Simteam parfumul lor in causul palmei, pe degete, pielea intreaga parea ca miroase a flori de camp. Cateva petale de floarea soarelui pluteau rebele in aer desprinse din buchetul de suflete ce asteptau sarutul tau.
In goana de peste zi, trecand grabit pe langa fereastra acelui magazin necunoscut, imaginea acestui buchet mi-a taiat respiratia. Era superb, perfect, amintindu-mi de tine.
Simpla dar complicata in acelasi timp.
Poate ca trandafirii inspira noblete, orhidea parfumul unei regine, dar florile de camp vorbesc despre unicitate. Despre libertatea ce vine din independenta.
Da, tu esti asa.
Diferita. Imposibil de imblanzit si de crescut intr-un ghiveci.
Pana si parfumul tau.
Tu nu mirosi a femeie, mirosi a libertate.
Cu pielea nefiresc de alba, parul roscat caramiziu si cu acel buchet imens de flori de camp, probabil ca prezenta mea reusea sa atraga atentia in acel microbuz aglomerat. Un domn intre doua varste mi-a soptit discret la ureche :
– Nu ai avut bani sa-i ei trandafiri? O sa-ti dea in cap cu burienile astea.
Am zambit.
Evident ca nu te cunostea pe tine. Nu stia cum te imbeti in frumusetea crengutelor de lacrimioara. El nu stia ca florile, ca si oamenii, au noblete prin ceea ce sunt, nu prin ambalaj.
Sclipirea din ochii tai, sarutul cald pe obraz, au fost suficente pentru a simti ca tot acest drum a meritat. Te priveam cum te indepartezi, sorbindu-le mirosul si un zambet infatuat, mi-a strabatut chipul. Firele de floare a soarelui pareau ca-ti vorbesc, indreptandu-si cu toate cupola spre tine.
Firesc. Erai una dintre ele.
Libera, frumoasa si colorata.
Foto: internet
Ratacit printre litere 