Teama

Tacerea aceea apasaratoare plutea peste noi ca o ceata inecacioasa. Aveam senzatia ca daca as spune un singur cuvant intreaga lume s-ar prabusi. Singuri, pe aleea acea pierduta din parc, paream doua naluci ce calatoresc spre nicaieri.
Ii simteam degetele in mana mea, dar nu indrazneam sa le mangai asa cum o faceam altadata.
Ce as fi putut sa-i spun? Ce rost avea?
Citeam in ochii ei superbi atata teama. Ce rost avea sa-i reprosez si eu felul in care se schimbase.
Intr-un tarziu, de nicaieri, buzele au inceput sa se miste si o voce straina, ce parea ca vine din adancul meu, a inceput sa rosteasca :
-Suflet, stiu ca esti speriata. Simt asta. Oamenii iau decizii ciudate atunci cand sunt speriati. Chiar daca  dor, stiu ca nu am nici un drept sa te judec.
Continua sa taca, privind pierduta. I-am mangaiat usor degetele, cautand sa-i transmit ca sunt acolo, nu doar fizic ci si emotional.

-Inteleg, suflet. Am inteles intotdeauna.
Te sperie toate aceste schimbari pe care ai dori sa le faci, te sperie gandul ca ai putea rani oameni dragi, te sperie ca pana si aceasta liniste bolnavicioasa s-ar risipi, iar necunoscutul te-ar zdrobi cu praful lui strain.
Stiu, suflet. De aceea sunt acum cu tine de mana, pentru ca stiu.
As vrea sa fiu acel barbat perfect pe care orice femeie il cauta. Dar nu sunt.
Sunt un pusti imbracat in haine de adult, visator si idealist.
Dar te voi tine de mana in cele mai grele momente ale tale, iar dalmatianul asta romantic, va sti, atunci cand va fi nevoie, sa fie o stanca care sa te protejeze de orice este rau. Iti promit asta.
Pe chipul Anei nici macar un muschi nu parea sa se clinteasca. Pasea in continuare tacuta, impasibila, ca o umbra ce cauta ceata pentru a disparea.
Uneori teama aduce resemnare.
Este cumplit sa alegi, atunci cand alegerile tale pot aduce durere oamenilor la care tii.
Si atunci…renunti.
In seara aceea in parc, in seara ce va veni, doua umbre tacute cautau solutii la temerile lor.

Stiu cine este femeia de care m-am indragostit, stiu ca alegerile pe care trebuie sa le faca o coplesesc, dar voi continua sa o privesc ca o pustoaica slaba si cracanata ce ma privea cu ochii ei mari, stranii si care a visat ca lumea, ca lumea ei inca poate fi schimbata.
O visatoare.

Publicitate