Am ridicat putin privirea si am stiut ca este ea. Exotica, seducatoare, imbracata provocator, constienta de frumusetea ei. Stia ca o sa se joace cu gandurile mele si profita din plin de asta.
M-am apropiat stiind ca-mi va fi greu. Tot ceea ce eram eu, tot ceea ce repetasem pe drumul spre ea, se naruise ca un zid de nisip spulberat de o adiere de vant.
M-am asezat speriat langa ea. Zambea.
Realizam ca ma port ca un adolescent pierdut la prima intalnire din viata lui, dar nu reuseam sa ma controlez oricat ma straduiam.
Era atat de frumoasa.
Incercam sa spun ceva, dar cuvintele imi ieseau greu, monosilabic, incapabil sa rostesc o singura fraza coerent. Spuneam niste banalitati atat de fade incat aproape ca ma bufnea rasul.
Nu, nu puteam sa spun o singura propozitie din ceea ce simteam eu cu adevarat .
Pentru o clipa si-a pus capul pe umarul meu si atunci intreg universul s-a oprit.
Imi era si teama si sa respir, ca nu cumva sa destram acest vis.
Mirosea atat de frumos.
Inca simt parfumul ei cum imi gadila narile.
Am incercat sa-i spun asta, dar modul stangaci in care am facut-o, a stricat si mai mult momentul.
Niciodata in viata mea nu m-am simtit atat de strain de mine.
Iar ea…
Ea se juca cu mintea mea, constienta ca sunt vrajt de frumusetea ei. Felul in care-i statea parul, atitudinea sexi, extrem de provocatoare in fustita aceea scurta, privirea ucigatoare, toate erau o plasa in care eu ma zbateam neputincios.
Imi doream atat de mult sa o sarut.
Ii priveam buzele carnoase si-mi imaginam cum o musc usor de ele. Dumnezeule, ma purtam mai rau ca un pusti timid in fata fetei cu pistrui.
Ironic este ca-mi placea starea asta de om pierdut de tot si toate.
Tot drumul de intoarcere m-am gandit la ceea ce as fi putut sa-i spun, la tot ceea ce mi-as fi dorit sa fac, dar nu am facut.
Ce mai conta…
Nu mai puteam schimba nimic.
Pentru prima data, in seara aceea, am zambit si eu. Ma amuza timiditatea mea. Nu ma credeam capabil sa ma pierd chiar atat de rau. Dar uite ca in preajma ei devenisem poate ceea ce sunt eu cu adevarat.
Un pusti timid, visand la un simplu dans pe luna.
Sunt timid, dar ma tratez
Ratacit printre litere 
Timizii sunt printre cei mai autentici oameni și au o frumusețe naturală, nefardată. Sincer, eu consider că cel care nu este atins deloc de timiditate, acela nu trăiește, nu e viu.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Da, stiu ca suna total aiurea, dar pe mine ma amuza timiditatea mea.
Pana la urma trebuie sa ne privim slabiciunile cu sinceritate, nu sa le ascundem dupa deget.
O zi minunata, Ane.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Timiditatea poate fi și o calitate. Cu siguranță are farmecul ei aparte 🙂
Trateaz-o, dar nu o vindeca 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc mult, Mona. O mica intrebare, din pura curiozitate. Stiu ca esti prea tanara, dar… Ai vazut filmul ? :)))))
ApreciazăApreciază
Nu l-am văzut, dar știam de el 🙂 Soțul meu se uită la foarte multe și de la el știu despre filme, dar foarte rar mă convinge să mă și uit la unul 😜
P.S. Nu mai sunt așa de tânără :)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-ai adus aminte ce comedia aia 😀 tare misto era… Mi-as dori sa mai existe astazi mai multi timizi. De fapt, cred ca mi-as dori sa nu-si mai ascunda timiditatea sub o masca a teribilismului, barbatului „macho” care rade prea tare, gesticuleaza prea mult.. Zi cu soare si zambete 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc mult. Dar asa, pentru amuzament. Cand esti in situatia aceea, cand te balbai la fiecare cuvant… parca te uiti la un film in care ti-ai dori ca personajul principal sa faca altceva iar el, neam, nimic, nema :)))))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
N-are scenariu 😀 😀 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu rămân la părerea că timiditatea poate fi o calitate. Şi poate fi şi „cool” dacă e înţeleasă cum trebuie.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
:)))))))) Asa o fi Potecuta, dar sa te vad cum te descurci cand la 40 de ani te comporti ca un adolescent cu pistrui :)))))
Realizezi ca eu glumesc si ma tachinez singur…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te descurci ca unul fără pistrui 😀 😀
Sigur că înţeleg şi e foarte bine că ştii să faci asta.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Prima dovadă de sinceritat este timiditatea. Oamenii falşi nu pot fi timizi. Poate speriaţi că nu pot fi suficient de convingători. Oricum, timiditatea se deosebeşte de spaimă.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Problema naste atunci cand se intalnesc doi timizi, fata si baiat, barbat si femeia,..greu poate naste ceva….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De ce? Si timizi au limbajul lor. Se inteleg ei…:))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ar trebui ideat un curs pentru ei. Personal cred ca ar fi foarte greu sa iese ceva intre ei.. Timiditatea, de multe ori, te parelizeaza in impas…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Iti spun, din propria experienta, ca sufletele stiu sa treaca peste asta. Ei se inteleg dincolo de cuvinte…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Timiditatea nu este o boala, ci un caracter nobil, de bun simt si rusine, mostenit genetic, o trasatura a fricii si neîncrederii în sine, o „slabiciune” superba în multe situatii, as zice chiar ca este o calitate a IUBIEII divine, cu care ar trebui sa se înzestreze sufletele arogante, trufase, îngâmfate si tupeiste, caractere care invadeaza societatea din ce în ce mai mult, pe toate planurile si în toate domeniile de activitate.
„Ferice de cei saraci în duh, caci a lor este Împaratia Cerurilor !”
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Timiditatea este cea mai frumoasa stare! Spune adevarul despre ceea ce simti pentru ea.
Sentimente pure.🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană