Superman

Imi amintesc cand m-am indragostit de tine. Erai o pustoaica firava, un ghem de om, dar care reusea sa impresioneze prin puterea ce o degaja in jurul ei.
Cred ca asta am iubit intotdeauna la tine. Puterea de a ramane in picioare.
Dar nu mai vreau. Nu mai vreau sa iubesc un super om.
Imi este dor de femeia care lasa capul pe umarul meu si plangea in tacere. De puful meu firav, pentru care lacrimile si oboseala erau atat de firesti.

Este mult, chiar si pentru tine.
Prea mult.
Doua joburi, framantari, stres, indifirenta celor de la care astepti empatie, piciul, adolescenta, cifre, litere, culoare, frustrari, dureri de care sti doar tu, o epuizare pe care o maschezi intotdeauna in spatele unui zambet larg, 3-4 ore de somn, ganduri, teama, speranta, vise, neputinta, incapatanare.
Prea mult. Mult prea mult.

Unde sunt desenele tale, unde sunt cartile pe care le citeai cu atata pasiune? Piesele de teatru, reintalnirea cu o veche prietena si o cafea bauta pe o terasa stropita de vapori reci de apa. Unde sunt rolele si dupa amiaza pierduta intr-un sezlong uitand de tot si toate. Unde este ceea ce-ti doresti tu cu adevarat sa faci si nu ceea ce cred cei din jurul tau ca ar fi mai bine?

Candva mi-ai spus ca urasti mediocritatea.
Si eu.
Dar nu m-am dat in vant niciodata dupa eroii din benzile desenate. Iar tu esti acum un superom, imbracat intr-o mantie ingrozitor de epuizanta. Te astept acasa.
Dezbraca acest costum care te sufoca si lasa-ti capul pe umarul meu. Descarca-te de tot si toate si ramai goala. Sti cat de ador goala.
Fi tu, un om, nu un superom.

Publicitate