timp ca fericirea nu vine din ceea ce ai ci din ceea ce simti. Un loc in care Dumnezeu vine din interiorul sufletului croindu-si drum spre exterior si nu din exterior, impins fortat spre interiorul sufletului.

Ufff, m-am pornit…:))))
Intotdeauna am visat ca voi calatori printre stele.
Oare voi intalni acest univers?