Identitate

Ma pierd printre litere, sarutand mugurii unor himere ce-mi strabat gandurile, lasand muzica stranie a tastaturii sa inunde camera. Este un mod copilaresc de a evada dintr-o lume rigida, ancorata intr-o realitate monocolora, preocupata prea mult de a avea si prea putin de a simti.
Mi s-a spus ca visatorii sunt calaretii rataciti a unei lumi prea aspra pentru sufletul lor imatur.
Poate.
Dar imi iubesc cicatricile nascute din lipsa mea de pragmatism si nu le-as schimba niciodata pe o atitudine „matura”, ascuns dupa masti ce nu vreau sa le mai port.

Aud des ca barbatii adevarati nu scriu chestii siropoase.
Barbatul „adevarat” este dur, insensibil, inchis intr-o carapace opaca unde nimeni nu poate patrunde.
Poate.
As vrea sa pot, chiar as vrea, dar oricat as incerca sa cobor din avionul de hartie ce ma poarta prin taramuri in care femeia este alintata si ridicata pe un piedestal, in locuri in care femeia are nevoie de iubire si nu de forta, nu reusesc sa-mi asum aceasta identitate.
Ma intorc la literele mele, la complimentele facute unui suflet drag, constient ca nu voi reusi niciodata sa pasesc cu talpile goale prin lumea reala, pentru ca tin prea mult la ceea ce sunt, iar daca as copia ceva din lumea asta, nimic din mine nu ar mai fi real.

Am incercat in ultima peroada sa ajut pe cineva cu o pagina profesionala.
O pasiune a unui suflet ce-si dorea mai mult.
Primul lucru pe care l-am facut a fost sa-i creez o identitate proprie. Totul in jurul nostru tinde sa se omogenizeze. Din ce in ce mai rar oamenii, chiar si afacerile lor, au o identitate. Copiem mult. Reproducem ceea ce ni se pare interesant, incapabili sa facem noi ceva, sa aducem un strop de prospetime intr-un desert de clisee prafuite.
Din zeci de mii de pagini web, cu greu gasesti cateva care au o identitate. Cand poti recunoaste stilul fara sa cunosti autorul.
Unde poti ramane mai mult de 30 de secunde pentru ca ai gasit ceva nou.
Ador oamenii care stiu sa-si creeze o identitate prin tot ceea ce fac.
Ane cu picturile ei romantice, Potecuta intotdeauna vesela si plina de viata, Invisible cu doza ei de sarcasm, Crinuta si ale ei povesti desprinse dintr-o altfel de lume, Fata Vesela si alte cateva pagini pe care le admir pentru ca cei care scriu le-au creat dupa chipul si asemanarea lor.

Ane imi spunea ieri:
Visele idealiștilor, in general se dărâma, sunt nevoiți sa accepte realitatea spre dezamăgirea lor. Spun asta din experiența mea. Încrederea nemăsurata in oameni, duce la mari dezamăgiri. Poate știi asta.
Da, calutii nostri inaripati care ne poarta prin pulbere de vise, pe noi idealistii, isi frang des aripile.
Dar ori de cate ori ne-am prabusi, ne ridicam iar si iar aripile tintind spre nemurire.
Stiu atat de bine ce gust are pelinul dezamagirii. Dar daca as renunta la ceea ce sunt eu, doar pentru a nu mai suferii, durerea ar fi mai mare.
Intr-o lume in care exista atatia traineri, speakeri motivationali care te pot invata ce sa faci pas cu pas, inca mai cred ca poti fi cine vrei tu sa fi, nu ceea ce asteapta ceilalti de la tine.
Iar daca esti un tip siropos, ce crede ca o femeie trebuie alintata si mangaiata cu dragostea ta zi de zi, chiar daca este destul de probabil sa nu dureze vesnic si sa te prabusesti, fa ceea ce esti tu.
Fara identitate, cautand doar sa fi ” barbat”, defapt nu mai esti nimic.

Publicitate