N-am pierdut

maxresdefault

N-am pierdut niciodată cu bunătatea. Este adevărat că au fost și oameni care doar au profitat de sufletul meu cald și încăpător, că au fost și oameni care mi-au răspuns cu rău la binele oferit, că au fost și oameni nerecunoscători, însă viața m-a răsplătit din plin pentru toată bunătatea mea. Tot ceea ce nu am primit de la oameni, am primit înzecit de la Dumnezeu.

N-am pierdut niciodată cu modestia. Este adevărat că unii oameni m-au desconsiderat și că m-au subestimat, dar cu timpul au realizat că modestia este o virtute și au ajuns să își dorească să fie ca mine. Iar ceilalți, care m-au apreciat obiectiv au câștigat în mine un prieten loial.

N-am pierdut niciodată cu sinceritatea. Au plecat de lângă mine doar oamenii care nu suportă adevărul și mi-au devenit dușmani doar cei nesinceri, care, oricum nu aveau ce căuta în viața mea.

N-am pierdut niciodată cu răbdarea. Este adevărat că uneori a trebuit să aștept foarte mult pentru a-mi îndeplini câte un vis, iar alteori a trebuit să renunț de tot la visurile mele… Dar am învăţat că cele mai mari realizări necesită timp și că pentru cele mai importante lucruri trebuie să fii pregătit, pentru a ști cum să le valorifici și să nu le pierzi.
N-am pierdut niciodată iertând. Este adevărat că am iertat oameni care m-au rănit foarte tare, care nu și-au cerut iertare niciodată și care nici măcar nu au regretat că m-au nedreptățit. Dar iertându-i, am câștigat un suflet liber și liniștit, netulburat de amintiri triste din trecut, de regrete, de frustrări și de dureri.
N-am pierdut niciodată crezând în Dumnezeu. Este adevărat că uneori nu am înțeles greutățile nemeritate prin care a trebuit să trec, dar totodată mi s-a dovedit că orice problemă are o rezolvare, că orice încercare își are rostul ei, că după orice sfârșit urmează un alt început, că după orice durere urmează o mângâiere, că după orice pierdere de sine urmează o regăsire, că după orice eșec urmează o reușită…
N-am pierdut niciodată iubind. Este adevărat că nu mi s-a răspuns întotdeauna cu aceeași iubire, că unii oameni m-au iubit doar declarativ și că doar m-au folosit, dar eu m-am dăruit cu totul și am refuzat să nu mai cred în iubire doar pentru că am întâlnit și oameni care m-au dezamăgit. Iubind, am trăit din plin, cu bucurii și cu momente de adâncă tristețe, dar am trăit cu adevărat… iar azi, privind în urmă, nu regret nimic, nu îmi este rușine de omul care am fost și mai ales, am învățat că iubirea nu cunoaște limite și că este motivul existenței mele…
Mooji

Nu obisnuiesc sa reproduc pe acest blog texte ce nu-mi apartin. Azi am sa fac o exceptie pentru ca fiecare cuvant, fiecare litera din acest text as fi putut-o scrie din adancul sufletului meu.
Mi se spune des ca sunt un om ce nu cunoaste termenul de asertivitate. Ma implic, incercand sa ajut, desi aproape invariabil omul caruia ii ofer mana sfarseste prin a ma rani.
Dar nu asta conteaza.
A fi om te defineste pe tine, raspunsul celuilalt, la mana intinsa de tine, il defineste pe el.
As minti sa spun ca nu doare.
Sa incerci sa daruiesti tot ceea ce ai tu mai bun din tine si sa fi ranit pentru asta, nu este un sentiment agreabil.
Imi este teama ca este prea tarziu sa ma schimb.

Nu cu mult timp in urma cineva drag mi-a cerut ajutorul.
Stiam din secunda aceea, din momentele in care ma peria incercand sa ma convinga, cum se va termina povestea asta.
Uneori sfarsitul este invariabil.
Nu m-a surprins ca la doar cateva clipe dupa ce nu a mai avut nevoie de mine, brusc nici nu mai stia cum ma cheama.
O doza prea mare de altruism si empatie lasa intotdeauna rani.
Dar daca nu as fi facut-o, daca as fi refuzat sa o ajut, anticipand ca asta ma va rani, cred ca asta ar fi durut mai tare decat dezamagirea ca am fost folosit.

Uneori cineva scrie un text pe care-l simti cu toata fiinta ta.
Asa este acest text scris de Mooji.
Habar am cine este acest domn. Eu am preluat doar textul.
Iar imaginea.
Este despre mine.

4 comentarii

Din categoria Ganduri, Realitate

4 răspunsuri la „N-am pierdut

  1. arpeges

    Un om foarte mișto care nu se definește prin suferinta. Să te inveseleasca. 😊

    Apreciat de 1 persoană

  2. ane

    Ramai in tăcere. Mooji ( Anthony Paul Moo-Young)

    Apreciat de 1 persoană

  3. Iosif Strasbourg

    Cum sa pierzi când porti acea superba „haina pestrita” ? Esti de invidiat dalmatianule ! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s