Amintiri

Cautand ceva intr-o nisa din dormitor am gasit intr-o mapa foarte veche un manuscris ascuns de mine, o fotografie imaginara a felului in care ma jucam cu literele cu multi, multi ani in urma.
Nu este o odisee literara, nu am talentul de a aspira la calitate, dar din punct de vedere nostalgic, pentru felul in care impleteam inca de atunci realitatea imbracand-o in mantia visarii, aceasta mapa prafuita reuseste sa rascoleasca in mine multe..

Povestea in sine este simplista, fara nimic spectaculos.
Poate ca intr-o zi am sa public pasaje din ea, desi nu difera atat de mult de textele postate pe acest blog. Altceva mi se pare spectaculos.
Acel manuscris a fost citit de foarte putine persoane. Este sub forma de hartie nu are avantajul accesibilitatii pe care o are acum paginile online.
Cineva mi-a scris la sfarsit (ceva de genul comentariilor de acum) cu un pix rosu, o fraza:
Esti inca un pusti, peste ani, te vei maturiza si nu vei mai privi romantismul la fel.

Nu pot sa nu zambesc putin.
Au trecut multi ani de atunci. Inca ma pierd in vise, inca ma joc cu literele, iar anii trecuti se pare ca nu reusesc sa toceasca flacara ce arde in mine.
Imi ainteste si de Ana. De primele noastre aniversari, cand pe de o parte era fascinata de modul in care o tratam, dar si reticenta ca as putea sa fac asta la nesfarsit.
S-a inselat. Nu sunt doar o scanteie.

Privesc acel manuscris.
In fiecare picatura din sangele meu este inca emotie, visare, nebunie.
Poate si durere si tristete.
Nimic nou.

Publicitate