A magical world

Pasea usor prin iarba proaspata,  imbatat de frumusetea florilor necunoscute, cautand un punct de reper in oceanul acesta colorat, aparent fara sfarsit.
Trecuse ceva timp de cand intalnise ultimul catun, semn ca se ratacise.
Tot ce-si amintea era ca a intrat intr-o ceata densa, un zid nesfarsit in care se avantase stapanit de microbul ucigator al cunoasterii, apoi, cand ceata s-a rispit, zile intregi nu a vazut decat acest camp nesfarsit de flori

Descaleca usor de pe cal, se apropie de una din dintre ele si o privi cu atentie.
Avea ceva straniu in frumusetea ei. O tulpina superba ce aducea atat de bine cu trupul unei femei, petale multicolore, culori ce pareau ca-si schimba nuanta atunci cand te apropii, o magie ce nu intalnise niciodata la o floare de camp.
Se apleca si o rupse de undeva de la mijlocul tulpinei, dorind sa o pastreze ca amintire.
Dar de nicaieri un tipat il inlemni:
-Au, ce faci?!

Allan ramase pironit, incercand sa iti dea seama ce se intampla. Arunca o privire in jurul lui, dar nu era nimeni.
Cine naiba vorbise?
Mainile devenira lipicioase si cand privi cu atentie observa ca din tulpina rupta se scurgea o seva mov.
In doar cateva secunde, floarea colorata a devenit de nerecunoscut, o buriana cenusie fara stralucirea de acum cateva secunde.
-De ce ai ucis-o, strainule? Ce fel de suflet te stapaneste de poti ucide fara niciun motiv o floare?

Allan nu putea intelege daca viseaza sau este real.
Incerca sa-si dea seama de unde venea acea voce, ce se intamplase cu floarea si mai alea de ce brusc totul se schimbase in jurul lui.
Cerul se intunecase amenintator, desi cu doar cateva secunde inainte nu era niciun nor, mirosul acela superb de iarba proaspata disparuse, totul avand acum un iz de stepta salbatica. Un fulger puternic aproape ca-l lovi.
In departare se zarea apropiindu-se de el trei girafe ce zburau ireal, in timp ce trei domnite, imbracate cu armuri, le calarea hipnotic.
Il inconjoara si de undeva din inaltimi una din razboinice il striga cu o voce puternica:
– In genunchi, criminalule!

Inca nu realiza daca totul este aievea cand, o sageata se infipse la cativa centimetri de varful picioarelor.
Se lasa usor in genunchi, punand mainile deasupra capului.
-Dar nu am facut nimic, incearca sa rosteasca Allan, cand un cor  nesfarsit de voci au inceput sa strige la unison:
-A ucis-o! Fara nicun motiv. S-a aplecat si a frant-o in doua fara niciun pic de mila.

Totul in jurul lui prinsese voce.
Florile, firele de iarba, totul, pe diferite tonalitati pareau ca au viata in aceasta lume.
-Dar era doar o floare!
-Doar o floare? striga una din razboincele de deasupra lui. Cum poti fi atat de cinic? Florile sunt unele din cele mai superbe fiinte de pe pamant. Cum poti ucide o floare?
-Dar in lumea mea florile sunt…doar flori, incearca Allan sa se justifice.
Noi le daruim…si atat.

-Si in lumea noastra, ii raspunse razboinica. Dar sunt vii, nu sunt niste obiecte! Atunci cand daruiesti cuiva o floare, ea insoteste persoana careia i-ai daruit-o pana moare. Poate ca viata lor nu este atat de lunga, dar odata daruita, o floare devine una si aceeasi cu persoana careia i-ai daruit-o. Isi schimba culoarea in functie de starea ei de spirit, zambeste si lacrimeaza in aceelasi timp cu partenera ei. Pentru noi a ucide o floare este la fel de grav cu a ucide orice alta fiinta din tinutul nostru.
-In genunchi, ucigasule!

Allan se lasa in genunchi, privind cu ochii iesiti din orbite cum doi copaci din apropiere iesira din radacini si se apropie de el, prinzandu-l cu ramurile lui de maini.
-Sa mergem la castel, ordona una din razboinice.
Impreuna cu cei doi copaci, Allan porni intr-o scurta calatorie intr-o lume asa cum nici in visurile lui nu credea ca poate exista. Totul era viu, tot ceea ce era in jurul lui parea ca are viata, pana si raurile pareau ca danseaza pe camp, incercand sa imbaieze cu apa lor proaspata toate celelalte fiinte din acea lume.
Copacii se plimbau tantosi, impartiti in categorii sociale evidentiati prin scoarta lor.
Erau copacii tantosi, cu crengile periate proaspat, ce priveau fuduli la arbustii mici, cumva dezorientati si cu scoarta stand alandala pe ei. Erau salciile roscate, cu ramurile lungi, unele chiar inmugurite, probabil indragostite de vreun stejar chipes.
Totul in jurul lui era atat de viu.

Undeva in departare, silueta unei constructii ii capta brusc atentia lui Allan.
Dupa o perdea imensa de apa, la baza unui munte ce parea ca imbratiseaza cerul, exista o poarta ce transforma acel munte intr-o constructie fascinanta, o imbinare de piatra, apa si vegetatie greu de descris in cuvinte. Privit de la distanta, acest munte parea ca este imbracat in culorile curcubeului.
Pasii se oprira la baza muntelui, iar Allan intra pe poarta de dincolo de perdeaua de apa.
Inauntru alta surpriza.
Cumva, fara sa aive vreo logica a fizicii sau a ratiunii, lumina patrundea de dincolo de roca, creand o lumina fascinanta imbracata intr-o vegetatia multicolora.

Era o sala.
O sala stranie,unde stateau impreuna oamenii si aproape toate fiintele pe care le intalnise pana acum.
In mijlocul salii, silueta unei femei ii fura imediat privirea, oricum atat de tulburata de tot ceea ce intalnise astazi.
O femeie superba, imbracata intr-o rochie verde de culoarea smaraldului, construita din flori si vegetatie, cu un par lung si rosu ca o flacara, parea ca pluteste deasupra solului.

Florile pareau ca o imbratiseaza suav, in timp ce nuanta de verde se shimba odata cu privirea ei.
Apropiindu-se, intreaga lui idee despre frumusete se schimba in cateva secunde, dezarmat de privirea ei. Era cea ce nu mai vazuse niciodata in ochii unei persoane. O imbinare ciudata de inocenta si maturitate, de foc si gheata Ochii acelei fiinte nu aveau nimic omenesc in ei.

-Buna ziua, strainule! Ma numesc Maitreyi si sunt regina acestui taram. Am inteles ca ai nesocotit legiile acestui loc, ucigand unul din sufletele noastre.
Ce ai de spus in apararea ta?
-Frumoasa faptura!rosti Allann inca fascinat de privirea ei. In lumea din care vin eu florile sunt doar niste obiecte. Uneori le daruim din dragoste, alteori pentru a obtine ceva, dar intotdeaua ele sunt doar un…un…
Allan se incurca pentru a realiza cat de patetic este.
Da, asa este, in lumea lui florile nu reprezentau prea mult. Nici copacii. Defapt in lumea lui oamenii erau preocupati doar de ei si nu si-ar fi putut imagina ca natura are viata.

-In lumea ta? il intrerupse frumoasa zeita.
Si unde este aceasta lume in care va purtati fara suflet cu tot ce va inconjoara?
Maitreyi se apropie de el, lasand ca o raza de soare sa oglindeasca perfect intreaga ei frumusete. Buzele seducatoare, un zambet ce parea furat de la un inger, o gropita micuta in barbie, pistruiile de pe gat, mainile micute ce pareau ca deseneaza in aer forme doar de ea stiute atunci cand vorbea.
Allan parea incapabil sa se dezmeticeasca, sa se apere, sedus definitiv de fiinta din fata lui.

va urma.
(text reeditat din 8 februarie 2017)

Publicitate