Eram un pici firav, 30 de kg cu haine pe el, iar unul din jocurile mele preferate, in lipsa de PS4 sau calculator, era saritul de pe sifonier in cap, undeva la cativa metri, in patul de langa. Fireste ca toata zarva nu avea sens daca nu chemai si un prieten, un coleg de clasa si evident sora mea, ce nu putea sa lipseasca de la acest multiplayer.
Acum nu stiu daca tacaneala mea de acum este o reminescenta a sariturilor in cap, dar jur ca inca nu-mi pot da seama cum incapeam intre sifonierul inalt si tavan.
Vacantele de vara erau musai la tara unde verii “de la Bucuresti”, cei de pe acolo, plus vecinii de pe toata ulita incingeam un „castelul” sau un „hotii si vardistii.”
Nu-mi amintesc, sau poate ca stau eu prost cu memoria, ca un copil sa se joace singur.
Tehnologia transforma, incet, incet, copilaria intr-o lume artificiala, un loc al singuratatatii. Copiii tind sa se joace doar pe telefon, tableta, laptop sau PS4.
Singuri sau cu “prieteni” virtuali.
Cum poti invata ce inseamna altruismul, prietenia, devotamentul, cum poti invata ce inseamna sa imparti cu cineva, ceva, cand tu ai trait toata viata singur?
Priviti in jur.
Adolescentii nu mai sunt “o gasca”. Ei concureaza intre ei prin modelul de telefon, marca tenesilor din picioare sau a tricoului.
Cum a aparut dorinta asta de a epata la copii de 12-14 ani?
Ne multumim sa spunem doar : „ei sunt altfel” fara sa ne gandim la consecintele pe termen lung.
Oameni din generatia mea, obositi si harsaiti de probleme se retrag in singuratate. Am pierdut doua persoane dragi in ultima vreme pentru ca au ales sa se ascunda dupa stancile abrupte ale solitudinii, coplesite de masti. Ma tem ca acesta va fi un model unanim acceptat de generatiile urmatoare.
Oamenii sunt incurajati, prin tot ce inseamna viata contemporana, sa dezvolte individualismul, sa se gandeasca in primul rand la ei, sa se puna pe ei pe primul plan, uitand ca sunt doar o rotita intr-un mecanism.
Singuratatea nu este si nu va fi niciodata o solutie. Nici mastile purtate pentru a ascunde asta. Singuratatea este un inceput de sfarsit sufleteste, iar atunci cand te vei lepada de toti si toate, tu nu mai existi sufleteste.
Privesc in jurul meu.
Cautam prieteni cat mai superficiali, prieteni care sa ascunda gunoiul din sufletul nostru sub pres, aratand tuturor celorlalti un chip zambind, chiar si atunci cand sufletul nostru este inecat de lacrimi.
Drumul spre singuratate este pavat cu intentii bune.
Mucosii de acum cateva decenii, cei pe care parintii ii rugau sa intre in casa la lectii, intelegeau ca farmecul unui joc nu este jocul in sine. Farmecul unui joc sunt prietenii alaturi de care-l joci.
Nu exista nimic onorabil in a fi cel mai bun, daca esti pe un stadion gol.
Ratacit printre litere 
Pe noi nu reușeau părinții să ne bage în casă, pe ăștia mici nu prea reușim să îi scoatem afară.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mai exista vreo sansa?🤔
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Facem parte din generația celor care se luau la întrecere cu ceilalți, aceasta e generația în care fiercare nu-și propune decât să se depășească pe sine. Cine știe ce mai urmează!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Din pacate (sau din fericire) lumea asta este creata ca un mecanism in care fiecare are rolul lui. Individualismul este doar o distropie fara sens. Daca tu esti cel mai talentat pictor din lume, dar ai ramas singur pe planeta, la ce-ti foloseste?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„A devenit cumplit de evident că tehnologia ne-a depășit umanitatea.”
Prietenii adevărați sunt cei cu care ai impartit tristeți si bucurii. ( eu am locuit in trei orașe din nefericire,e foarte greu sa locuiești printre străini) Prietenii de conjunctura te părăsesc la primul colt de strada.
Virtualul este o simulare a vieții. Nu iau in considerare aberațiile.
Nu mai fi nostalgic. Seara faina.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Din pacate nu este nostalgie, este ingrijorare. Copii care cresc si se joaca singuri, vor fi adulti care vor vrea sa traiasca singuri, preocupati dost de propria persoana. Iti reamintesc, Ane ca traim, inca, intr-un mecanism viu in care fiecare din cei 7 miliarde avem rolul lui.
Individualismul ca stare, nu este nostalgie, este o problema.
ApreciazăApreciază
E o lume diferita de cea in care am copilărit noi! Prioritățile sunt altele (practica de mici diferite sporturi, nu prea au timp de joaca) Cuvântul de ordine este siguranța copilului,asta știu din experiența mea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Din pacate in ziua de azi conteaza banii, inclusiv pentru cei mici. Acum o haina nu trebuie sa arate bine ci sa fie scumpa si la fel se intampla peste tot.
Copiii nu mai stiu sa se joace unii cu altii in viata reala, prefera viata virtuala, pe un telefon/tableta/laptop performant si scump. Una dintre nepoate intreaba de fiecare data cat costa orice lucru pe care il primeste si in functie de asta ii place sau nu.
Toate acestea cunt consecintele actiunilor noastre chiar daca ne e greu sa recunoastem si ele duc inevitabil, la izolare, frustrare, depresii si multe altele.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Din pacate acest „joc” al ,materialismului, este unul piramidal. La un moment dat nu o sa mai poti plusa si totul se va prabusii. Putini inteleg asta.
ApreciazăApreciază
Asa este. La un moment dat realitatea ne va lovi dur.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un lucru e cert.Buna sau rea,tehnologia ne-a schimbat felul in care traim.Ne definim prin profilul si pagina de pe fb.Ne imprietenim online,facem totul prin click-uri si nu mai e nevoie de efortul din viata reala.Totul e super usor. Dezavantajul e ca in acelasi timp s-a si standardizat. Lucrurile au devenit cam la fel si nu mai au aceeasi valoare.Iar oamenilor nu le place sa fie ca ceilalti, indivizi fara identitate in multime,astfel incat pt a ne diferentia suntem competitivi si agresivi in loc sa fim creativi.Nu suntem mai buni pt noi insine ci pt a-i depasi pe ceilalti.De aici alienarea si individualismul care ne stapanesc.Si e o problema,intr-adevar.
Pe de alta parte,din diverse motive,vrem nu vrem,cu totii tinem pasul cu tehnologia. Depinde de fiecare dintre noi daca impactul pe care il are e unul pozitiv sau negativ.Eu ca parinte incerc sa fiu un exemplu dar nu stiu daca e suficient
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tehnologia in sine este necesara. Dar este ca un cutit care poate taia paine sau ucide oameni. Depinde cum si cat o folosesti.
In rest, raspunsul tau sintetizeaza perfect ceea ce am vrut sa spun si eu.
ApreciazăApreciază