Povesti de viata

Un univers alternativ

Ciotul acela de creion stramb invartea anevoios banda casetei. Una mai mult decat uzata, dar cui ii mai pasa. Priveam pierdut in intunericul camerei, cautandu-i privirea. Era tot ceea puteam spera de la seara aceasta. Sa o vad.
Trecuse prea putin timp. Seara trecuta inca ma marca.
Toate acele litere, toata acea furie si frustare amestecata cu neputinta, sentimente pe care imi doream sa le urlu, dar care nu lasau sa se auda decat un icnet stins.
Ii auzeam cum vorbesc, vocea ei imi rascolea sufletul si-am plecat. Era prea mult pentru mine.

-Conty, tu nu dansezi?
Respiratia mi s-a oprit brusc, creionul mi-a cazut din mana, am rams impietrit incapabil sa reactionez.
-Hai sa dansezi cu mine.
M-a prins usor de mana si a facut cativa pasi spre mijlocul camerei. Din ceea ce era un casetofon usor dezmembrat, o balada rock crea o atmosfera intima si calda. Ceilalti pareau prea obositi pentru a se ridica, asa ca trupurile noastre pluteau pierdute in intuneric.
O priveam.
Dumnezeule cat de frumoasa era. O bruneta superba, parul lung, inchis la culoare, mirosind a flori de liliac. Am simtit-o lipindu-se de mine, punand capul pe umarul meu, fredonand incet melodia.

La un moment dat s-a oprit brusc, m-a privit in ochi si m-a intrebat direct:
-De ce ai stat acolo? De ce nu ai urcat tu?
Intrebarea ei m-a luat prin surprindere, nu stiam ce sa spun. Era posibil ca ea sa stie? Dar cum?
-Conty, crezi ca imi era atat de greu sa inteleg ca el nu ar fi putut niciodata sa scrie acele randuri? Sa vad in coala aceea alba, o parte din sufletul tau?
In plus ti-am vazut si picioarele printre balustrada.
-Ana, sti prea bine de ce. Nu doream sa-l ranesc….
M-a oprit. Mi-a apasat degetele usor degetele pe buze si mi-a soptit:
-Imi placi, Conty! Felul tau diferit de a fi, sclipirea din ochii tai, sentimentul ca alaturi de tine pot atinge stelele. Pe tine te vreau. pe nimeni altcineva.

S-a ridicat usor pe varfuri, lipindu-si buzele de ale mele intr-un prim sarut ce ne-a schimbat lumea pentru totdeauna.
In toamna aceea, Ana a intrat la facultatea de arta, iar eu ambitionat de reusita ei am inceput cursurile facultatii de psihologie.
Ne-a ajutat mult linistea si increderea ce ne-o dateam unul celuilalt.
Ne impulsionam unul pe celalalt sa visam, sa ne dorim si sa reusim mai mult.
In anul doi de facultate ne-am mutat impreuna, casatorindu-ne cativa ani mai tarziu.
Au fost niste ani grei, dar frumosi.
Ne-am chinuit cu un credit din care Ana a deschis o florarie-cafenea. Am reusit sa supravietuim si sa ne ridicam usor, usor ajungand sa ne permitem vacantele de care tot am povestit.
De ce aceasta poveste de viata?
Pentru ca uneori, un simplu gest poate schimba un intreg univers.
Iar alteori, tacerea poate ucide totul.

Publicitate