Discutam dimineata, cu o persoana aproape invizibila, despre adevar si iluzii. Despre Mos Craciun, reni si realitatea de dincolo de cuvinte.
Realitate, adevar…ce cuvinte frumoase.
Familie, zambet, job, succes, prieteni, petreceri, masina, casa, excursii.
Sa continui?
Clisee inoculate inca de copii si pe care le urmam orbeste intreaga viata.
Dar acesta este adevarul, aceasta este realitatea?
8 din 10 oameni casatoriti traiesc in niste relatii atat de nefunctionale incat minciuna este unicul lucru care-i mai tine impreuna.
Realitate?
Mai des ma intalnesc cu Mos Craciun pe strada decat cu oameni care sa se simta alaturi de partenerul actual impliniti si fericit.
Sti ce este hilar?
9 din 10 cunoscuti ai lor sunt convinsi ca sunt o familie fericita si ii invidiaza. Mai mult. Cam tot 9 din 10 barbati considera ca au o viata fericita si ca lacrimile partenerei sunt defapt niste toane de femeie, ca ei nu au nici o problema.
Sa discutam despre adevar? Cine ar fi dispus sa o faca?
Purtam zi de zi masti incercand sa ascundem fiecare lacrima ce doare dar revendicam adevarul si realitatea. Care adevar?
Azi era o disputa apriga pe internet referitoare la educatia sexuala in scoli.
Ce subiect savuros.
Intr-o societate in care cei mai multi dintre adulti au nevoie de mai multa educatie sexuala decat de dentist, noi suntem preocupati de educatia copiilor…
Vorbim de realitate, de adevar?
Bun, facem educatie sexuala la copii, dar cum ramane cu faptul ca in marea lor majoritate, cu rare exceptii, femeile casatorite au avut ultimul orgasm in noaptea nuntii?
Nu stiu, intreb si eu, incepem educatia sexuala cu copiii si mimam in continuare orgasmul doar sa nu stricam zenul casniciei?
Are cineva idee ca intr-o lume in care pornhubul este mai traficat ca facebookul cei mai multi barbati nu fac deosebirea intre orgasm si ejaculare?
Poate ca intr-o zi vom ajunge sa vorbim sincer despre viata sexuala. A noastra, nu a copiilor.
S-ar putea sa avem surprize mari.
Nu credem in Mos Craciun, dar daca intrebi orice barbat iti va raspunde ca partenera lui este 100% satisfacuta alaturi de el.
Bine, cei mai multi barbati nici nu fac diferenta intre orgasm si ejaculare, dar nu o sa ne incurcam noi in detalii.
Aud des in jurul meu atatea cuvinte despre adevar despre sinceritate, dar viata noastra este de cele mai multe ori o imensa minciuna.
Si suntem constienti de asta.
Dimineata ii marturiseam persoanei invisible ca prefer sa cred in zane si reni zburatori decat in realitate.
Pentru ca ea este o iluzie.
Oamenii au facut de ceva vreme o alegere.
Au ales sa traiasca pentru a avea nu pentru a simti.
Lumea in care traim este consecinta acestei alegeri.
Vorbesc destul de des cu oameni apropiati mie. Sufleteste. Oameni din lista mea de prieteni sau care-mi citesc blogul. Oameni vizibili sau invizibili.
Imi place sa cred ca oameni cu o inteligenta peste medie.
Cel putin cu o inteligenta emotionala.
Si totusi majoritatea au lacrimi in suflet. Cu totii au o farama de adevar care i-a ucis. Asa cum am spus si dimineata : adevarul care taie in tine mai rau ca un malaxor, nu mai este adevar. Este o plaga.
La ce-mi foloseste un adevar care ma ucide putin cate putin?
La ce credeti ca folosesc toate lucrurile dupa care alergam, in viata reala, ca disperatii?
Sa ascunda adevarul.
Adevarul din relatia noastra, din sufletul nostru, din mintea noastra.
Punem un zambet perfect pe chip, o masca si asta este realitatea.
Adevarul nu exista si daca a existat vreodata l-am ucis demult.
Ratacit printre litere 
Mimările, de orice fel ar fi ele, sunt un rezultat al educării noastre. Datorită lor supraviețuim.
Nu trăim? Eu zic că da. Per ansamblu, noi cei de azi, trăim mai bine decât cei din trecut. Și tocmai din pricina acestui bine ce ni se întâmplă căutăm prin adâncuri de suflet după altceva, ceea ce avem deja (fie emoție, fie un simplu bun material) devenind insuficient in clipa imediat următoare dobândirii. Un proces numit evoluție, pe numele său. De pe urma căruia ne bucurăm în fel și chip. Până nu ne mai bucurăm.
Adevărul? E al fiecăruia și al nimănui. Un ceva după care fugim și de care fugim, în același timp.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
lucillete, nu sunt genul de a intra in polemica de dragul de a discuta. Dar cred in opiniile mele.
Tu spui ca traim mai bine ca in trecut?
Crezi? Poate mai evoluati tehnologic, dar si mai bine?
Tot ceea ce a creat umanitatea mai bun, ca arta, cultura, poate chiar si sisteme politice si cetatenesti apartin trecutului.
Acum „evolutia” se materializeaza DOAR intr-o serie mai buna de automobil, telefon, in general tehnologie.
Nimic mai mult.
Am putea discuta mult pe tema asta.
Chiar si aceasta „evolutie” tehnologica, este mai degraba un regres.
Automobilul a venit la pachet cu obezitate, boli, poluare, lipsa miscarii atat de necesare fiecarei fiinte vi.
Ce fel de evolutie este aceea care duce la distrugerea propriului camin? Am distrus aceasta planeta si doar orbii nu vad.
Acum, tu o numesti evolutie, eu il numesc regres.
dar acum, fiecare are opiniile lui….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
lucillete, o precizare.
Cred in iubire. Cred in zane, reni si oameni fericiti.
Cred in toate astea pentru ca sunt visator.
Cred ca oamenii, undeva in bula lor, pot fi fericiti. Dar daca vorbim de societate, la modul general, trebuie sa acceptam ca lucrurile nu sunt asa cum ar trebui sa fie.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu știu dacă e polemică dar am să spun că arta, cultura, și ce a fost mai bun în trecut, nu a fost văzut și înțeles ca atare în momentul creării acelui frumos și bun ci mult după. Negarea vremurilor și a valorilor aferente acestora este o practică din vechime.
De ce oare ne negăm cu atâta înverșunare? Nu se întâmplă de ieri, de azi ci dintotdeauna, evident. Eu nu pricep de ce.
Și nici nu vreau să cred că eu, și restul celor ce trăiesc aceste vremuri, suntem mai altfel (inferiori) decât cei ce au dat valoare omenirii, ăștia regăsindu-se după spusele chiar și ale tale, numai în trecut.
Păi și doar fiindcă îi recunoaștem ca fiind valoroși dă măsura neregresului (ca să nu-i mai zic evoluție) nostru, nu? Că la vremea existenței și creațiilor lor nu prea s-a înghesuit nimeni să îi aprecieze. Și mă gândesc că dacă eram așa de (imbecili era să zic) lipsiți de cele necesare, nu ne vedeam decât pe noi și pe nimeni altcineva.
Fericirea, surprinzător (ori mai degrabă ba) e o stare ce vine din interior. N are legătură cu tehnologia, cea așa zis mult prea prezentă și deopotrivă incriminată.
Eu cred că lucrurile sunt exact cum trebuie să fie, cum avem nevoie să fie. Indiferent cât le-am nega, ele sunt produsul dorințelor noastre. Și nu, să nu vorbim de societate la modul general, nu e venită ea de pe altundeva ci noi, ăștia ce visăm, sperâm, iubim, am creat-o. Ne-am face de râs de-am spune altceva. Ne-am nega. A, pardon, deja o facem…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
lucillette, este opinia ta si o respect. Nu o împărtășesc, dar asa cum e dreptul meu sa cred ca din punct de vedere spiritual, uman nu exista o evoluție, evident ca oricine altcineva are dreptul sa creada ca suntem pe un drum corect. Nu vreau nici sa înțelegi ca blamez umanitatea in intregul ei sau ca generalizez vorbind despre prezent ca de un coșmar. Dar opinia mea este ca din punct de vedere spiritual, emotional si creativ, suntem în regres. Imi doresc sincer ca eu sa ma înșel, pentru că nu tin sa am întotdeauna dreptate. O zi frumoasa.
ApreciazăApreciază
Nici eu nu văd asta cacpe un tarâm de basm, se înțelege de la sine. E totuși și evoluție în ea. De orice fel.
Mulțumesc! Zi frumoasă, deasemenea!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Lucillette, nu vreau sa par un hater ursuz si nesuferit. Nici un idealist nebun. Iti multumesc mult, sincer, pentru dialog, dar vreau sa te intreb ceva. Si sunt sigur ca-mi vei răspunde sincer. Evoluția, despre care vorbesti tu, a facut ca umanitatea în ultimul secol sa-si distrugă propriul cămin mai rau decat a facut-o in ultimii 4000-5000 de ani? Cand iti distrugi propriul cămin dintr-un egoism mizer, gandindu-te doar la tine nu si la viitor, crezi ca este evoluție? Probabil vei spune ca sunt un tip negativist. Ironia face ca sunt exact opusul, un visător și un optimist incurabil. Da, poate ca in acest text nu se vede.
ApreciazăApreciază
Nici eu nu vreau să par ce nu sunt. Și cu siguranță nu sunt o persoană optimistă ci extrem de realistă. Realistă fiind, privesc lucrurile așa cum sunt. Evoluția presupune costuri. (Ia cazul simplu, al unei familii ce își trimite odorul la studii pt a evolua pe scara de valori a societății; fara a considera că valorile acelea se rezuma la bmv și smartfone ci înglobeaza cunoștiinte noi dobândite în procesul educării) Nu ne este înnăscută așa încât protejarea mediului – presupunând că termenul de cămin se referă la acest lucru – să ne fie ceva la îndemână, cevaignorat cu bună știință. În începutul acelor ani 4-5000 la care comentariul face trimitere, și mai apoi încoace, pe parcursul lor, nu existau atatea surse de poluare deci nu prea consider că cei de atunci s-au pus pieziș unei astfel de urmări. N-aveau de ce.
Dar stimate domn, lucrurile au mers pas cu pas spre vremurile de acum, nu ne am trezit noi, cei ai anilor 2000, cu armele astea poluatoare în mâini și am purces la lupta cea mare: distrugerea planetei. Benevol. Gratuit. Sau, așa cred eu.
Că s-a ajuns destul de aproape, sigur, numa’ nu-i vina doar a noastră; nici cei din trecut n-au cântat doar la mandolină, n-au închinat ode zeilor, iubirilor și nu le-au pictat doar crâmpeie de Rai.
Nu suntem așadar cu nimic diferiți – nici inferiori, nici superiori, nici monștri nici îngeri. Tindem spre mai bine, nimic mai mult și nimic diferit de cei de cândva. Care au făcut același lucru, altfel nu cunoșteam nici noi noțiunea asta de bine, de mai sus, mai înainte. Deci, suntem demni urmași ai străbunilor noștri.
Apoi, ca sa fim corecți până la capăt, cred că sunt părți ale lumii care jinduiesc după această evoluție atât de blamată de sătuii acestei planete. Fiindcă în acele părți, oamenii sunt flămânzi. Și goi. Și mor așa, tărându-se la propriu după ceva ce i ar putea salva de la moarte. Să ni se pară îmbucurător că nu i-a omorăt evoluția ? Că au murit natural, și nu din pricină că nu și-au mai dezlipit fundul de pe tapițeria mașinii? Că au murit fericiți, cu un rest de scoarță de copac în stomac și nu a unei dezgustatoare și oripilante shaorme ? Că nu i-a amețit de cap prea multele ore petrecute cu privirea într-un display ci setea ucigătoare? Sigur, de ce nu??
Nu consider ca ai fi negativist. Nici în vreun alt fel, de fapt, neavând de unde ști c-o fi una, c-o fi alta. Experiența mea de viață spune că oamenii, în principiu, cu toții sunt când într-un fel, când în altul. Chiar surprinzător de schimbători suntem. Depinde dincotro bate vântul gândurilor, întâmplărilor, experiențelor noastre. Al existenței, mai succint.
( cred că m-am întins prea mult, scuze; și da, cred la fel – se poate discuta și pro, și contra, aproape fără final)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Avem de toate, ne lipsește esențialul. Mimam fericirea, dar sufletul e gol. n’est-ce pas.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu e cazul tau :))))))) Tu ai prea mult frumos în tine pentru a mima ceva. Dacă aș trai intr-o realitate construită de tine cu siguranta nu as fi nevoit să scriu texte din acestea :)))
ApreciazăApreciază
Subiectul propus de tine este cam delicat si sensibil. Sunt specialiști in domeniu la care se poate apela. Lumea nu-și divulga secretele; mi-se pare corect. Eu pe blogul meu ma relaxez! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ane, pornind de la „lumea nu-si divulgă secretele” am ajuns sa trăim cu măști. Eu nu spun sa scri pe pereti ca esti nefericită alături de un om, dar nici teatrul ieftin de a ascunde totul nu mi se pare ok.
ApreciazăApreciază
Vrei sa-ti povestești viata, scrie o carte romanțată, dar si atunci, unele apar sub pseudonim, este același lucru. Masca. Ne spovedim sincer, doar in fata lui Dumnezeu, in fata lui recunoaștem tot.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu, Ane, nu este vorba de a-ti spala rufele in public. Nu este vorba de a sta cu chilotii pe afara.
Este vorba de asumare.
Uite, fabulam:
Noi doi am avea o relatie. O relatie in care eu, prin comportamentul meu nu mai aduc in tine acea flacara care te face fericita. Dimpotriva aduc nori grei ce toarna plumb peste sufletul tau.
Nu, nu as vrea sa scri la ziar asta.
As vrea sa-ti asumi.
As vrea sa-mi spui:
Sti ai fost soarele meu, dar acest soare, prin tot ceea ce este mi-a ars sufletul in ultimul timp, asa ca am sa plec.
E despre asta vorbesc.
Textul meu vorbeste despre 9 din 10 oameni care traiesc intr-o relatie complet nefunctionala si care nu-si asuma asta. Se prefac ca totul e ok.
Nu e vb de scris carti.
E vorba sa nu te minti pe tine si pe cei dragi.
In primul rand.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tu de unde sti asta! Daca nu mai e flacara aceea de inceput,gata pleci… Parintii nostri asa au facut? Ramane prietenia afectiunea respectul si iubirea, nu aceea de inceput,poate.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ane, eu nu vorbesc despre pasiunea aceea a necunoscutului. Am spus :
„O relatie in care eu, prin comportamentul meu nu mai aduc in tine acea flacara care te face fericita. Dimpotriva aduc nori grei ce toarna plumb peste sufletul tau.”
Cu toata aprecierea, pe care tu sti ca o am neconditionat fata de tine, daca simti ca locul tau nu mai este alaturi de un om, pleci.
Altfel.
Il vei otravi si pe el si sufletul tau.
Din pacate asta si spun in textul meu. Cei mai multi oameni stau prizonieri in propriile custi.
Ane, intr-o relatie care-ti aduce suferinta, chiar si doar emotionala, nu exista nici dragoste, nici prietenie, nici respect. Nu exista decat frica, lasitate si minciuna.
Un suflet poate fi ucis si prin indiferenta, dar tot mort este.
Sa sti ca nu trebuie ca un barbat sa te insele, sa te loveasca fizic, pentru a trebui sa pleci de langa el.
Un barbat poate sa-ti faca mult rau si prin nepasare, prin indiferenta, prin tacere.
Evident ca acest lucru nu este apanajul barbatilor.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„Cei mai multi oameni stau prizonieri in propriile cuști.” Știu. Si pleci, o spun răspicat,da ! Unde? 🙂 Viata este complexa.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ane, am sa-ti fac o marturisire. Am varsta in care vorbesc din experienta, nu din carti. Am trait 15 ani intr-o relatie toxica. M-am mintit, am tot cautat motive sa ma mint.
Am oameni apropiati care traiesc in relatii in care ranile ii usuca pe oicioare.
Pleci…
Oriunde vezi cu ochii..
Dormi pe strada, pe un carton.
Este mai bine decat intr-un pat de matase in care sufletul tau este strapuns de cicatrici..
Am vazut oameni care s-au ridicat din nimic.
Totul este sa ai curaj sa nu accepti sa traiesti viata in genuchi.
Crede-ma, stiu ca par un indealist, dar nu am trecut prin viata ca prin apa.
Sunt compromisuri pe care merita sa le faci si compromisuri care iti ucid sufletul.
Iti spun toate astea pentru ca sunt sigur ca esti un om care intelege bine ce spun.
Un om care iubeste frumosul din om.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tu de ce nu ai renunțat atunci când ai constata ca relația este „toxica” cum spui tu. Imi pare rau pentru tine si pentru ea, vina se imparte intr-o relatie. ar fi trebuit sa fie cei mai frumosi ani. Esti putin agitat, asa cred, dar intr-o zi o sa fie bine. Esti încă tânăr. Speranța este un sentiment.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ane, nu am renuntat atunci, pentru ca m-am mintit singur, spunandu-mi toate minciunile pe care le gasesc in multe din comentariile de azi.
Ca asa este viata, ca trebuie sa faci compromisuri, intelegi ce vreau sa spun.
Eram mult prea tanar sa inteleg ca irosesc niste ani pe care nu-i voi mai primi nicioadata inapoi.
Dar am invatat ceva atunci.
Ca nu foloseste nimanui sa te prefaci ca esti bine, cand nu esti.
O relatie care nu merge este ca o boala.
Daca o ignori, nu se va vindeca singura. Te va ucide.
Din pacate eu atunci nu am avut pe cineva care sa-mi spuna asta.
Am avut oameni care, asa cum sunt multe din aceste comentarii, imi spuneau ca, na, viata nu este doar lapte si miere si ca trebuie sa accept.
Este trist ca oamenii nu s-au schimbat prea mult.
Poate de aceea aceasta revolta a mea.
Dar, nu sunt agitat.
Doar ca ma asteptam la putin altceva.
Oameni pe care-i ador cum scriu, carora le sorb cuvintele frumoase despre si cu dragoste si care sustin o realitate bazata pe minciuna. Sincer ma asteptam ca raspunsul sa fie unanim. Din partea tuturor.
Nu mai exista dragoste, nu te mai simti tu in acel loc, pleaca. Cauta-ti un loc unde sa fi tu. Iti datorezi asta.
Dar poate ca eu sunt cel care vede lumea cu fundul in sus, iar adevarul, este ca dragostea este doar pentru adolescenti, noi ceilalti trebuie sa ne multumim cu ramasite.
Si inac ceva, Ane.
Eu inca sper ca aceste texte, aceste comentarii vor fi citite si de copii. Adolescenti si tineri.
Si ca vor intelege ca viata poate fi si altfel decat ii invata parinti lor. Despre compromis si acceptarea unui om doar pentru a fi in randul lumii.
Poate ca vor intelege ca exista si alternativa.
Ca mai bine stai o viata singur, decat prizonier intr-o colivie pe care ti-ai construit-o ascultand ce spun ceilalti.
Poate ca unii tineri vor invata din greselile noastre.
Doar asa putem spera sa construim o lume mai buna.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tot ce ai scris e adevarat, sa nu superi parintii, colegii ce o sa zica, vecinii,prietenii,….
Tinerii de azi se despart,sunt descuiați la minte. Nu fac compromisuri, in general. Dar si tentatiile sunt mari.
O actrita i-a spus sotului : „stai jos sa-ti spun ceva; divorțăm”. Simplu. Inspirata idee :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adevar, minciuna, realitate, vis, iluzii, sunt atat de strans intrepatrunse incat la un moment dat nu mai stim unde incep si se sfarsesc. Sau poate nu vrem sa stim, dar asta nu are importanta decat pentru sufletul nostru, numai ca cine se mai uita astazi la suflet, in afara unor visatori incorigibili ca tine si alti cativa descoperiti la timp sa nu mi se para ca sunt o ciudatenie care mai crede inca in mos Craciun, desi are de mult fire albe in par.
Privesc zi de zi cum ne acapareaza concretul dorinta de a avea tot mai mult(material vorbind), dupa care alergam ascunsi cu eleganta in spatele unor masti atat de perfecte incat si noi uitam ca le purtam, uitand sa traim cu adevarat, uitand ca de fapt mai avem(inca) un suflet care isi doreste cu totul altceva si as vrea sa cred ca vom reusi sa invatam ca fericirea nu este chiar atat de complicata si cameleonica incat sa trecem pe langa ea fara sa o vedem.
Sa fie totul doar un gand ratacit dintr-o noapte cu insomnii rebele? Vreau sa cred ca nu.
Noapte linistita, Conty!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc mult, gandurideoclipa. Nu am vrut cu acest text sa blamez pe nimeni, dar uneori mi se ia si mie de teatru asta din jurul nostru. De oameni ce zâmbesc fericiti, dar în sufletul lor este atâta tristețe de ar acoperi intreg universul. Imi plac mult rândurile tale si creț ca sintetizează ceea ce simt și eu.
ApreciazăApreciază
Inseamna ca adevarul merita sa-l afle doar persoanele care il pretuiesc.
Nu cred ca el este ucigator, ci propriile asteptari.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asteptari ? Cred în oameni. Buni sau rai, cred în ei. Cred în oamenii care prețuiesc oameni. Cred în adevăr. Dar la ce bun un adevăr când toti ne ferim de el. Cati oameni ai vazut tu invisible care spun : da domnule, am o problema. În căsnicie, în suflet, în multe. Puțini. Vorbim despre adevăr cu măștile pe fata. Tu macar ti-ai asumat asta. O dovadă de curaj. O zi buna, invisible.
ApreciazăApreciază
Iti inteleg ironia, dar putini oameni sunt dispusi sa ii cunoasca pe ceilalti cu adevarat. Si le este mai usor sa spuna ca poarta masti.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu era nici o urma de ironie. Chiar apreciez sincer faptul că ti-ai asumat deschis sa fi invizibilă. Ironia este ca tu cea care ti-ai asumat asta, esti mai deschisa si mai sinceră decât multi altii. Apreciez mult asta. Nu de puține ori am intalnit oameni care pozau in zen, care erau extrem de vehementi dacă încercai sa vb despre eventuale pb. După un timp, atunci când viata a facut sa ne apropiem am gasit acolo mai multă durere decât iti poti imagina. Tu, ti-ai asumat durerea asa cum ti-ai asumat fericirea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sti ce mi se pare cel mai amuzant, Invisible? Dacă vei discuta cu un bărbat 9 din 10 iti vor spune ca nu au nici o pb si ca sotia lor este satisfăcută. Dacă vei vorbi cu partenerele lor, proporția este inversa :)))))))) exact asa este si cu acest subiect. 9 din 10 persoane iti vor spune ca viata lor este ok. Dacă ar vb si viata lor despre ei :)))))))) defapt despre asta este textul. Despre lipsa de asumare.
ApreciazăApreciază
Eu cred ca DOAR ADEVARUL (gol golut), va elibera umanitatea de suferinta. Cât timp vor exista, persoane fizice, organizatii, sisteme si societati secrete, ceva ‘necurat’, ascuns, tainic, suspect, cu siguranta este tinut invizibil omului dinafara acestor sisteme, însa; „Nici o faptura nu este ascunsa de EL, ci totul este GOL si DESCOPERIT înaintea ochilor ACELUIA cu care avem a face.”
Sa auzim numai de bine, pace, bucurii si fericire, oricând si oriunde ! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu prea putem umbla cu rănile deschise prin lume. Şi poate de aia le „pansăm” dimineaţa cu câte un zâmbet. Asta nu înseamnă că fardăm realitatea. Pentru că odată întorşi acasă, zâmbetul devine grimasă gravă. Aici cred că e potrivit Paler cu „Ceilalţi lupi m-ar sfâşia dacă ar şti că urletul meu e, în realitate, un plâns.”
Referitor la cuplurile despre care 9 din 10 cunoscuţi cred că-s fericite şi le invidiază, cred că problema e mai degrabă la cei care se raportează mereu la ceilalţi ca să se valideze pe ei, ca să-şi compare problemele. Şi de aici invidia. Dacă oamenii ăia râd între prieteni, automat credem că sunt cei mai fericiţi de pe faţa pământului şi îi invidiem. Dar dacă ei au avut o ceartă de dimineaţă şi acum găsesc puterea să treacă peste, nu însemnă că există o minciună la mijloc, nu? sigur, nu vorbim de cazurile grave, de probleme cu adevărat seriose.
Cu educaţia sexuală-n şcoli, deşi îţi dau dreptate că şi adulţii au mare nevoie, unii dintre ei, totuşi mi se pare mult mai grav un avort la 15 ani decât un orgasm mimat la 40.
Seară frumoasă îţi doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
multumesc, potecuta. Incep sa cred, in urma comentariilor, ca eu sunt cel ciudat. Cred si cred cu toata fiinta mea ca atunci cand nu te mai regasesti intr-o relatie, trebuie sa-ti asumi asta, amandoi parteneri sa-si asume asta si sa gaseasca alte drumuri.
dar…
Poate ca sunt eu un ciudat si asa trebuie sa functioneze lumea.
Traind prizonieri in custi construite de noi singuri, pentru ca este mai usor sa joci teatru decat sa-ti asumi ca lucrurile nu mai merg.
Acum inteleg de ce oamenii din jurul meu rad fericiti in societate si plang cu lacrimi amare sub plapuma..
Pentru ca se pare ca asta este realitatea.
Asa trebuie sa fie.
Neahhhhh.
Nu am sa ma impac niciodata cu lumea asta :))))))))
ApreciazăApreciază
M-ai înţeles greşit. eu nu spuneam că e bine să joci teatru. Ce înseamnă să nu te mai regăseşti într-o relaţie?
Dacă soţul se înţelege cu soţia, există iubire şi respect, copiii sunt fericiţi dar ea nu mai are orgasm înseamnă că se mint şi joacă teatru?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Potecuta, tin prea mult la tine pentru a intra intr-o polemica.
Tu sti exact ceea ce am vrut sa spun cu nu te mai regasesti. Sunt sigur de asta.
Cred ca ai oameni la care ti si care traiesc prizonieri in propriile custi, tocmai pentru ca se prefac ca totul este ok.
Cat priveste exemplul tau cu orgasmul. Amandoi suntem adulti, trecuti de adolescenta.
In afara de cazurile anatomice, frigiditate, nu exista iubire, respect si atentie, iar femeia de langa tine sa fi uitat ceea ce inseamna un orgasm.
Chiar trebuie sa ne ascundem dupa deget?
Eu nu obisnuiesc asta.
Nu, Potecuta…o femeie nu poate fi fericita alaturi de un partener egoist si preocupat doar de propria satisfactie.
Cine spune asta nu doar ca minte, dar in primul rand se minte pe el insusi.
Sunt perioade in viata, in viata fiecarui cuplu, cand din cauza stresului, a unor probleme, exista si sincope.
Dar acestea sunt perioade.
Atunci cand tinde sa devina obisnuinta, cu tot respectul, fara orgasm nu exista nici iubire, nici fericire.
Repet ceea ce am spus mai devreme.
Poate sunt defect, poate sunt idealist, dar asta cred despre viata si sunt prea batran sa ma schimb.
Am stat 15 ani intr-o relatie toxica cautand aceleasi scuze pe care le tot citesc pe aici.
Crede-ma nici nu ai idee cate scuze iti gasesti.
Nu mai vreau.
Nu mai vreau sa spun ca peretele este alb cand este mai negru ca o gaura neagra.
Daca voi ajunge sa am un baiat, nu vreau sa-l mint ca partenera lui va fi fericita alaturi de el si fara sa aiva orgasm si ca el poate fi un porc egoist preocupat de cele 90 de secunde de satisfactie.
Da, Potecuta, poate ca sunt un idealist.
Dar prefer sa fiu un naiv idealist decat un nesimtit alaturi de care un om sta doar pentru siguranta financiara sau din teama de singuratate.
ApreciazăApreciază
Nu e vorba de polemică, nici eu nu vreau şi nu am vrut asta. Am vrut doar să înţeleg la ce anume te refereai în acel punct.
Ştii doar că îmi face plăcere să discutăm, nu se pune problema unor divergenţe.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu, Albert ! Nu lumea e vinovata de ce ni se întâmpla zilnic, fiecaruia în mod particular, diferit si personal, ci raportarea noastra individuala la acest sistem exterior fiintei proprii si credintei noastre personale. Daca esti credincios autentic, în Dumnezeu niciodata nu te vei raporta la vreun om, filozofie, stiinta, politica, religie sau lege instituite de oameni pentru a manipula constiintele maselor credule si supuse. Vei fi un rebel al LEGII IUBIRII ABSOLUTE si a ADEVARULUI ABSOLUT, cautându-L, cunoscându-L si raporttându-ti existenta la EL, vei deveni cu adevarat liber, eliberându-te de perceptia veche, fireasca, relativa,a celor cinci simturi mostenite genetic, luptând continuu cu sinele egoist, (rastignindu-l zilnic) prin credinta si iubire neconditionata, elevându-te deasupra tuturor legilor omenesti, inferioare Legii Absolute a IUBIRII.
„Daca ramâneti în cuvântul Meu, sunteti în ADEVAR ucenicii Mei; veti cunoaste ADEVARUL, si ADEVARUL va va face slobozi.” – Isus Hristos –
Raporteaza-ti viata la viata lui Hristos, si vei fi cu adevarat LIBER ! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Iosiv, iti multumesc mult pentru comentariu.
Dar.
Dumnezeu, tocmai pentru ca ne iubeste atat de mult, ne-a oferit libertate.
Dintr-o iubire pe care noi nu o putem intelege, Dumnezeu ne-a oferit un camin, aceasta planeta, cu tot ce ne trebuie.
Tot ce trebuia sa facem era sa ne iubim, sa muncim si sa creem un viitor mai bun.
Ce-am facut noi?
Am distrus caminul, planeta, cu egoismul nostru, am otravit aerul pe care-l respiram, am devenit niste egosti lacomi.
Este Dumnezeu vinovat pentru toate astea.
Fireste ca nu.
El, ne tot da cate o sansa.
Dar noi ne prefacem ca totul este ok.
Putem trai fara iubire, putem trai fara un aer curat, putem trai fara natura, mai nou putem trai si fara Dumnezeu.
Si atunci?
ApreciazăApreciază
Putem schimba cursul istoriei si lumea din jurul nostru, doar începând cu propria schimbare a perceptiei, constientizând ca de noi, de modul în care ne raportam existenta la Dumnezeu, prin Cuvântul Lui, prin credinta, speranta si implicare perseverenta în IUBIREA ABSOLUTA NECONDITIONATA, depinde transformarea personala „nasterea din apa si Duh” RENASTEREA NOII PARADIGME (metamorfoza) perceperii vietii prin cele cinci simturi primare relative, trecatoare, înselatoare, imprevizibile, moarte…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Delicat subiect. Dar…poti lua hotarari, in viata, in functie de imprejurarile in care te afli.
Sa ai parte de iubire, de multa iubire!☺👍
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adevarul intotdeauna este delicat. O zi frumoasa si tie.
ApreciazăApreciat de 1 persoană