Ziua care nu a mai existat

In amurgul inserarii, parul ei roscat, rochita aceea scurta, putin ridicata de o pala de vant ratacit, pasul grabit, lasand sa se vada picioarele superbe, toate astea creau o imagine suprarealista, putin mistica, avand un efect aproape hipnotic asupra mea.
S-a apropiat, zambindu-mi irezistibil, s-a ridicat putin pe varfuri si m-a sarut usor pe obraz.
-Buna, zanule! ma astepti de mult ?
-A,aa…nu…nu cred. Ce conteaza? am raspuns eu fastacit.
– Florile sunt pentru mine?
Coplesit de prezenta ei, respirand gustul buzelor ce inca simteam ca-mi ard pe pielea, uitasem aproape tot ce-mi propusesem sa-i urez de ziua ei.
Iar florile…
Cei 43 de trandafiri atarnau pierduti in bratele mele.

-Unde mergem, zanule? Mergem la salon?
-Da, suflet. Vreau sa trag cateva cadre acolo, sa pun pe site si am vrut sa merg cu tine. Stiam ca azi este vineri, esti mai libera, vine si ziua ta. Imi doream sa facem cativa pasi impreuna.
-Sa nu uit. Pentru ca marti nu pot sa vin  sper ca acesti trandafiri sa-ti aminteasca ceea ce insemni pentru mine.
-Multumesc mult, Allan, sunt superbi.
In vocea ei se simtea o bucurie nedisimulata, fericirea ce vine din interiorul unui om ce se simte alintat si apreciat.

Luminile salonului erau stinse, creand o senzatie stranie de loc parasit. Cu ruscsacul pe umar si cu buchetul de trandafiri in brate, ma straduiam sa-i distrag atentia Anei pentru a nu privi prea atenta printre gratiile ferestrelor.
A rasucit cheia in usa si a facut cativa pasi, cautand intrerupatorul.
Un zgomot surd, un pocnet neobisnuit si lumina se aprinse brusc intr-un val de confeti si urlete.
Un… Laa muuultii aniii, lung, din peste zece piepturi, au lasat-o pe Ana impietrita.
Nu am vazut-o niciodata asa. Ochii ii straluceau ciudat, aproape lacrima, iar supriza parea ca a coplesit-o in totalitate.

Pregatisem totul pe ultima suta de metri.
In urma cu doua saptamani nu aveam nici locul, nici invitatii, doar o idee nebuna de ai oferi o aniversare de care sa-si aminteasca toata viata.
Nu puteam singur asa ca am apelat la ajutor. Iar ajutorul a venit de la sora mea.
Am cautat impreuna vechea diploma de liceu, apoi colegii, am reusit sa luam legatura cu cativa dintre ei si sa-i convingem sa-i facem o surpriza.
Lor li s-a adaugat cateva prietene actuale si fireste ai ei.
Dar nu aveam o locatie.
Asa ca salvarea a venit din acest loc. Ina a fost extrem de draguta si m-a ajutat enorm cu organizarea.
Cand am intrebat-o cu o zi in urma daca ne putem plimba putin zilele astea, iar raspunsul ei a fost ca da, totul s-a desfasurat extrem de rapid, reusind sa-i anunt pe toti de locatia si ziua cand trebuie sa ne vedem.

S-a intors catre mine, mi-a zambit si a soptit cu o voce stinsa:
-Esti nebun, Allan! Cum ai reusit?
Nu am apucat sa-i raspund pentru ca un val de imbratisari au acoperit-o cu totul. Imbratisari, sarutari, bucuria revederii cu unele persoane.
Tarziu am reusit sa raman singur cu ea si sa-i inmanez plicul.
L-a deschis, a privit biletele de teatru, a vazut ca sunt la piesa de la National la care dorea atat de mult sa mearga si mi-a spus pentru a doua oara in seara aceasta.
-Tu chiar ca esti nebun.

Cei mai multi invitati plecasera, iar Ana statea pe scaunul ei privind pierduta trandafirul verde, pe care il primise.
-Sti ca mai am unul?
-Da, stiu. Dar mai stiu ca al meu este unic. Pentru ca este al meu.
-Infumuratule.
-Da, poate, dar de ce nu.
Multumesc mult, Allan. Pentru tot. Cand mi-ai spus ca vrei sa ne vedem cateva minute, nici prin cap nu mi-a trecut ca poti fi atat de nebun. Ce-ai fi facut daca nu puteam veni?
-Nimic. As fi anulat totul. Ce puteam face. Dar tu ai fi pierdut cea mai frumoasa aniversare din viata ta.
-Multumeeeeesc

NOTA: Acest text este o fantezie, orice asemanare cu persoane si intamplari reale este pur intamplatoare.

Publicitate